CtEDO 27.05.2004 Auto

CHIRO et trois AUTRES (n° 2) contre l'ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
27.05.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CHIRO et trois AUTRES (n° 2) contre l'ITALIE (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

PRIMĂ DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 65137/01 prezentate de Maria Luisa CHIR Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 15 iunie 2000, având în vedere decizia parțială din 28 ianuarie 2003, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamanții, Maria Luisa, Dora, Vincenzo și Eloisa Chirio sunt resortisanți italieni, născuți în 1933, 1934, 1965 și, respectiv, 1962; și rezidenți în Genova și S. Severo. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Iasiello, avocat în Genova. Guvernul pârât este reprezentat de agenții săi succesive, dnii U. Leanza și, respectiv, I.M. Braguglia, și de co-agentul său, domnul F. Crisafolli. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții au deținut un teren de aproximativ 37 797 metri pătrați situat în Poggio Imperiale (Foggia) și înregistrate la cadastru, fișa 14, parcela 117. Prin un decret din 20 iulie În 1988, primăria Poggio Imperiale a decretat ocupația de urgență a unei parcele de aproximativ 240 de metri pătrați din terenul reclamanților, pentru o perioadă maximă de cinci ani, în vederea exproprierii sale pentru construirea unui drum. La 7 septembrie 1988, primăria Poggio Imperiale a început lucrările de construcție. Construcția drumului s-a încheiat în 1988 fără exproprierea oficială a terenului și plata unei indemnizații. Printr-un act notificat la 13 mai 1991, reclamanții au atribuit orașul Poggio Imperial în fața tribunalului civil din Lucera. Reclamanții au susținut că ocuparea terenului lor era ilegală pe motiv că lucrările de construcție a drumurilor s-au încheiat fără exproprierea formală a terenului și plata unei indemnizații. Reclamanții au solicitat plata despăgubirii care rezultă din ocupația temporară și din indemnizația de expropriere. La data de 9 iulie 1991, la 6 decembrie 1995 s-a depus o expertiză la transplant, iar această expertiză a arătat că transformarea ireversibilă a terenului a avut loc în 1988 și că reclamanții au fost privați de proprietatea lor la data respectivă. Într-o hotărâre pronunțată în cadrul grefei la 17 octombrie 2001, Tribunalul din Lucera a declarat că proprietatea terenului a trecut la administrație ca efect al construcției lucrării publice. Deoarece transferul de proprietate a avut loc în cadrul unei ocupații ilegale de teren, reclamanții aveau dreptul la daune-interese calculate pe baza legii nr. 662 din 1996, intrat în vigoare în cursul procedurii. Prin urmare, Tribunalul a acordat reclamanților 13 475 000 ITL (6959, 26 EUR) pentru pierderea proprietății terenului, care urma să fie indexată începând cu 1995, plus 4 970 000 ITL (2566,79 EUR) pentru indemnizația de ocupație temporară. Din dosar reiese că reclamanții nu au fost încă despăgubiți. Dreptul și practica internă relevantă Ocuparea de urgență a unui teren În dreptul italian, procedura accelerată de expropriere permite administrației să ocupe și să construiască înainte de expropriere. Odată declarată de utilitate publică lucrarea care urmează să fie realizată și adoptată proiectul de construcție, administrația poate decide ocuparea de urgență a zonelor care urmează să fie expropriate pentru o perioadă determinată de maximum cinci ani (art. 20 din Legea nr. 865 din 1971). Acest decret devine caduc dacă ocupația materială a terenului nu are loc în termen de trei luni de la promovarea sa. După perioada de ocupație, trebuie luat un decret de expropriere formală. Ocupația autorizată a unui teren dă dreptul la o indemnizație de ocupație. Prin hotărârea nr. 470 din 1990, Curtea Constituțională a recunoscut un drept de acces imediat la o instanță pentru a solicita indemnizația de ocupație de îndată ce terenul este ocupat din punct de vedere material, fără a fi necesar să se aștepte ca