AFFAIRE GUAZZONE CONTRE L'ITALIE

Rezoluția ResDH(2003)80 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 11 iulie 2002 în cauza Guazzone împotriva Italiei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 24 aprilie 2003, cu ocazia celei de-a 834-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 11 iulie 2002 în cauza Guazzone și transmisă la aceeași dată Comitetului miniștrilor în temeiul articolului 46 din Convenție, Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (39797/98) îndreptată împotriva Italiei, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 18 noiembrie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de trei resortisanți italieni, M. Giovanni Guazzone, domnul Stefano Guazzone și doamna Anna Guazzone și Curtea, sesizată cu aceste cauze în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibilă obiecțiunile referitoare la durata prelungită, pentru solicitanți, de a prelua proprietatea apartamentului lor din cauza lipsei de asistență publică pentru executarea ordinelor judiciare de expulzare a chiriașilor și a duratei excesive a procedurilor de expulzare; întrucât, în hotărârea sa din 11 iulie 2002, Curtea, care a luat act de un regulament amiabil la care au ajuns guvernul statului pârât și reclamanții și având certitudinea că regulamentul se baza pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definit în convenție și în protocoalele sale, a decis, în unanimitate, să șteargă cauza din rol și a luat act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră; Cu toate acestea, în conformitate cu prevederile regulamentului de procedură, s-a convenit că guvernul italian va plăti reclamanților suma totală de 18 000 EUR, în termen de trei luni de la notificarea hotărârilor; Reamintind că art. 44 alineatul (2) din Regulamentul de procedură prevede că radierea rolului duce la o hotărâre care, odată definitivă, este comunicată de către președinte Comitetului miniștrilor, pentru a-i permite să monitorizeze, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din convenție, executarea angajamentelor cărora le-a putut fi subordonată revocarea sau soluționarea litigiului; Având în vedere normele adoptate de Comitetul miniștrilor privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție; având în vedere faptul că, la 2 octombrie 2002, în termenul stabilit, guvernul statului pârât a plătit reclamanților sumele prevăzute în termenii regulamentului pe suport de hârtie și că: nicio altă măsură nu a fost pronunțată în această cauză pentru a se conforma hotărârilor Curții, Reamintind că, în ceea ce privește obiecțiile reclamanților declarați admisibili în această cauză, Comitetul miniștrilor este în prezent sesizat cu controlul executării mai multor hotărâri ale Curții (în special Hotărârea Imobiliară Saffi din 28 iulie 1999) și deciziile Comitetului miniștrilor în temeiul fostului articol 32 din Convenție, care constată în special o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza executării prelungite a hotărârilor judecătorești de expulzare a chiriașilor; Având în vedere acest lucru, autoritățile italiene au informat Comitetul miniștrilor că sunt în curs de a lua în considerare noi măsuri cu caracter general (în plus față de adoptarea, în decembrie 1998, a Legii nr. 431/98 privind reglementarea în ceea ce privește închirierea și eliberarea locuințelor, care stabilește, printre altele, condițiile, modalitățile și termenele de executare a procedurilor de expulzare), pentru a pune capăt gravei probleme de punere în aplicare a hotărârilor judecătorești de expulzare a chiriașilor și pentru a preveni astfel noi încălcări similare celor deja constatate în cauzele menționate anterior, Declar, pe baza informațiilor furnizate de guvernul Italiei, că și-a îndeplinit funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția privind angajamentele asumate în regulamentul amiabil încheiat în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2003)80

relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme (Règlement amiable)

du 11 juillet 2002

dans l’affaire Guazzone contre l’Italie

(adoptée par le Comité des Ministres le 24 avril 2003,

lors de la 834e réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu l’arrêt définitif de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 11 juillet 2002 dans l’affaire Guazzone et transmis à la même date au Comité des Ministres en vertu de l’article 46 de la Convention ;

Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (39797/98) dirigée contre l’Italie, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 18 novembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par trois

ressortissants italiens, M. Giovanni Guazzone, M Stefano Guazzone et Mme Anna Guazzone et que la Cour, saisie de ces affaires en vertu de l’article 5, paragraphe 2, du Protocole n° 11, a déclaré recevable les griefs concernant l’impossibilité prolongée, pour les requérants, de reprendre possession de leur appartement en raison de la non-assistance de la force publique pour faire exécuter les ordres judiciaires d’expulsion des locataires et la durée excessive des procédures d’expulsion;

Considérant que dans son arrêt du 11 juillet 2002 la Cour, ayant pris acte d’un règlement amiable auquel avaient abouti le gouvernement de l’Etat défendeur et les requérants, et s’étant assuré que le règlement était basé sur le respect des droits de l’homme tel que défini dans la Convention et ses Protocoles, a décidé, à l’unanimité, de rayer l’affaire du rôle et a pris note de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire devant la Grande Chambre ;

Considérant qu’aux termes du règlement amiable, il a été convenu que le Gouvernement italien payerait aux requérants la somme globale de 18 000 euros, dans les trois mois à compter de la notification des arrêts;

Rappelant que l’article 44, paragraphe 2, du Règlement de la Cour prévoit que la radiation du rôle donne lieu à un arrêt qui, une fois définitif, est communiqué par le Président au Comité des Ministres pour lui permettre de surveiller, conformément à l’article 46, paragraphe 2, de la Convention, l’exécution des engagements auxquels ont pu être subordonnés le désistement ou la solution du litige ;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ;

S’étant assuré que le 2 octobre 2002, dans le délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé aux requérants les sommes prévues par les termes du règlement amiable et qu’aucune autre mesure n’était exigée dans cette affaire afin de se conformer aux arrêts de la Cour,

Rappelant que, en ce qui concerne les griefs des requérants déclarés recevables dans cette affaire, le Comité des Ministres est actuellement saisi du contrôle de l’exécution de plusieurs arrêts de la Cour (notamment l’arrêt Immobiliare Saffi du 28 juillet 1999) et décisions du Comité des Ministres en vertu de l’ancien article 32 de la Convention, constatant notamment une violation de l’article 1 du Protocole n° 1 à la Convention en raison de l’inexécution prolongée d’ordonnances judiciaires d’expulsion de locataires ;

Considérant à ce propos que les autorités italiennes ont indiqué au Comité des Ministres qu’elles étaient en train d’envisager de nouvelles mesures de caractère général (en plus de l’adoption, en décembre 1998, de la loi n° 431/98 "Réglementation en matière de locations et de libération des logements", qui établit, entre autres, les conditions, les modalités et les délais d'exécution des procédures d'expulsion) afin de mettre fin au grave problème de l’inexécution des ordonnances d’expulsion de locataires et prévenir ainsi de nouvelles violations semblables à celles déjà constatées dans les affaires susmentionnées,

Déclare, sur la base des informations fournies par le Gouvernement de l’Italie, avoir rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention relativement aux engagements souscrits dans le règlement amiable conclu dans la présente affaire.