BUSUIOC v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

Cererii nr. 61513/00

depusă de Valeriu BUSUIOC

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 24

aprilie

2004, în cadrul unei camere compuse din:

Sir

Nicolas

Bratza

,

Președinte

,

Dl

M.

Pellonpää

,

Dna

V.

Strážnická

,

Dl

J.

Casadevall

,

Dl

S.

Pavlovschi

,

Dl

J.

Borrego Borrego

,

Dna

E.

Fura-Sandström

,

judecători

,

și dl

M.

O’Boyle

,

Grefier al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 31

ianuarie

2000,

Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și observațiile prezentate în răspuns de către reclamant,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl

Valeriu Busuioc, este un cetățean al Republicii Moldova născut în anul 1956 și care locuiește în Chișinău. El a fost reprezentat la Curte de către dl

Sergiu

Ostaf, de la Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa precum ele au fost expuse de părți, pot fi rezumate în felul următor.

1.

Contextul cauzei

Reclamantul este jurnalist. La 14 august 1998, ziarul săptămânal de limbă rusă „Express” a publicat un articol intitulat

„Micile afaceri ale marelui Aeroport”,

semnat de reclamant. El a citat ca surse pentru articolul său rezultatele unei investigații efectuate de el și materialele unei Comisii Parlamentare cu privire la vânzarea avioanelor. În articol se menționa,

inter alia

, că:

„Scandalul vânzării avioanelor moldovenești la prețuri dumping a atras atenția publică a societății moldovenești, care s-a obișnuit deja să nu fie surprinsă de asemenea evenimente. Totuși, aceste evenimente care încă continuă au oferit ziarului nostru oportunitatea de a se concentra asupra acestui subiect (a se vedea „Express” nr. 19 și nr. 20 din 19 și 26 iunie 1998). Acest articol este o încercare de a da o explicație evenimentelor care au avut loc în cadrul Administrației de Stat a Aviației Civile („ASAC”) în ultimii doi ani, în baza faptelor care au devenit cunoscute în urma unei investigații de presă.

În 1995, Aeroportul Internațional Chișinău („AIC”) s-a separat de Compania Aeriană de Stat „Air Moldova” și a devenit o întreprindere independentă. Directorul ASAC era L.P., în timp ce A.I. a fost numit director al AIC. Între ASAC și A.I. a fost semnat un acord pentru o perioadă de trei ani. În 1996, acordul menționat mai sus a fost reziliat pe motiv de neglijență a A.I. în îndeplinirea obligațiilor sale. Acest fapt a constituit punctul de pornire al istoriei care urmează.

A.I. nu a fost de acord cu decizia ASAC cu privire la concedierea sa și a înaintat o cerere de chemare în judecată, solicitând restabilirea sa în funcție. Deoarece procedurile judecătorești în Republica Moldova durează atât de mult, A.I., care nu putea accepta concedierea sa, a întreprins pași pentru a se adresa personalului AIC. În acest scop, el a organizat cu ajutorul susținătorilor săi o demonstrație în scuarul vechiului Aeroport. A.I. a luat cuvântul, iar esența discursului său a fost că el a fost singura persoană care, în calitate de director al AIC, a putut asigura creșterea economică a întreprinderii.

ASAC, de asemenea, a decis să ceară opinia personalului său și, în acest scop, Directorul său General, L.P., a organizat o întâlnire a adjuncților săi și a șefilor direcțiilor Aeroportului. Fiecare și-a exprimat punctul de vedere, iar opinia comună a fost că A.I. nu era persoana potrivită pentru a fi director al AIC. Prin urmare, întâlnirea administrației Aeroportului a exprimat clar neîncrederea față de A.I.

Totuși, un asemenea rezultat nu l-a descurajat pe pretendentul la postul de conducere. El a scris chiar o foaie volantă intitulată: „Apel către personalul Aeroportului”, în care se afirma: 1. ASAC l-a concediat pe nedrept pe A.I.; 2. A.I. va deveni inevitabil Director al AIC.

Aceasta s-a dovedit a fi adevărat când instanța a declarat acțiunile ASAC ilegale și a indicat restabilirea lui A.I. în funcția sa anterioară. ...”