administrația să facă o ofertă de despăgubire. ii. Principiul exproprierii indirecte (occiazione dobânditetiva sau accessioneatica) În anii '70, mai multe administrații locale au desfășurat activități de urgență de terenuri, care nu au fost urmate de decrete de expropriere. Instanțele italiene s-au confruntat cu cazuri în care proprietarul unui teren a pierdut de facto disponibilitatea acestuia din cauza ocupației și a realizării lucrărilor de construcție a unei lucrări publice. Cu privire la întrebarea dacă, pur și simplu prin efectul lucrărilor efectuate, persoana în cauză și-a pierdut proprietatea asupra terenului, printr-o hotărâre nr. 1464 din 16 februarie 1983, Curtea de Casație a dat un răspuns afirmativ acestei întrebări, stabilind astfel principiul "exproprierii indirecte" O prezentare generală a acestei jurisprudențe în anii 80-90 figurează în Belvedere Alberghiera srl. Italia, nr 31524/96, CEDO 2000-IV și Carbonara și Ventura c. Italia, nr 24638/94, CEDH 2000-VI. 2001, astfel cum a fost modificat prin Decretul legislativ nr. 302 din 27 decembrie 2002, intrat în vigoare la 30 iunie 2003 și denumit În ceea ce privește procedura de expropriere în lumina celei mai recente jurisprudențe a Curții de Casație și, în special, codifică principiul exproprierii indirecte. Dosarul, care nu are efect retroactiv și, prin urmare, nu se aplică în cazul de față, s-a substituit, de la intrarea sa în vigoare, întregii legislații anterioare în materie de expropriere din motive de utilitate publică. 2003, Curtea de Casație în camere reunite s-a pronunțat din nou asupra principiului exproprierii indirecte, susținând că un astfel de principiu joacă un rol important în cadrul sistemului juridic italian și că acesta este compatibil cu Convenția. Mai precis, Curtea de Casație a afirmat că, având în vedere uniformitatea jurisprudenței în acest domeniu, principiul exproprierii indirecte este acum pe deplin previzibil. În ceea ce privește despăgubirea, Curtea de Casație a afirmat că despăgubirea datorată în caz de expropriere indirectă este suficientă pentru a asigura un echilibru corect între cerințele interesului general al comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului. (iii). Despăgubirea în caz de expropriere indirectă Conform jurisprudenței Curții de Casație aplicabilă în materie de expropriere indirectă, o despăgubire integrală, sub formă de despăgubiri pentru pierderea terenului, a fost datorată persoanei interesate în schimbul pierderii proprietății pe care o implică ocupația ilegală. Legea bugetară din 1992 (art. 5a din Decretul-lege nr. 333 din 11 iulie 1992) a modificat această jurisprudență, în sensul că suma datorată în caz de expropriere indirectă nu putea depăși valoarea indemnizației prevăzute pentru cazul unei exproprieri formale. Cu toate acestea, printr-o hotărâre nr. 369 din 1996, Curtea Constituțională a declarat această dispoziție neconstituțională. 662 din 1996, care a modificat dispoziția declarată neconstituțională, compensația integrală nu poate fi acordată pentru o ocupație de teren care a avut loc înainte de 30 septembrie 1996. În acest caz, compensația atinge aproximativ 55% din valoarea terenului. Prin hotărârea nr. 148 din 30 aprilie 1999, Curtea Constituțională a pronunțat o astfel de indemnizație compatibilă cu Constituția. Cu toate acestea, în aceeași hotărâre, Curtea a precizat că o indemnizație integrală, în limita valorii locale a terenului, poate fi solicitată în cazul în care ocupația și privarea de teren nu au avut loc din motive de utilitate publică. Prin Hotărârea nr. 10679 din 11 august 2000, Curtea de Casație a confirmat legitimitatea aplicării legii 662 din 1996 pentru orice ocupație de teren care a avut loc înainte de 30 septembrie 1996. În ceea ce privește terenurile ocupate înainte de data respectivă și procedurile pendinte la 1 ianuarie 1997, regimul prevăzut de Legea bugetară nr. 662 din 1996 rămâne în vigoare, prin urmare dispozițiile repertoriului nu se aplică în cazul de față. GRIEF Reclamanții se