Toprak împotriva Turciei

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA TOPRAK c. TURCIA (Cercetarea nr. 57561/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 ianuarie 2004 DEFINITIVF 08/04/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Toprak c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Kūris Türmen Zupančič Hedigan mei Tsatsa-Nikolovska H.S. Greve, judecători și Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 4 decembrie 2003, Renunță la hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 57561/00) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Gürü Toprak ( La 11 aprilie 2000, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 7 iunie 2001, Curtea a decis să comunice cererea guvernului.

Prin scrisoarea din 29 iulie 2002, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din Convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cererii. La 19 mai 1997, a fost arestat și arestat la sediul secției antiteroriste a Direcției de Securitate de la Siirt, în urma unei denunțări cu privire la apartenența sa la o organizație armată ilegală. În momentul arestării, au existat probleme între polițiști și reclamant și conform procesului verbal de arestare, acesta s-a opus polițiștilor. În declarația sa adresată poliției, reclamantul nu și-a contestat apartenența la organizația menționată. La 22 mai 1995, judecătorul de pace din Siirt a ordonat arestarea provizorie a reclamantului.

La 26 iunie 1997, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Diyarbakr ( În conformitate cu art. 169 din Codul penal și cu art. 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului, reclamantul a fost acuzat, în special că i-a acordat asistență și asistență unei bande armate. În fața Curții de Securitate a Statelor Unite, alcătuită din trei magistrați de carieră, dintre care unul este magistrat militar, reclamantul a contestat toate acuzațiile aduse împotriva sa. În această privință, el susține, pe de o parte, că ar fi semnat declarația făcută poliției fără să fi luat cunoștință de conținutul ei și, pe de altă parte, că documentele și pliantele referitoare la organizația armată ilegală găsite de polițiști în timpul percheziționării mașinii sale nu îi aparțineau.

Prin hotărârea din 12 decembrie 1997, Curtea de Securitate a statului l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele care i-au fost reproșate și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani și 9 luni. Comisia a considerat că elementele de probă, cum ar fi depoziția reclamantului, precum și documentele și tractele referitoare la organizația armată ilegală găsită în mașina acestuia, vin în sprijinul versiunii faptelor propuse de acuzare. 10. La recursul reclamantului și printr-o hotărâre din 20 septembrie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. 11. La 12 octombrie 1999, textul hotărârii Curții de Casație a fost depus la dosarul cauzei care se află în cadrul grefei Curții de Securitate a statului și, prin urmare, pus la dispoziția părților.

II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 12. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4339/98, §§ 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE 13. Reclamantul susține că Curtea de Securitate a statului care l-a judecat și condamnat nu constituie un tribunal echitabil și independent În cazul în care un judecător militar nu este în măsură să-i garanteze un proces echitabil din cauza, pe de o parte, prezenței unui judecător militar în cadrul său și, pe de altă parte, a absenței unui avocat în timpul custodiei sale, acesta consideră că acesta încalcă art. 6 alineatul (1) și alineatul (3) litera (c) din Convenție, care, în părțile sale relevante, se citește astfel.

Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul în special la (...) să se apere pe sine sau să aibă sprijinul unui apărător ales de el și, în cazul în care nu are mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției impun acest lucru (...) Cu privire la admisibilitate 14. Guvernul invită Curtea să respingă cererea de nerespectare a termenului de șase luni prevăzut la art. 35 din convenție.

15. În această privință, acesta susține că decizia internă definitivă este cea pronunțată de Curtea de Casație la 20 septembrie 1999 și concluzionează că cererea ar fi trebuit depusă în termen de șase luni de la data respectivă, în timp ce aceaceasta a fost introdusă la 11 aprilie 2000. 16. Curtea arată că din textul integral al hotărârii Curții de Casație din 20 septembrie 1999 reiese că pronunțarea sa a avut loc la 22 septembrie 1999 în absența reclamantului și a Consiliului său. Apoi, la octombrie 1999, textul integral al acestei hotărâri a fost vărsat în dosarul cauzei care se afla la grefa Curții de Securitate a statului.

