CASE OF HRICO v. SLOVAKIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 10;Pecuniary damage - financial award;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award
CASE OF HRICO v. SLOVAKIA (CtEDO, 2004)
Reclamantul s-a născut în 1949 și trăiește în Košice. În momentul respectiv, reclamantul a fost editorul și editorul în șeful efektului săptămânal Domino. În 1994 și 1995 au publicat trei articole săptămânale, care se referă la procedurile civile de difamare în așteptare în fața instanțelor slovace. Acțiunea a fost între dl Slobodník, un ministru care a devenit mai târziu membru al Parlamentului, și dl Feldek, un poet și publicist care a publicat o declarație care susține, printre altele, că dl Slobodník a avut un trecut fascist. Partele relevante ale articolelor, care nu au fost scrise de reclamant, au citit după cum urmează. „Quo vadis, justiție slovacă? (O hotărâre rușine pronunțată de Curtea Supremă) Atunci când Curtea Orașului Bratislava a pus capăt primei runde a litigiului judiciar dintre dl Slobodník și dl Feldek care respinge acțiunile fostului ministru pentru protecția drepturilor sale de personalitate, vor putea fi auzite voci care susțin că rezultatul procedurii de apel în fața Curții Supreme ar fi diferit. Ei au susținut că [Curtea Supremă] judecătorii erau „diferiți”; aceste opinii au devenit realitate și Slovacia se confruntă cu mai multe ridiculizări la nivel internațional. Camera Curții Supreme prezidentă de [judecător Š. - articolul menționează numele complet al judecătorului] nu a dezamăgit. O farsă tragicică Poetul și scriitorul slovac, ubomír Feldek (care a optat pentru cetățenie între timp) a declarat în 1992 că dl Dušan Slobodník, care tocmai a devenit ministrul culturii Republicii Slovace, nu ar trebui să exercite postul de ministru într-un stat democratic, deoarece a avut un trecut fascist... Declarația se bazează pe fapte cunoscute în general: în timpul celui de-al doilea război mondial, Slobodník a fost membru al Tineretului Hlinka și a participat la un curs terorist organizat în Sekule sub auspiciile acestei organizații. Mai mulți participanți la acest curs (ar trebui menționat că Dušan Slobodník nu erau printre ei) au fost mai târziu implicați în uciderea locuitorilor unui sat... Feldek, care nu a afirmat niciodată că Slobodník a fost un criminal sau un criminal... a exprimat punctul de vedere al unui cetățean al unei societăți libere care a considerat că o persoană care a aparținut tineretului Hlinka și care a fost aproape de oameni care au ucis mai târziu membrii populației civile, nu ar trebui să fie un ministru al unui stat democratic. Nimic mai mult și nimic mai puțin... [În loc să se retragă din post] Slobodník a depus o acțiune de protecție a drepturilor sale de personalitate și astfel a dat naștere unui caz care, într-un anumit fel, este tragic... [și în cursul căruia dl Slobodník nu a demonstrat că el nu a fost membru al Hlinka Youth și că el nu a participat la cursul din Sekule. [Dl Slobodník] nu a reușit astfel să refuze faptele pe baza cărora Feldek a declarat că a avut un trecut fascist. Noi pur și simplu amintim că un decret al Președintelui Beneš din 1945, cu condiția ca Hlinka Youth să fie considerat ca o organizație fascistă. Raționament ciudat Curtea Orașului Bratislava a luat în considerare toate faptele de mai sus și ... a respins acțiunea Slobodník. [Judecatorul Tribunalului Orașului] ...așa a stabilit cea mai bună jurisprudență pentru nou-născută democrație și a avertizat fiecare politician că trecutul său poate și chiar trebuie să fie obiectul unui interes sporit de către public. La ședința din 22 martie 1994 [Curtea Supremă] judecătorul Š. a luat o abordare opusă în sensul că a ordonat Feldek