Următoarele pasaje s-au referit la evenimentele care au avut loc după restabilirea în funcție a lui A.I.:

„...Epurarea și transferarea de personal au marcat restabilirea în funcție a lui A.I. Multora li s-a reamintit dezacordul lor față de candidatura lui A.I. pentru funcția de Director al AIC, exprimat la întâlnirea cu directorii și managerii. ... Odată ce el a devenit Director al Aeroportului Chișinău pentru a doua oară și după ce a realizat cu succes prima epurare de personal, prin reorganizarea structurii întreprinderii, A.I. și-a constituit „echipa” sa, care a fost creată între cele două directorate ale sale. ... actualul Director General L.I., devotat politicii alese de către patronul său A.I. ...

...Te poți convinge de acest lucru prin exemplul unui alt salariat promovat de A.I. Este vorba de I.V. Până nu demult, I.V. lucrase undeva în sistemul transportului rutier și cunoștea despre avioane nu mai mult decât cunoaște o persoană obișnuită, și poate ceea ce i-a fost spus de către ruda sa A.I. Probabil I.V. a arătat un interes special față de problemele aeroportului, iar ideea de a-l angaja la Aeroport i-a venit rudei sale influente. În acest scop, el nici măcar nu a ezitat să inventeze o nouă funcție - Director Adjunct al Administrării. ...

...La drept vorbind, C.P. însuși nu este un mare expert în aterizarea avioanelor...

...Una dintre cele mai colorate figuri din recrutarea lui A.I. a devenit șeful Direcției Cadre a Aeroportului, C.M. Într-adevăr, funcția sa poate fi caracterizată în felul următor: șeful Direcției Cadre a Aeroportului ar lăsa perplex chiar și un angajat al Direcției Cadre a oricărui penitenciar [și] probabil nu este necesar de a descrie fiecare detaliu din aventurile acestui funcționar desfrânat...

...Spusele că totul este posibil sunt susținute de un alt exemplu, și anume al fostului medic veterinar, actualmente Managerul Direcției Achiziții de Servicii, C.V...

...A.I. l-a numit pe S.I. (un absolvent al Institutului de Industrie Alimentară din Kiev)....

...afacerea dubioasă, în spatele căreia, în opinia multor angajați ai aviației civile, au fost A.I. și S.I.”

La o dată nespecificată în anul 1998, șase angajați ai AIC - I.V. (primul reclamant), C.P. (al doilea reclamant), C.M. (al treilea reclamant), C.V. (al patrulea reclamant), S.I. (al cincilea reclamant) și A.I. (al șaselea reclamant) – au depus la Judecătoria Sectorului Centru cereri de chemare în judecată separate pentru defăimare împotriva reclamantului și a redacției ziarului. Bazându-se pe articolele 7 și 7/1 ale Codului civil, reclamanții în acțiunea civilă pentru defăimare au pretins că articolul conținea declarații care erau defăimătoare pentru ei. La 5 septembrie 1998, Judecătoria Sectorului Centru a decis să conexeze toate cele șase acțiuni.

2.

Constatările instanței de fond

La 3

decembrie

1998, Judecătoria sectorului Centru a constatat că informația conținută în articol era defăimătoare pentru fiecare din reclamanții în acțiunea civilă pentru defăimare și nu corespundea realității în ceea ce-i privește pe primul, al doilea, al patrulea, al cincilea și al șaselea reclamanți în șase pasaje separate. În aceeași hotărâre, reclamanților în acțiunea civilă pentru defăimare le-au fost acordate prejudicii care trebuiau plătite de reclamant și de ziar. În special, instanța a citat următoarele extrase din articol:

(i)

În privința primului reclamant

„...Te poți convinge de acest lucru prin exemplul unui alt salariat promovat de A.I. Este vorba de I.V. Până nu demult, I.V. lucrase undeva în sistemul transportului rutier și cunoștea despre avioane nu mai mult decât cunoaște o persoană obișnuită, și poate ceea ce i-a fost spus de către ruda sa A.I. Probabil I.V. a arătat un interes special față de problemele aeroportului, iar ideea de a-l angaja la Aeroport i-a venit rudei sale influente. În acest scop, el nici măcar nu a ezitat să inventeze o nouă funcție - Director Adjunct al Administrării. ...”

Instanța a constatat că acest pasaj era defăimător și nu corespundea realității. Instanța a indicat ca reclamantul și ziarul să-i plătească acestuia prejudicii morale în mărime de 900 lei moldovenești (MDL) (EUR 86.15 la acea dată) și, respectiv, MDL 1,350.