plâng că au fost privați de teren într-un mod incompatibil cu art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul ridică două excepții de inadmisibilitate. În primul rând, guvernul ridică o excepție de la nerespectarea termenului de șase luni și susține că cererea este tardivă în măsura în care aceasta a fost introdusă la mai mult de șase luni de la data la care ocuparea terenului a devenit fără titlu și la mai mult de șase luni de la data la care reclamanții au depus acțiunea în despăgubire în fața Tribunalului din Lucera. În al doilea rând, guvernul ridică o excepție de la neobosirea căilor de atac interne bazate pe două componente. În ceea ce privește prima parte a excepției, guvernul observă că motivul întemeiat pe durata procedurii a fost declarat inadmisibil la 28 ianuarie. În opinia sa, Curtea ar trebui să ajungă la aceeași concluzie în ceea ce privește motivul întemeiat pe încălcarea dreptului la respectarea bunurilor reclamanților, întrucât acest ultim motiv nu ar fi autonom în raport cu primul. În ceea ce privește a doua parte a excepției, guvernul observă că reclamanții nu au epuizat căile de atac interne în măsura în care nu au introdus recursul la hotărârea Tribunalului de la Lucera pentru a contesta valoarea despăgubirii. Pe fond, guvernul consideră că exproprierea indirectă este prevăzută de lege. Prin urmare, chiar și în absența unei hotărâri naționale definitive, privarea de proprietate în beneficiul administrației ar fi avut deja loc ca urmare a construcției lucrărilor publice. În plus, guvernul susține că privarea unui bun care are loc prin intermediul exproprierii indirecte nu este ilegală în sine, ci este pur și simplu nerespectătoare de forme, de la un moment dat. Cu toate acestea, guvernul observă că reclamanții au obținut o despăgubire proporțională cu valoarea terenului ca urmare a exproprierii indirecte. Guvernul deduce din aceasta că situația denunțată este compatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. Reclamanții se opun tezei guvernului și susțin că au fost privați de disponibilitatea terenului lor din 1988, situație care a devenit definitivă odată cu finalizarea lucrărilor. Ei observă că nu au primit nicio compensație până în prezent. În această privință, reclamanții susțin că sistemul juridic italian nu le oferă mijloacele de a obține o restitutio in integrum Ei observă că au fost privați de disponibilitatea terenului lor timp de 13 ani și că procedura în despăgubire pe care au inițiat-o în fața tribunalului lui Lucera s-a încheiat în 2001. Tribunalul, prin aplicarea principiului exproprierii indirecte, a declarat că și-au pierdut proprietatea asupra terenului și că administrația a devenit proprietar ab origine . Tribunalul a aplicat Legea nr. 662 din 1996, intrată în vigoare în cursul procedurii, prin efectul de care reclamanții nu au obținut repararea integrală a prejudiciului suferit. Potrivit reclamanților, o cerere de pronunțare a unei astfel de hotărâri nu ar fi remediat situația denunțată și reamintește că obligația de a epuiza căile de atac interne impune utilizarea unor căi de atac adecvate și efective. În cazul de față, potrivit reclamanților, guvernul nu a demonstrat că utilizarea acestei căi de atac le-ar fi permis să obțină o despăgubire mai mare. Pe fond, recurentele observă că aplicarea principiului exproprierii indirecte în cazul de față nu este conformă cu principiul legalității și că aplicarea Legii nr. 662 din 1996 a încălcat echilibrul corect. Curtea trebuie să examineze mai întâi excepțiile ridicate de guvern. În ceea ce privește excepția de la nerespectarea termenului de șase luni, Curtea consideră că efectele ocupației de teren a reclamanților se analizează într-o situație continuă, care, în cazul de față, nu s-a încheiat încă. Curtea amintește că, atunci când un solicitant se plânge de o situație continuă, acest termen se scurge de la sfârșitul acesteia (a se vedea, printre altele, Almeida Garrett, Macarenhas Falcao și alții c. Portugalia, n 29813/96 și 30229/96, § 