să plătească 200.000 de coroane slovace [SKK] Slobodník și să-i ceară scuze celor din urmă [în presă]... Astfel [judecătorul Š.] a avertizat toți cetățenii Republicii Slovace că, în cazul în care au ajuns la concluzia că profilul moral al unui politician este incompatibil cu exercitarea funcției publice pe care le-a încredințat-o, au avut mai bine să rămână tăcut. [Judecatorul Š] a arătat, de asemenea, puterea spiritului său atunci când a dat motive pentru hotărâre. Hlinka Youth ... Feldek nu a cauzat numai daune Slobodník, ci și a întregii Slovacie, prim-ministrul, Mișcarea pentru o Slovacie democratică, guvernul și Parlamentul, ... decretele de răzbunare adoptate după război în Cehoslovacia au fost rezultatele unei conspirații între președintele Beneš și comuniștii. [Judeca Š.] revizuiește istoria ... [Ar trebui reamintit că] normele legale cehoslovace privind răzbunarea, din care decretele președintelui Beneš constituie o parte, au fost adoptate în conformitate cu principiile Comisiei Națiunilor Unite pentru Investigarea Crimelor de Război înființate la Londra la 20 octombrie 1943. acordul privind înființarea Tribunalului Militar Internațional din 8 august 1945 și Raportul privind Conferința de la Berlin care s-a desfășurat la Potsdam... Astfel de reguli de răzbunare au fost adoptate de practic toate statele europene care au fost ocupate de Germania nazistă în timpul războiului și care au trebuit să ia poziția în ceea ce privește colaboratorii și trădătorii. Cuvintele folosite pentru a justifica judecata sa pun direct la îndoială atitudinea care, după al Doilea Război Mondial, statele democratice din Europa au luat către fascismul și cei care au servit-o. Totuși, ar trebui să se spună că [judecătorul Š] nu a avut de ales. Când a vrut să ajungă la decizia pe care a ajuns-o, nu era disponibil niciun alt raționament – pur și simplu nu a existat... Când doresc să spun A, este că trecutul unei persoane care a fost membru al Hlinka Youth și care a participat la cursul de la Sekule nu este fascist, sunt obligat să spun și B, este că nu recunosc legea care definește Hlinka Youth drept organizație fascist. După caz, voi adăuga că Hlinka Youth a fost o organizație bună și lucrurile sunt reglementate. Astfel, quo vadis, justiția slovacă? Slobodník așteaptă cu nerăbdare instanța internațională de la Strasbourg. Cu toate acestea, un cetățean slovac, având în vedere astfel de decizii „objective” ale Curții Supreme „independente” și „impartiale” nu au multe motive pentru a fi mulțumit. Chiar dacă el sau ea are succes în primă instanță, șansele de obținere a justiției după un posibil recurs la Curtea Supremă sunt ușoare, așa cum a fost demonstrat în cazul Feldek v. Slobodník.” La 12 august 1994, domino efekt a publicat un interviu cu fostul președinte al Curții Constituționale, care a fost avocatul dlui Feldek în procedura de difamare inițiată de dl Slobodník. Acesta a fost intitulat „Slovakia este guvernat de un haos juridic absolut” și părțile relevante au citit: - „Presa a declarat că [judecătorul Š.], care a hotărât cazul Slobodník împotriva Feldek în modul în care a făcut-o și în care ați fost avocatul poetului, este un candidat al Uniunii Creștine-Sociale în alegerile [parliamentare]. Ce credeți despre aceasta? - ... Este ... neobișnuit că un judecător, a cărui sarcină este de a garanta obiectivul și imparțialitatea într-o societate democratică, își manifestă punctele de vedere politic în public. Aveți numele inclus pe lista candidaților unui partid politic reprezintă fără îndoială o astfel de manifestare a punctelor de vedere politic. - Să vorbim despre inscripția particulară a [judecătorului Š.] pe lista alegerilor unui partid anume Uniunea Creștină-Socială... - Ar