(ii)

În privința celui de al doilea reclamant

Instanța, în continuare, a hotărât că propoziția:

„La drept vorbind, C.P. însuși nu este un mare expert în aterizarea avioanelor”

era defăimătoare pentru C.P. Instanța a indicat ca reclamantul și ziarul să-i plătească lui C.P. prejudicii morale în mărime de MDL

900 și, respectiv, MDL

1,800.

(iii)

În privința celui de al treilea reclamant

Instanța a citat în hotărârea sa următorul pasaj ca fiind defăimător pentru cel de al treilea reclamant și necorespunzând realității:

„Una dintre cele mai colorate figuri din recrutarea lui A.I. a devenit șeful Direcției Cadre a Aeroportului, C.M.. Într-adevăr, funcția sa poate fi caracterizată în felul următor: șeful Direcției Cadre a Aeroportului ar lăsa perplex chiar și un angajat al Direcției Cadre a oricărui penitenciar [și] probabil nu este necesar de a descrie fiecare detaliu din aventurile acestui funcționar desfrânat”.

Instanța a indicat ca reclamantul și ziarul să-i plătească reclamantului în acțiunea civilă pentru defăimare prejudicii morale în mărime de MDL

900 și, respectiv, MDL

1,350.

(iv)

În privința celui de al patrulea reclamant

Instanța a constatat că propoziția:

„Spusele că totul este posibil sunt susținute de un alt exemplu, și anume al fostului medic veterinar, actualmente managerul Direcției Achiziții de Servicii, C.V.”

era defăimătoare pentru cel de al patrulea reclamant și nu corespundea realității. Instanța a indicat ca reclamantul și ziarul să-i plătească reclamantului în acțiunea civilă pentru defăimare prejudicii morale în mărime de MDL 900 și, respectiv, MDL 1,350.

(v)

În privința celui de al cincilea reclamant

Instanța a constatat că propozițiile:

„A.I. l-a numit pe S.I. (un absolvent al Institutului de Industrie Alimentară din Kiev)....

... afacerea dubioasă, în spatele căreia, în opinia multor angajați ai aviației civile, au fost A.I. și S.I.”

erau defăimătoare pentru al cincilea reclamant. Instanța a indicat ca reclamantul și ziarul să-i plătească reclamantului în acțiunea civilă pentru defăimare prejudicii morale în mărime de MDL

900 și, respectiv, MDL

1,800.

(vi)

În privința celui de al șaselea reclamant

Instanța a identificat în hotărârea sa că următoarele extrase erau defăimătoare pentru al șaselea reclamant și că nu corespundeau realității:

„... A.I. [...] a organizat cu ajutorul susținătorilor săi o demonstrație în scuarul vechiului Aeroport. ... El a scris chiar o foaie volantă intitulată: „Apel către personalul Aeroportului”. ... Epurarea și transferarea de personal au marcat restabilirea în funcție a lui A.I. Multora li s-a reamintit dezacordul lor față de candidatura lui A.I. pentru funcția de Director al AIC, exprimat la întâlnirea cu directorii și managerii. ... Odată ce el a devenit Director al Aeroportului Chișinău pentru a doua oară și după ce a realizat cu succes prima epurare de personal, prin reorganizarea structurii întreprinderii, A.I. și-a constituit „echipa” sa, care a fost creată între cele două directorate ale sale. ... actualul Director General L.I., devotat politicii alese de către patronul său A.I. ... Te poți convinge de acest lucru prin exemplul unui alt salariat promovat de A.I. Este vorba de I.V. Până nu demult, I.V. lucrase undeva în sistemul transportului rutier și cunoștea despre avioane nu mai mult decât cunoaște o persoană obișnuită, și poate ceea ce i-a fost spus de către ruda sa A.I. Probabil I.V. a arătat un interes special față de problemele aeroportului, iar ideea de a-l angaja la Aeroport i-a venit rudei sale influente. În acest scop, el nici măcar nu a ezitat să inventeze o nouă funcție - Director Adjunct al Administrării. ... Mai târziu, A.I. i-a concediat din funcțiile lor... În locul lor el i-a numit pe (a) K.V. (care cu ceva timp în urmă a absolvit Institutul de Comunicații din Odesa), (b) S.I. (un absolvent al Institutului de Industrie Alimentară din Kiev). ... Mai târziu, A.I. l-a numit pe S.I. (un absolvent al Institutului de Industrie Alimentară din Kiev).... afacerea dubioasă, în spatele căreia, în opinia multor angajați ai aviației civile, au fost A.I. și S.I.”