17. Curtea amintește că dreptul turc nu prevede comunicarea hotărârilor Curții de Casație și subliniază că, în absența unei astfel de semnificații, reclamantul nu ar fi putut avea cunoștință de conținutul hotărârii menționate anterior decât la 12 octombrie 1999, data punerii la dispoziția părților a deciziei (a se vedea, mutatis mutandis Papachelas c. Grecia [GC], n 31423/96, § 30-31, CEDO 1999-II și Grecia, 36706/97, CEDO 2001; compară cu Seher Karataș c. Turcia (dec), n 33179/96, CEDO 2001, și Z.Y. c. Turcia (dec) n 27532/95, CEDO 2001). Cererea a fost depusă la 11 aprilie 2000, adică în termen de șase luni de la această ultimă dată. 18. Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea, în special, c. Turcia , Hotărârea din 28 octombrie 1998, Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1998 VII) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond.

În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate. Cu privire la independența și imparțialitatea Curții de Securitate a statului 20. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 1 din Convenție (a se vedea Özel, citată anterior, §§ 33-34, și Özdemir, citată anterior, §§§ 36). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate din statul de încălcări prevăzute și reprimate de Codul Penal, s-a temut să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare.

Din acest motiv, el se putea teme în mod legitim că Curtea de Securitate a statului se va lăsa îndrumată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le-a exprimat reclamantul cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Calc. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998 IV, p. 1573, § 72 Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, Curtea de Securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) privind echitatea procedurilor penale 23. Guvernul contestă existența unei încălcări.

24. Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare faptul că o instanță a cărei lipsă de independență și imparțialitate a fost stabilită nu poate, în niciun caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa 25. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamantului de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze prezentul motiv (a se vedea, printre altele, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Çiraklar c. Turcia, Rec., 1998-VII, p. 3074, §§ 44-45). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 26. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu moral pe care îl evaluează la 20 000 EUR. 28. Guvernul nu se pronunță. 29. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu material, Curtea nu poate specula cu privire la rezultatul la care procedura în fața Curții de Securitate a statului ar fi dus dacă încălcarea Convenției nu ar fi avut loc.

Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamantului o compensație în acest sens, Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997-I, p. 284, punctul 85. 30. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele speței, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă (ciraklar, citată anterior, p. 3074, § 49). 31. În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că, în principiu, cea mai adecvată redresare ar fi aceea de a rejudeca reclamantul în timp util de către o instanță independentă și imparțială (Gencel menționat anterior, punctul 27). 330 EUR (EUR) pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții.

Reclamantul nu furnizează nicio justificare. 33. Guvernul nu se pronunță. 34. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea, hotărând în echitate, acordă reclamantului 2 000 EUR. Interese moratori 35. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza lipsei de independență și imparțialitate a Curții de Securitate a statului Diyarbakýr A declarat că nu este necesar să se examineze celelalte obiecțiuni întemeiate pe art. 6 din Convenție A declarat că prezenta hotărâre constituie prin sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A declarat că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte cheltuieli fiscale datorate în momentul plății, care trebuie convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale.

Respinge cererea de sasfacție echitabilă pentru excedent. 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE TOPRAK c. TURQUIE (Requête n o 57561/00) ARRÊT STRASBOURG 8 janvier 2004 DÉFINITIF 08/04/2004 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Toprak c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , P. Kūris , R. Türmen , B. Zupančič , J. Hedigan , M mes M. Tsatsa-Nikolovska , H.S. Greve, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 4 décembre 2003, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

4. Le requérant est né en 1960 et réside à Siirt.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

12. Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts Özel c. Turquie (n o 42739/98, §§ 20-21, 7 novembre 2002) et Gençel c. Turquie , n o 53431/99, §§ 11-12, 23 octobre 2003). EN DROIT I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 DE LA CONVENTION

13. Le requérant allègue que la cour de sûreté de l'Etat qui l'a jugé et condamné ne constitue pas un « tribunal impartial et indépendant » qui eût pu lui garantir un procès équitable en raison, d'une part, de la présence d'un juge militaire en son sein et, d'autre part, de l'absence d'un avocat pendant sa garde à vue.

Il y voit une violation de l'article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention qui, en ses parties pertinentes, se lit ainsi : « 1. Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...) 3. Tout accusé a droit notamment à : (...) c) se défendre lui-même ou avoir l'assistance d'un défenseur de son choix et, s'il n'a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d'office, lorsque les intérêts de la justice l'exigent ; (...) » A. Sur la recevabilité

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

26. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage moral