AFFAIRE DENLI CONTRE LA TURQUIE

Rezoluția ResDH(2003)179 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 23 iulie 2002 (definită la 23 octombrie 2002) în cauza Denli împotriva Turciei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 6 ianuarie 2004, cu ocazia celei de-a 863-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 23 iulie 2002 în cauza Denli și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție Reamintind că, la originea acestei cauze, se află o cerere (nr. 68117/01) formulată împotriva Turciei, introdusă în fața Curții Europene a Drepturilor de L'pei la data de 6 iulie 1998 în temeiul articolului 34 din Convenție, de dna Nesibe Denli, resortisant turc, și că Curtea a declarat admisibil să se pronunțe cu privire la încălcarea dreptului reclamantei la respectarea proprietăților sale,

din cauza întârzierii înregistrate de administrație în plata unor despăgubiri suplimentare acordate de instanțele interne pentru exproprierea bunurilor sale și din cauza pierderilor care au avut loc ca urmare a distanței importante dintre rata de dobândă aplicabilă la momentul respectiv și rata medie de inflație în Turcia Având în vedere că, în hotărârea sa din 23 iulie 2002, Curtea, în unanimitate, a declarat că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție - a spus că nu era cazul să se ia în considerație art. 14 din Convenția combinată cu art. 1 din Protocolul nr. 1 a spus că guvernul statului pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă, 1 100 EUR pentru prejudicii morale ; 2 500 EUR pentru prejudicii materiale și 600 EUR pentru cheltuieli și că aceste sume ar fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale de la expirarea termenului respectiv și până la plată a respins revendicările recurentei în materie de satisfacție echitabilă pentru surplus,

având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenția de invitare a guvernului statului pârât la mai multe informații cu privire la măsurile luate ca urmare a hotărârii din 23 iulie 2002, având în vedere obligația Turciei de a se conforma în conformitate cu art. 46 alineatul (1) din Convenție Având în vedere că, la examinarea acestei cauze de către Comitetul miniștrilor, guvernul statului pârât a reamintit că măsurile fuseseră deja adoptate pentru a evita noi încălcări similare (a se vedea Rezoluțiile ResDH(2001)70 și ResDH(2001)71, în cauzele Aka și Akkuș împotriva Turciei), în special cu intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2000 a Legii nr. 4489, care a aliniat rata legală a dobânzilor moratoriu la rata anuală de re-suscitare aplicată de Banca Centrală a Turciei datoriilor pe termen scurt (acest ultim nivel este stabilit și revizuit permanent, ținând cont în special de rata inflației înregistrate în țară) și a indicat că În conformitate cu art. 4 alineatul (2) din Convenție în prezenta cauză, Curtea a Uniunii Europene a decis că, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din convenție, Curtea a statuat că, în cazul de față, Curtea a Uniunii Europene și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 4 alineatul (2) din convenție.

Résolution ResDH(2003)179 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 23 juillet 2002 (définitif le 23 octobre 2002) dans l’affaire Denli contre la Turquie (adoptée par le Comité des Ministres le 6 janvier 2004, lors de la 863e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 23 juillet 2002 dans l’affaire Denli et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 68117/01) dirigée contre la Turquie, introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme le 6 juillet 1998 en vertu de l’article 34 de la Convention, par Mme Nesibe Denli, ressortissante turque, et que la Cour a déclaré recevable le grief concernant la violation du droit de la requérante au respect de ses biens,

en raison du retard mis par l’administration dans le paiement d’indemnités complémentaires accordées par les tribunaux internes pour l’expropriation de ses biens et en raison des pertes ainsi occasionnées à la suite de l’écart important entre le taux d’intérêts moratoires applicable à l’époque et le taux moyen d’inflation en Turquie ; Considérant que dans son arrêt du 23 juillet 2002 la Cour, à l’unanimité : - a dit qu’il y avait eu violation de l’article 1, du Protocole n° 1 à la Convention ; - a dit qu’il n’y avait pas lieu d’examiner le grief tiré de l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 1 du Protocole n° 1 ; - a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif, 1 100 euros pour préjudice moral ; 2 500 euros pour préjudice matériel et 600 euros au titre des frais et dépens et que ces montants seraient à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne augmenté de trois points de pourcentage à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement ; - a rejeté les prétentions de la requérante en matière de satisfaction équitable pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 23 juillet 2002, eu égard à l’obligation qu’a la Turquie de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l’Etat défendeur a rappelé que des mesures avaient déjà été adoptées pour éviter de nouvelles violations semblables (voir les Résolutions ResDH(2001)70 et ResDH(2001)71, respectivement dans les affaires Aka et Akkuș contre la Turquie), avec notamment l’entrée en vigueur le 1er janvier 2000 de la loi n° 4489 qui a aligné le taux légal des intérêts moratoires sur le taux de re-escompte annuel appliqué par la Banque centrale turque aux dettes à court terme (ce dernier taux est fixé et revu en permanence, compte tenu notamment du taux d’inflation enregistré dans le pays) et a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été transmis aux autorités directement concernées ; S’étant assuré que le 20 novembre 2002, dans le délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé à la requérante les sommes prévues dans l’arrêt du 23 juillet 2002, Déclare, après avoir examiné les informations fournies par le Gouvernement de la Turquie, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.