Instanța a indicat ca reclamantul și ziarul să-i plătească celui de al șaselea reclamant prejudicii morale în mărime de MDL

1,800 și, respectiv, MDL

3,600.

În aceeași hotărâre, instanța a indicat ziarului să publice o înștiințare prin care să dezmintă toate declarațiile cu privire la fiecare din reclamanții în acțiunea civilă pentru defăimare.

3.

Apelul reclamantului

Reclamantul și ziarul au depus apel împotriva acestei hotărâri la Tribunalul Municipiului Chișinău. Reclamantul a solicitat casarea hotărârii, susținând că el a prezentat suficiente probe care dovedeau corectitudinea declarațiilor făcute în articolul publicat, în pofida unor anumite erori cu privire la fapte, care erau minore și întâmplătoare.

În ceea ce-l privește pe primul reclamant, reclamantul a prezentat copii ale carnetului de muncă al acestuia, care includea serviciul său anterior la o companie de asigurări specializată în asigurarea de automobile. Reclamantul, de asemenea, a argumentat că nu era nimic defăimător în declarația că primul reclamant era rudă a celui de al șaselea reclamant și că era adevărat că funcția de Director Adjunct al Administrării nu a existat niciodată până la angajarea primului reclamant.

Referitor la cel de al doilea reclamant, reclamantul a notat că corectitudinea declarațiilor sale a fost susținută de depozițiile scrise ale reclamantului însuși în acțiunea civilă pentru defăimare, care a stabilit că el a fost implicat într-un accident aviatic minor la Budapesta.

Referitor la cel de al treilea reclamant, reclamantul a subliniat că corectitudinea declarațiilor contestate a fost demonstrată prin depozițiile date de trei martori.

În privința celui de al patrulea reclamant, reclamantul a recunoscut că a făcut o greșeală în ceea ce privește profilul de serviciu și că C.V. nu a fost medic-veterinar, ci avea o diplomă de studii primare de infirmier.

Referitor la cel de al cincilea reclamant, reclamantul a declarat că confuzia a apărut cu privire la instituția pe care aceasta a absolvit-o și că implicarea ei în vânzarea ilegală a avioanelor proprietate de stat a fost dovedită de un raport publicat într-un număr al Monitorului Oficial.

În privința celui de al șaselea reclamant, reclamantul a notat că corectitudinea învinuirilor a fost dovedită de depozițiile martorilor și de conținutul foii volante anexate la cererea de apel.

În plus, reclamantul a anexat la cererea sa de apel o copie a răspunsului ASAC la ancheta efectuată de ziar în anul 1998.

4.

Constatările instanței de apel

La 5 iulie 1999, Tribunalul Municipiului Chișinău a admis parțial apelul reclamantului și a modificat hotărârea Judecătoriei Sectorului Centru, reducând mărimea prejudiciilor morale care trebuiau plătite de reclamant și de ziar reclamanților în acțiunea civilă pentru defăimare. Instanța a motivat reducerea prin faptul că circulația ziarului „Express” era limitată. Prin urmare, reclamantului și ziarului le-a fost indicat să plătească MDL 450 și, respectiv, MDL 1,350 primului reclamant, MDL 900 și, respectiv, MDL 1,350 celui de al treilea reclamant, MDL

180 și, respectiv, MDL 1,350 celui de al patrulea reclamant, și MDL 900 și, respectiv, MDL 1,350 celui de al șaselea reclamant. În aceeași decizie, instanța a respins cererea inițială depusă de cel de al doilea reclamant, indicând că informația conținută în articol despre el a reflectat adevărul și, prin urmare, nu a fost defăimătoare.

5.

Recursul reclamantului

Reclamantul și ziarul au înaintat recurs la Curtea de Apel, susținând că în instanța de fond și cea de apel au fost aduse suficiente probe care au demonstrat adevărul declarațiilor făcute în articolul contestat. În special, reclamantul a notat că informația relevantă, care susținea declarațiile din articol, se conținea în raportul Comisiei Parlamentare cu privire la vânzarea ilegală a avioanelor publicată în Monitorul Oficial și, de aceea, el trebuie să fie exonerat de orice răspundere civilă.

6.

