SANTOS CARDIGA contre le PORTUGAL

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 65644/01 prezentată de Carla Maria SANTOS CARDIGA împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor LUI Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 26 ianuarie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentei este un resortisant portughez, născut în 1948 și rezident în Cascais (Portugalia). Aceaceasta este reprezentată de domnul J. Pires de Lima, avocat din Cascais. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura Fiul recurentei a decedat la 27 iunie 1986 într-un accident de circulație.

În 1986, reclamanta a depus o plângere penală împotriva conducătorului vehiculului în fața Parchetului din Cascais și s-a constituit (adjutant al Ministerului de Stat) la 27 Noiembrie 1986. La 5 ianuarie 1988, a depus o cerere de despăgubire. Prin hotărârea din 29 mai 1996, Tribunalul din Cascais a pronunțat sentința sa de condamnare a pârâtului și a acordat parțial dreptul la cererea de despăgubire. La recursul pârâtului, instanța din Cascais a pronunțat sentința de condamnare a pârâtului (Tribunalul da Relação) ) de la Lisabona a anulat decizia luată printr-o hotărâre din 26 februarie 1997, întrucât procedura se confrunta cu prescrierea. La 11 iulie 1997, recurenta a depus o cerere civilă pentru repararea prejudiciilor cauzate de decesul copilului său în fața tribunalului din Cascais.

Procedura este în continuare în curs de desfășurare în fața acestei instanțe. Cererile nr. 16808/90 și nr. 29859/96 în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului: Într-o cerere anterioară, nr. 16808/90, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului, reclamanta și-a exprimat deja plângerea cu privire la durata aceleiași proceduri și a invocat art. 6 alineatul (1) din convenție. În raportul său întocmit în conformitate cu art. 31 anterior din Convenție și adoptat la 11 mai 1994, Comisia considerase că, în speță, a existat o încălcare a dispoziției invocate, deoarece reclamanta nu a beneficiat de o examinare a cauzei sale într-un termen rezonabil. Prin Rezoluția DH(95) 31 din 4 mai 1995, Comitetul miniștrilor Consiliului Europei și-a exprimat acordul cu privire la ceea ce guvernul a acordat reclamantei suma de 800 000 escudos portughez (PTE) cu titlu de satisfacție echitabilă și a pus capăt examinării cauzei.

Ulterior, reclamanta a introdus o nouă cerere, 29859/96, în fața Comisiei pentru a se plânge de durata aceleiași proceduri. În raportul său întocmit în conformitate cu art. 28 din Convenție și adoptat la 9 decembrie 1997, Comisia a constatat că părțile au ajuns la o soluționare amiabilă prin care guvernul a fost de acord să plătească recurentei suma de 400 000 PTE. GRIEF Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, recurenta se plânge de o nouă încălcare a dreptului său la un proces într-un termen rezonabil.

ÎN DREPT, recurenta se plânge de durata procedurii și Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În opinia sa, din jurisprudența Curții Supreme Administrative reiese clar că încălcarea dreptului la o decizie într-un termen rezonabil implică răspunderea civilă extracontractuală a statului și, prin urmare, implică obligația, pentru acesta din urmă, de a-i afecta pe cei afectați. Guvernul susține că acțiunea în răspundere extracontractuală prevăzută în Decretul-lege nr. 48051 din 21 noiembrie 1967 este un mijloc accesibil, adecvat și eficient de a remedia situația pusă în discuție de reclamantă.

Guvernul subliniază că trebuie să se facă distincție între mijloacele de prevenire, cum ar fi cererile de accelerare a procedurii, care vizează în principal prevenirea încălcării sau încetarea imediată a acesteia, și mijloacele de reparație, care privesc o încălcare care a avut loc deja. În cazul de față, deoarece presupusa încălcare fusese deja comisă, singura întrebare este dacă reclamanta avea la dispoziție un mijloc eficient de a obține despăgubiri. Pentru guvern, acesta era cazul. Pentru reclamantă, acțiunea în răspundere extracontractuală a t ă ț ii nu este o ac ț iune eficientă pentru a aborda durata unei proceduri, nici măcar din cauza duratei foarte mari a unei astfel de ac ț iuni. Curtea reamintește mai întâi că, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căii de atac interne.