43, CEDO 2000-I Iatridis c. Grecia [GC], n 31107/96, § 50 CEDO 1999 . Prin urmare, regula termenului de șase luni nu se poate aplica în cazul de față și această excepție nu poate fi reținută. În ceea ce privește prima parte a excepției de la epuizarea căilor de atac interne, Curtea consideră, în conformitate cu jurisprudența sa (a se vedea printre altele Erkner și Hofauer c. Austria, Hotărârea din 23 aprilie 1987, seria A n 117, § 72 și următoarele), că motivul întemeiat pe încălcarea dreptului la respectarea bunurilor reclamanților este autonom în raport cu cel întemeiat pe durata procedurii, care a fost declarat inadmisibil și, prin urmare, prima parte a acestei excepții nu poate fi reținută. În ceea ce privește a doua parte a excepției de la epuizarea căilor de atac interne, Curtea trebuie mai întâi să stabilească dacă reclamanții au epuizat, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție, căile de atac care le erau deschise în dreptul italian. Curtea amintește că, în conformitate cu regula epuizării căilor de atac interne prevăzută la art. 35 alineatul (1) din convenție, un solicitant trebuie să se prevaleze de căile de atac disponibile în mod normal și suficiente pentru a-i permite să obțină despăgubiri pentru încălcările pe care le invocă, având în vedere că este de competența guvernului excitant al neobosirii să convingă Curtea că acțiunea invocată era efectivă și disponibilă atât în teorie, cât și în practică la momentul faptelor, și anume că acesta era accesibil și susceptibil să ofere reclamantului redresarea obiecțiunilor sale și că prezenta perspective rezonabile de succes (a se vedea printre alte trimiteri , Akdivar și alții c. Turcia, Hotărârea din 16 septembrie 1996, Recuperarea hotărârilor și deciziilor În această privință, Curtea constată că guvernul se limitează la a afirma că reclamanții ar fi putut face apel, fără a aduce elemente de probă preliminare care să demonstreze că, în cauze similare cu cele din prezent, acțiunea în fața instanței de apel ar fi putut remedia cauza privind aplicarea legii nr. 662 din 1996. În plus, Curtea constată că Curtea de Casație Italiană a confirmat legitimitatea aplicării acestei legi pentru orice ocupație de teren care a avut loc înainte de 30 septembrie 1996 (hotărârea nr. 10679 din 2000). Prin urmare, excepția de la epuizarea căilor de atac interne ale guvernului trebuie respinsă. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că acest motiv ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ; rezultă că acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Nu a fost invocat niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară restul cererii admisibile, toate mijloacele de fond rezervate. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2004-06-10
0,99
CHIRO et AUTRES (n° 4) contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 67196/01 présentée par Maria Luisa CHIRÒ et autres (n o 4) contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 10 juin 2004 en une c
CtEDO 2004-06-10
0,99
CHIRO et AUTRES (n° 1) contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 63620/00 présentée par Maria Luisa CHIRÒ et autres (n o 1) contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 10 juin 2004 en une c
CtEDO 2004-06-10
0,97
CHIRO (n° 3) contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 65272/01 présentée par Dora CHIRÒ (n o 3) contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 10 juin 2004 en une chambre composée d
CtEDO 2003-01-28
0,97
CHIRO et AUTRES contre l'ITALIE (II)
QUATRIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 65137/01 présentée par Maria Luisa CHIRÒ et autres contre l’Italie (II) La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 28 janvier 2003 en
CtEDO 2003-01-28
0,97
CHIRO et 3 AUTRES contre l'ITALIE (IV)
QUATRIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 67196/01 présentée par Maria Luisa CHIRÒ et 3 autres contre l’Italie (IV) La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 28 janvier 2003 e
Sursă