Constatările instanței de recurs

La 7 septembrie 1999, Curtea de Apel a respins, ca nefondat, recursul menținând hotărârile tribunalului și judecatoriei. Instanța a conchis că articolul contestat a conținut atât afirmații defăimătoare, care nu corespundeau realității, cât și afirmații care nu au fost de natură defăimătoare, dar care nu corespundeau realității. Instanța, în continuare, a decis că sancționarea ziarului nu a încălcat, în niciun fel, dreptul său la libertatea de exprimare garantat de Constituție și de Legea Presei. Instanța a precizat,

inter alia

:

„ ... ziarul pretinde că articolul [...] s-a bazat pe informațiile conținute în raportul Comisiei Parlamentare. Totuși, raportul comisiei se referă la o investigație cu privire la vânzarea [...] aeronavelor, în care numele de familie ale C.P. și A.I. sunt menționate în legătură cu un alt subiect decât cel reflectat de articolul contestat. Articolul 27 din Legea Presei, la care s-a făcut referire în cererea de recurs, prevede că fondatorii, jurnaliștii, redactorii și autorii nu sunt responsabili pentru difuzarea informației cuprinse în documentele oficiale. Însă articolul [...] nu conține informații din raportul Comisiei Parlamentare; el doar descrie starea lucrurilor în Aeroportul Internațional, utilizând fraze care nu corespund realității și care sunt defăimătore pentru reclamanți.”

Conform reclamantului, el a fost concediat de la săptămânalul „Express” după proces și a plătit amenda, în rate, pe parcursul unei perioade de trei ani.

B.

Dreptul intern relevant

Prevederile relevante ale Codului civil în vigoare la acel moment prevedeau:

Articolul 7. Apărarea onoarei și demnității

„(1) Orice persoană fizică sau juridică are dreptul să ceară prin judecată

dezmințirea afirmațiilor care îi ponegresc onoarea și demnitatea și care nu corespund realității, precum și a afirmațiilor care nu ponegresc onoarea și demnitatea, dar nu corespund realității.

(2) În cazul în care mijlocul de informare în masă ce a răspîndit afirmații contestabile nu poate dovedi că ele corespund realității, instanța judecătorească îl obligă să publice, nu mai tîrziu decît peste 15 zile din ziua intrării în vigoare a hotărîrii instanței judecătorești, o dezmințire la aceeași rubrică, pe aceeași pagină, în aceeași programă sau ciclu de emisiuni.”

Articolul 7/1. Repararea prejudiciului moral

„(1) Prejudiciul moral, cauzat persoanei de mijloacele de informare în masă, de organizații sau de persoane în urma răspîndrii unor afirmații ce nu corespund realității, precum și a unor afirmații despre viața ei personală sau familială fără consimțămîntul ei, se repară de către ele în folosul persoanei respective în expresie bănească.

Mărimea recompensei o stabilește instanța judecătorească.

(2) Mărimea compensației se stabilește de către instanța de judecată, în fiecare caz aparte, de la șaptezeci și cinci până la două sute de salarii minime, în cazul în care informațiile au fost răspândite de o persoană juridică, și de la zece până la o sută de salarii minime, în cazul în care acestea au fost răspândite de o persoană fizică”.

Hotărârea explicativă a Plenului Curții Supreme de Justiție din 27

martie

1997

“1/7 ... instanțele judiciare necesită a ține cont de noțiunea de “Judecată de valoare”, care înseamnă că persoana nu poartă răspundere pentru părerea, avizul expus în privința unor evenimente, circumstanțe etc., veridicitatea cărora este imposibil de a o demonstra. Trebuie făcută o distincție clară între fapte și judecăți de valoare. Existența faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul unor judecăți de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit. În ceea ce privește judecățile de valoare, această cerință de a le dovedi adevărul, este imposibil de a fi îndeplinită și constituie o încălcare a libertății de exprimare.”

PRETENȚII

Reclamantul pretinde că hotărârile judecătorești ale instanțelor naționale, prin care li s-au acordat prejudicii morale reclamanților în acțiunea civilă pentru defăimare, au constituit o ingerință nejustificată în dreptul său la libertatea de exprimare garantat de articolul

10 al Convenției. El pretinde, în special, că declarațiile în cauză sunt judecăți de valoare bazate pe fapte și se referă la chestiuni de interes public. Reclamantul conchide că ingerința în dreptul său la libertatea de exprimare nu poate fi considerată ca fiind „necesară într-o societate democratică” în sensul articolului

10

§

2 al Convenției.