trebui să vedem că acest partid are o poziție clară în ceea ce privește perioada între 1939 și 1945. Și acesta este centrul problemei - [Judecător Š.], care a hotărât cazul Slobodník împotriva Feldek, care este o dispută în care unul dintre principalele puncte în cauză a fost comportamentul unuia dintre participanții în perioada statului slovac, este candidatul unei părți care nu condamnă statul slovac sau regimul prin care a fost guvernat, din contră... ... Secțiunea 54 din Legea judecătorilor și judecătorilor prevede în mod clar că una dintre principalele obligații ale judecătorilor este că „un judecător se abține de orice acțiune care ar putea afecta demnitatea funcției judiciare sau pune în pericol încrederea în procesul decizional independent, imparțial și just al instanțelor”... - Crezi că [judecătorul Š.] a decis intern „cazul lui Feldek” cu mult timp înainte de eliberarea hotărârii și că toată agitația din sala de judecată nu a servit nimic? - Nu există nimic altceva pe care să-l pot gândi. Performanța acelui judecător nu are altă explicație. În special, pot spune că, după eliberarea hotărârii, am aflat că judecătorii Curții Supreme se așteptase să ia o astfel de decizie. Opinia [judecătorului Š.] în ceea ce privește cazul sau în ceea ce privește existența statului slovac în timpul celui de-al doilea război mondial era cunoscută... Avocatul împotriva hotărârii Curții Orașului Bratislava, care a fost în favoarea dlui Feldek, a fost transmis Curții Supreme la 22 februarie 1994 ... Cazul a fost hotărât la 23 martie ... care este cu rapiditatea unei rachete, și nu se poate găsi un alt caz examinat de Curtea Supremă care a fost tratat cu aceeași promptitudine.” "Ne vedem în curând la Strasbourg (Ni măcar moartea va separa cuplul Slobodník – Feldek) Procedura judiciară în cazul Slobodník v. Feldek, care a durat trei ani, nu a fost încheiat de hotărârea adoptată de camera de cassare a Curții Supreme. Chiar și cele din urmă nu a găsit curajul de a închide în totalitate farsa juridică („paškvil” [Dictionarul Scurt al Limbii Slovace (Academia Slovacă de Științe, Bratislava, 1989, p. 282) definește „paškvil” ca (i) o bucată de scris satirica și ofensivă sau ca (ii) o imitare eșuată a ceva.]) produsă de [judecătorul Š.] la 23 martie 1994. Judecătorul menționat a anulat hotărârea pronunțată de Tribunalul din Bratislava și a acordat întreaga afirmație depusă de Slobodník. Prin urmare, două glume au fost... [În măsura în care afirmația dlui Slobodník a fost acordată de camera de casă a Curții Supreme], Feldek va aduce cazul ... în fața Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Astfel, justiția slovacă a fost deschisă ridiculizării. Pentru a clarifica lucrurile – Republica Slovacă nu are șanse de succes la Strasbourg. Jurisprudența existentă a [Curtei Europene a Drepturilor Omului] cuprinde un număr suficient de exemple în cazul în care această instanță a folosit o expresie care proteja libertatea de exprimare ca atare, cu care fiecare politician dintr-un stat democratic ar trebui să fie familiarizat cu: „limitele criticilor admisibile sunt mai largi în ceea ce privește un politician și mai restrâns în cazul unei persoane private”. Este ușor și clar în același timp și camera de cassare a Curții Supreme (cum ar fi [Dl. Slobodník) nu l-a înțeles ... Un fapt diferit este relevant: Feldek trebuie să se ceară scuze pentru o „hotărâre de valoare civică” în timp ce acest lucru nu este acceptabil pentru lumea liberă. „Hotărârile privind valoarea” exprimate public nu sunt, în conformitate cu practica europeană stabilită și, de asemenea, în conformitate cu Convenția europeană privind drepturile omului, susceptibile de probă... Dacă recunoaștem (cum am