Comisia reamintește apoi că a fost deja chemată să examineze eficiența acțiunii în răspundere extracontractuală a statului, prevăzută în Decretul-lege nr. 48051 din 21 noiembrie 1967. În Decizia sa Gouveia da Silva Torrado din 22 mai 2003 (dec., 65305/01, CEDO 2003), care se referea la o procedură internă pendinte, a considerat că o astfel de acțiune avea, cel puțin începând cu luna decembrie 1999, data la care Hotărârea Pires Neno, pronunțată la 15 octombrie 1998 de Curtea Supremă Administrativă, a fost publicată și comentată în revista juridică Cadernos de Justiça Administrativa 17 septembrie/octombrie 1999), dobândit un grad suficient de certitudine juridică pentru a putea și trebuie să fie utilizate în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție.

În speță, recurenta nu a sesizat instanțele administrative cu privire la o acțiune în răspundere extracontractuală a la . În plus, în momentul introducerii prezentei acțiuni, la 26 ianuarie 2001, o astfel de acțiune avea deja caracterul unei căi de atac pentru a epuiza căile de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție (a se vedea, de asemenea, Paulino Tomás c. Portugalia , dec., 58698/00, CEDH 2003). Prin urmare, recurenta a refuzat să epuizeze căile de atac interne. Întrucât procedura în litigiu este, de altfel, pendinte, nimic nu îl împiedică pe reclamant să introducă această cale de atac în fața instanțelor administrative. Prin urmare, cererea trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție.

Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 65644/01 présentée par Carla Maria SANTOS CARDIGA contre le Portugal La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 25 septembre 2003 en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , P. Kūris , B. Zupančič , M me H.S. Greve , M. K. Traja , juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 26 janvier 2001, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante est une ressortissante portugaise, née en 1948 et résidant à Cascais (Portugal). Elle est représentée par M e J. Pires de Lima, avocat à Cascais.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. 1. La procédure Le fils de la requérante décéda le 27 juin 1986 dans un accident de la circulation. En 1986, la requérante déposa une plainte pénale contre le conducteur du véhicule devant le parquet de Cascais et se constitua assistente (auxiliaire du ministère public) le 27 novembre 1986. Le 5 janvier 1988, elle déposa une demande en dommages et intérêts. Par un jugement du 29 mai 1996, le tribunal de Cascais rendit son jugement condamnant l’accusé et faisant partiellement droit à la demande en dommages et intérêts. Sur appel de l’accusé, la cour d’appel ( Tribunal da Relação ) de Lisbonne annula la décision entreprise par un arrêt du 26 février 1997, considérant que la procédure se heurtait à la prescription.

Le 11 juillet 1997, la requérante introduisit une demande civile en réparation des préjudices résultant du décès de son enfant devant le tribunal de Cascais. La procédure est toujours pendante devant ce tribunal. 2. Les requêtes n o 16808/90 et n o 29859/96 devant la Commission européenne des Droits de l’Homme Dans une précédente requête, n o 16808/90, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme, la requérante s’était déjà plainte de la durée de cette même procédure et avait invoqué l’article 6 § 1 de la Convention. Dans son rapport établi conformément à l’ancien article 31 de la Convention et adopté le 11 mai 1994, la Commission avait estimé qu’il y avait eu, en l’espèce, violation de la disposition invoquée, car la requérante n’avait pas bénéficié d’un examen de sa cause dans un délai raisonnable.

