K.K.C. împotriva Țărilor de Jos

Rezoluția ResDH(2003)38 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 21 decembrie 2001 în cauza K.K.C. împotriva Țărilor de Jos (adoptată de Comitetul de Miniștri la 24 februarie 2003, cu ocazia celei de-a 827-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 21 decembrie 2001 în cauza K.K.C.

și transmisă la aceeași dată Comitetului miniștrilor în temeiul articolului 46 din convenție, Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 58964/00) formulată împotriva Țărilor de Jos, introdusă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului la 7 iunie 2000 în temeiul art. 34 din Convenție, de către M. K.K.C., resortisant rus de origine cecenă și Curtea a declarat admisibil faptul că expulzarea sa către Rusia implică un risc real de a fi supusă unor tratamente contrare articolului 3 din convenție; întrucât, în hotărârea sa din 21 decembrie 2001, Curtea, care a luat act de un regulament amiabil la care au ajuns guvernul statului pârât și pârâtul, și având certitudinea că regulamentul se baza pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definit în convenție sau în protocoalele sale, a decis în unanimitate să șteargă cauza de pe rol și a luat act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră; În ceea ce privește condițiile prevăzute în regulamentul pe suport de hârtie, s-a convenit că guvernul Țărilor de Jos va acorda un permis de ședere fără restricții și că va plăti părții solicitante suma de 1 400 EURuros, inclusiv TVA, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, imediat după notificarea hotărârii Curții;

Reamintind că art. 44 alineatul (2) din Regulamentul de procedură prevede că radierea rolului duce la o hotărâre care, odată definitivă, este comunicată de către președinte Comitetului miniștrilor, pentru a-i permite să monitorizeze, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din convenție, executarea angajamentelor cărora le-a putut fi subordonată revocarea sau soluționarea litigiului; Având în vedere normele adoptate de Comitetul miniștrilor privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție; având în vedere faptul că, la 10 iunie 2002, după expirarea termenului de plată, guvernul landului pârât a plătit părții reclamante suma prevăzută în hotărârea din 21 decembrie 2001 și a remarcat că reclamantul a declarat că a renunțat la plata dobânzilor de întârziere având în vedere modicitatea acestora; În conformitate cu art. 4 alineatul (2) din Convenție în prezenta cauză, în cazul în care un stat membru nu a emis un permis de ședere în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție, statul membru în cauză poate decide să nu acorde un permis de ședere în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de instituire a Comunității Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare "convenția").

Résolution ResDH(2003)38 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 21 décembre 2001 dans l’affaire K.K.C. contre les Pays-Bas (adoptée par le Comité des Ministres le 24 février 2003, lors de la 827e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt définitif de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 21 décembre 2001 dans l’affaire K.K.C.

et transmis à la même date au Comité des Ministres en vertu de l’article 46 de la Convention ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 58964/00) dirigée contre les Pays-Bas, introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme le 7 juin 2000 en vertu de l’article 34 de la Convention, par M. K.K.C., ressortissant russe d’origine tchétchène, et que la Cour a déclaré recevable le grief selon lequel son expulsion vers la Russie l’exposerait à un risque réel d’être sujet à des traitements contraires à l’article 3 de la Convention ; Considérant que dans son arrêt du 21 décembre 2001 la Cour, ayant pris acte d’un règlement amiable auquel avaient abouti le gouvernement de l’Etat défendeur et la partie requérante, et s’étant assuré que le règlement était basé sur le respect des droits de l’homme tel que défini dans la Convention ou ses Protocoles, a décidé, à l’unanimité, de rayer l’affaire du rôle et a pris note de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire devant la Grande Chambre ; Considérant qu’aux termes du règlement amiable, il a été convenu que le Gouvernement des Pays-Bas accorderait un permis de séjour sans restriction et qu’il payerait à la partie requérante la somme de 1 400 €uros, TVA incluse, au titre des frais et dépens, dès la notification de l’arrêt de la Cour ; Rappelant que l’article 44, paragraphe 2,

du Règlement de la Cour prévoit que la radiation du rôle donne lieu à un arrêt qui, une fois définitif, est communiqué par le Président au Comité des Ministres pour lui permettre de surveiller, conformément à l’article 46, paragraphe 2, de la Convention, l’exécution des engagements auxquels ont pu être subordonnés le désistement ou la solution du litige ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ; S’étant assuré que le 10 juin 2002, après l’expiration du délai de paiement, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé à la partie requérante la somme prévue dans l’arrêt du 21 décembre 2001 et ayant noté que la partie requérante a indiqué renoncer au paiement des intérêts de retard vu leur modicité ; S’étant assuré que le gouvernement avait accordé au requérant un permis de séjour non assorti de restriction, Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement des Pays-Bas, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.