făcut-o) [că un jurnalist care își publică hotărârile de valoare în ceea ce privește o cifră publică ar fi obligat să dovedească adevărul acestor declarații], o situație care nu are nimic de-a face cu democrația și cu principiile unei societăți democratice. Cetățenii se vor teme pur și simplu de a face „hotărâri de valoare” deoarece vor fi sub amenințarea unei sancțiuni. Ca urmare, satul vital al democrației se va usca – și anume o dezbatere deschisă asupra aspectelor de interes public. Curtea Supremă nu a înțeles aceste principii care ... sunt simple și ușor de înțeles și care sunt respectate de lumea democratică ca ceva care este „dată”. Sau, după caz, nu a vrut să înțeleagă. P.S. Îndrăznesc să fac o „pensiunea de valoare” în ciuda poziției pe care le au „pensiunea de valoare” în această țară, datorită acestei jurisprudențe. În opinia mea, Curtea Supremă a Republicii Slovace nu a vrut să respecte principiile europene de protecție a libertății de exprimare. Ar fi suficient dacă judecătorii ar fi citit Constituția Republicii Slovace. În special art. 11 în cazul în care este scris în negru și alb.” 10. La 20 septembrie 1995, judecătorul Š. a depus o acțiune în conformitate cu articolele 11 și următoarele ale Codului Civil pentru protecția drepturilor sale personale împotriva reclamantului. Reclamantul a susținut că articolele de mai sus au interferat în mod grav cu onoarea sa civilă și profesională și, de asemenea, cu autoritatea sa de judecător al Curții Supreme. În plus, reclamantul a susținut că reclamantul a fost ordonat să publice scuze și să-i plătească 150.000 SKK în compensație pentru prejudicii morale. 11. În răspunsul său, reclamantul a declarat că autorul articolelor de mai sus a informat publicul cu privire la procedurile judiciare într-un caz care a atras atenția publică. La 3 iulie 1996, Curtea de district Košice 1 a pronunțat o hotărâre în care reclamantul a ordonat să publice, în efekt săptămânal, următoarea declarație: „a) ... articolul „O hotărâre rușinosă pronunțată de Curtea Supremă; Quo vadis, justiție slovacă”, care a prezentat [judecătorul Š.], președintele unei camere a Curții Supreme într-un punct de vedere negativ și care a ridiculizat procedurile conduse de el, b) ... interviul cu fostul președinte al Curții Constituționale publicat la 12 august 1994 în care se menționează că [judecătorul Š.] s-a hotărât cu privire la rezultatul procedurii cu mult înainte de eliberarea hotărârii, c) propoziția ... „Chiar și cel de-al doilea nu a găsit curaj să închidă în totalitate farsa juridică produsă de [judecătorul Š.] la 23 martie 1994” care a fost publicată în articolul „Nici măcar moartea va separa cuplul Slobodník – Feldek; A se vedea în curând la Strasbourg” publicat la 16 iunie 1995, interferează grav și fără nici o justificare cu onorul civil și profesional al [judecătorului Š.] pentru care [reclamantul], ca redactor al ziarului Domino efekt, face o cerere publică [judecător Š.]...” 13. Reclamantul a fost mai mult ordonat să plătească reclamantului 50.000 SKK în compensație pentru prejudicii morale și să plătească taxele judecătorești și costurile reclamantului. 14. Tribunalul de district a constatat că limitele criticilor obiective și acceptabile au fost depășite în sensul că articolele de mai sus compuse expresii cum ar fi “fașa tragicomică”, „hotărâre simplă”, „razonare strange” și „farce juridică”. Primul și al treilea articol au fost capabili de a da cititorilor impresia că reclamantul a fost prejudecat. Curtea de District a reamintit, de asemenea, că hotărârea criticată în articolele a fost eliberată de o cameră de apel de trei judecători. Cu toate acestea, articolele se referă la reclamant ca și cum ar fi singurul autor al