ÎN DREPT

Reclamantul pretinde violarea dreptului său la libertatea de exprimare, garantat de articolul 10 al Convenției, care prevede:

“1.

Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2.

Executarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru ... siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor ... protecția reputației sau a drepturilor altora... .”

Guvernul a fost de acord că faptele cauzei relevă o ingerință în libertatea de exprimare a reclamantului. Totuși, această ingerință a fost justificată în conformitate cu articolul 10 § 2 al Convenției. Reclamantului i s-a indicat de instanță să plătească prejudicii morale pentru defăimare în baza articolelor

7 și 7/1 ale Codului civil. Ingerința a fost astfel „prevăzută de lege”, iar legea a fost accesibilă și previzibilă. Ea a servit scopului legitim de protecție a demnității reclamanților în acțiunea civilă pentru defăimare, mai mult, măsura a fost necesară într-o societate democratică.

Guvernul a declarat că articolul publicat, ca rezultat al căruia reclamantul a fost sancționat, conținea declarații de fapt, și nu judecăți de valoare.

El a făcut referire la marja de apreciere a autorităților naționale, la evaluarea necesității ingerinței și a declarat că, unde Convenția se referă la legislația națională, este în primul rând sarcina autorităților naționale de a aplica și interpreta legislația națională. El a declarat că în această cauză autoritățile naționale nu au depășit această marjă de apreciere.

Bazându-se pe

Janowski v. Poland

([GC], nr. 25716/94, ECHR 1999-I), Guvernul a declarat că persoanele împotriva cărora articolul reclamantului a fost îndreptat erau funcționari publici, iar „funcționarii publici trebuie să beneficieze de încredere publică, în condiții lipsite de tulburări nepotrivite, ca ei să aibă succes în îndeplinirea sarcinilor lor, astfel, poate fi dovedit ca necesar de a-i proteja de atacuri verbale ofensatorii și abuzive în timpul serviciului”.

Guvernul, în continuare, a declarat că sancțiunea impusă reclamantului (MDL 2,610 pe care reclamantului i s-a indicat de instanță să le plătească reclamanților în acțiunea civilă pentru defăimare) nu a fost disproporțională în raport cu scopul legitim urmărit.

Guvernul a declarat că, în decembrie

1998, salariul mediu lunar în Republica Moldova era de MDL 351,5, iar în iulie 1999 el era MDL 298,9 (echivalentul a aproximativ EUR 25.5 în acea perioadă).

Reclamantul a declarat că articolele

7 și 7/1 ale Codului civil nu sunt formulate cu suficientă precizie și claritate, că sancțiunea nu a fost proporțională cu scopul legitim urmărit și că ea nu a fost necesară într-o societate democratică.

Reclamantul a declarat că articolele 7 și 7/1 ale Codului civil nu oferă o interpretare a termenilor „fapte”, „onoare”, „demnitate”, „judecată de valoare”, „sarcina probațiunii”, astfel încât legea să fie clară și previzibilă.

Reclamantul a declarat că ingerința în dreptul său la libertatea de exprimare nu a fost necesară într-o societate democratică. În această privință, el nu este de acord cu afirmația Guvernului că articolul conținea doar fapte, și nu judecăți de valoare. În opinia sa, articolul conținea numai judecăți de valoare în ceea ce privește anumiți reclamanți în acțiunea civilă pentru defăimare și judecăți de valoare bazate pe fapte în ceea ce privește alți reclamanți în acțiunea civilă pentru defăimare.

Reclamantul a declarat că sancțiunea impusă lui a fost prea mare și, astfel, disproporțională în raport cu scopul legitim urmărit. Venitul său lunar la acel moment varia între MDL

180 și MDL

220, în timp ce coșul minim de consum era MDL

600.

În lumina argumentelor părților, Curtea consideră că cererea ridică întrebări importante de fapt și de drept, care sunt de o așa complexitate că rezolvarea lor depinde de examinarea fondului. Prin urmare, ea nu poate fi considerată ca fiind vădit nefondată în sensul articolului

35 §

3 al Convenției și niciun alt motiv de inadmisibilitate nu a fost stabilit.

Din aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi,

Declară

cererea admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

Michael

O’Boyle

Nicolas

Bratza

Grefier

Președinte