Par la résolution DH(95)31 du 4 mai 1995, le Comité des Ministres du Conseil de l’Europe avait fait sien l’avis de la Commission, pris note de ce que le Gouvernement avait octroyé à la requérante la somme de 800 000 escudos portugais (PTE) à titre de satisfaction équitable, et mis un terme à l’examen de l’affaire. Par la suite, la requérante introduisit une nouvelle requête, n o 29859/96, devant la Commission afin de se plaindre de la durée de la même procédure. Dans son rapport établi conformément à l’ancien article 28 de la Convention et adopté le 9 décembre 1997, la Commission constata que les parties étaient parvenues à un règlement amiable moyennant lequel le Gouvernement acceptait de verser à la requérante la somme de 400 000 PTE.

GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint d’une nouvelle violation de son droit à un procès dans un délai raisonnable. EN DROIT La requérante se plaint de la durée de la procédure et invoque l’article 6 § 1 de la Convention, qui se lit notamment ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Le Gouvernement soulève d’emblée une exception tirée du non-épuisement des voies de recours internes. Pour lui, il ressort clairement de la jurisprudence de la Cour suprême administrative que la violation du droit à une décision dans un délai raisonnable engage la responsabilité civile extra-contractuelle de l’Etat et implique, par conséquent, le devoir, pour ce dernier, d’indemniser les lésés.

Le Gouvernement soutient que l’action en responsabilité extra-contractuelle, prévue par le décret-loi n o 48051 du 21 novembre 1967, est un moyen accessible, adéquat et efficace pour redresser la situation mise en cause par la requérante. D’après lui, on ne saurait contester l’efficacité de ce recours sur la seule base de critères statistiques. Le Gouvernement relève qu’il faut distinguer les moyens de prévention, tels que les demandes tendant à l’accélération de la procédure, qui visent, pour l’essentiel, à prévenir la violation ou à lui mettre fin immédiatement, des moyens de réparation, qui concernent une violation qui a déjà eu lieu. En l’espèce, la violation alléguée ayant déjà été commise, la seule question est de savoir si la requérante avait à sa disposition un moyen efficace d’obtenir réparation.

Pour le Gouvernement, tel était le cas. Pour la requérante, l’action en responsabilité extra-contractuelle de l’Etat n’est pas un recours efficace afin d’attaquer la durée d’une procédure, ne serait-ce qu’en raison de la durée vraisemblablement elle-même excessive d’une telle action. La Cour rappelle d’abord qu’aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie qu’après l’épuisement des voies de recours internes.

Elle rappelle ensuite avoir déjà été appelée à examiner l’efficacité de l’action en responsabilité extra-contractuelle de l’Etat prévue par le décret-loi n o 48051 du 21 novembre 1967. Dans sa décision Gouveia da Silva Torrado c. Portugal du 22 mai 2003 (déc., n o 65305/01, CEDH 2003), qui concernait une procédure interne pendante, elle a considéré qu’une telle action avait, au moins à partir du mois d’octobre 1999, date à laquelle l’arrêt Pires Neno , rendu le 15 octobre 1998 par la Cour suprême administrative, a été publié et commenté dans la revue juridique Cadernos de Justiça Administrativa (n o 17 de septembre/octobre 1999), acquis un degré de certitude juridique suffisant pour pouvoir et devoir être utilisé aux fins de l’article 35 § 1 de la Convention.

En l’espèce, la requérante n’a pas saisi les juridictions administratives d’une action en responsabilité extra-contractuelle de l’Etat. Par ailleurs, lors de l’introduction de la présente requête, le 26 janvier 2001, une telle action avait déjà le caractère d’un recours devant être exercé pour épuiser les voies de recours internes, conformément à l’article 35 § 1 de la Convention (voir également Paulino Tomás c. Portugal , déc., 58698/00, CEDH 2003). La requérante a donc manqué d’épuiser les voies de recours internes. La procédure litigieuse étant d’ailleurs pendante, rien n’empêche le requérant d’introduire ce recours devant les juridictions administratives. La requête doit dès lors être rejetée en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président