hotărârii. Curtea de District a reamintit că o cameră a instanței de apel hotărăște întotdeauna după deliberări în prezența unui tipist. O majoritate de voturi este necesară și judecătorul președinte este ultimul la vot. Curtea de District a reamintit de asemenea că judecătorii sunt independenți atunci când se hotărăsc cu privire la chestiuni în fața lor și că camera de casă a Curții Supreme nu a constatat nici o deficiență procedurală în cadrul procedurii care au dus la hotărârea criticată în articolele de mai sus. 15. În momentul hotărârii de a acorda reclamantului prejudicii morale, Curtea de District a remarcat că articolele de mai sus au criticat, în mod repetat și fără justificare, un judecător al Curții Supreme prin care demnitatea și poziția sa în societate au fost afectate considerabil. Reclamantul a susținut că Curtea de District nu a aplicat corect legea și că a hotărât arbitrar. Reclamantul a susținut că declarațiile în cauză sunt hotărâri de valoare care se bazează pe fapte explicit prevăzute în articole. Prin urmare, el a solicitat ca hotărârea de primă instanță, în măsura în care a acordat acțiunea, să fie anulată. La 24 iunie 1997, Curtea Regională Košice a anulat hotărârea de primă instanță, în sensul că a respins acțiunea judecătorului Š. Hotărârea Curții Regionale a declarat că reclamantul nu mai a fost redactorul lui Domino efekt în februarie 1997. Deoarece el nu a fost autorul articolelor în cauză, el nu mai trebuia să fie inculpat în acest caz. Noul editor nu a putut fi în judecată deoarece el nu a fost un succesor general al drepturilor și obligațiilor legate de săptămâna. Cererea reclamantului că o cerere de scuze săptămânală nu a putut fi acordată, prin urmare, 18. Curtea Regională a examinat, de asemenea, fondurile cauzei și a constatat că fraza „Cel de-al doilea nu a găsit curaj să încheie în totalitate farsa juridică produsă de [judecătorul Š.] la 23 martie 1994” publicată la 16 iunie 1995 a reprezentat un atac împotriva autorității instanțelor în calitate de atare și că nu a fost proporțională cu scopul urmărit, și anume să criticeze motivele hotărârii Curții Supreme prezentate oral de judecătorul Š. La 9 septembrie 1997, reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept în care a contestat concluziile obținute de Curtea Regională. 20. La 29 mai 1998, camera de casă a Curții Supreme a anulat hotărârea Curții Regionale din 24 iunie 1997. Curtea Supremă a susținut că instanța de apel a hotărât în mod eronat și i-a ordonat acesteia să ia probe suplimentare. În ceea ce privește meritele cauzei, în special, Curtea a susținut că datorită caracterului lor expresiv declarațiile reclamantului sunt disproporționate în raport cu scopul urmărit, și anume criticarea unei decizii judiciare sau a activităților publice ale judecătorului Š. În opinia Curții Supreme, aceste declarații au arătat în mod clar că reclamantul a intenționat să ofenseze judecătorul Š., să-l umilească și să-l descrediteze. Limita criticilor acceptabile a fost astfel depășită. 21. La 11 martie 1999, Curtea Regională Košice a susținut partea din hotărârea Curții de district Košice 1 din 3 iulie 1996, prin care reclamantul a fost ordonat să plătească 50.000 SKK, împreună cu dobânda statutară de incumpărare, inculpatului pentru prejudicii morale. Curtea regională a respins în continuare restul acțiunii reclamantului. 22. Hotărârea a afirmat că reclamantul nu a prezentat motive pentru recursul său. În consecință, Curtea regională poate reexamina hotărârea de primă instanță numai în măsura în care a fost recursată de către reclamant. Curtea Regională a respins afirmația că o cerere de scuze a fost publicată în Domino efekt ca (i) drepturile de editare au fost transferate unei persoane diferite și numele săptămânalului s-a schimbat și (ii) reclamantul nu și-a modificat acțiunea, astfel încât o hotărâre în acest sens să poată fi pusă în aplicare. Curtea Regională a remarcat că reclamantul nu a specificat ce parte din articol publicată la 1 aprilie 1994 a interferat cu drepturile sale personale și, prin urmare, partea relevantă a acțiunii a fost respinsă. 23. În ceea ce privește meritele celorlalte părți ale cauzei, Curtea Regională a reamintit, în legătură cu art. 10 din Convenție și cu dispozițiile relevante ale Constituției, că judecătorii au beneficiat de o protecție specială în ceea ce privește criticile privind modul în care își exercită funcția, ceea ce a fost dictat de cerința de imparțialitate a judecătorilor. Acestea din urmă ar putea fi puse în pericol dacă societatea tolerează critici nejustificate către un judecător pentru o decizie pronunțată de el sau de ea. 24. Hotărârea a afirmat în continuare că situația este diferită în cazurile în care un judecător face publică intenția sa de a fi implicat în politică și în cazul în care decizia privind un caz care urmează să fie adoptată ulterior de un astfel de judecător este legată de punctele de vedere politic prezentate de el. Prin neretragerea unui caz în astfel de circumstanțe, judecătorul în cauză se expune în mod deliberat la amenințarea criticilor de către public, în ciuda faptului că decizia în cauză a fost legală. Prin urmare, Curtea Regională a susținut că, atunci când un judecător a decis să se implice în politică, el sau ea a devenit o persoană de interes public și, ca atare, el sau ea nu mai beneficiază de o protecție specială în ceea ce privește limitele criticilor acceptabile. 25. Curtea Regională a reamintit că aceasta a fost obligată de opiniile exprimate în hotărârea pronunțată de camera de cazare a Curții Supreme la 29 mai 1998. Prin urmare, aceasta a concluzionat că declarațiile contestate din articolele publicate la 12 august 1994 și la 16 iunie 1995 au interferat cu drepturile personale ale reclamantului, prin care demnitatea și aprecierea față de persoana sa în societate au fost considerabil diminuate. Caracterul expresiv al termenilor utilizați a fost disproporționat față de obiectivul urmărit, și anume critica unei decizii judiciare sau implicarea reclamantului în viața publică. Aceste termeni au arătat în mod clar că scopul declarațiilor a fost să se ofanseze, să se umilească și să se descrediteze persoana criticată. În consecință, reclamantul a avut dreptul la compensare pentru prejudicii morale pe care le-a suferit astfel. 26. La 19 aprilie 1999, judecătorul Š. a depus un recurs asupra punctelor de drept. A fost respins de Curtea Supremă la 28 septembrie 2000. 27. Dreptul la protecția demnității, onorării, reputației și bunului nume al unei persoane este garantat de articolele 11 și următoarele ale Codului Civil. 28. În conformitate cu art. 11, orice persoană fizică are dreptul la protecția personalității sale, în special a vieții și a sănătății sale, a demnității civile și umane, a vieții sale, a vieții și a caracteristicilor personale, a vieții sale și a demnității civile și umane. 29. În conformitate cu art. 13 alineatul (1), orice persoană fizică are dreptul de a solicita ca încălcarea nejustificată a drepturilor sale personale să fie oprită și eliminarea consecințelor acestei încălcări și de a obține satisfacția corespunzătoare. 30. art. 13 alineatul (2) prevede că, în cazurile în care satisfacția obținută în temeiul articolului 13 alineatul (1) este insuficientă, în special deoarece demnitatea și poziția unei persoane în societate au fost diminuate în mod considerabil, persoana rănită are dreptul la compensare pentru prejudicii morale.