[Traducere] ... FACTE Reclamantul, Jürgen Schneider, este un național german care s-a născut în 1964 și trăiește în Mannheim. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Christoph Kunzmann, un avocat practicant în Mannheim. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 17 august 1991, procurorul public Kaiserslautern a început o anchetă judiciară cu privire la reclamant. La 22 iunie 1995, acuzația a fost primită la Curtea Regională Kaiserslautern. La 6 octombrie 1997, Curtea Regională a condamnat reclamantul și l-a condamnat la patru ani și șase luni de închisoare. La 14 mai 1998, Curtea Federală de Justiție a respins un recurs asupra punctelor de drept de către reclamant. La 25 iunie 1998, Curtea Federală Constituțională, în calitate de comitet de trei judecători, a hotărât să nu intervină un recurs constituțional de către reclamant. Reclamantul a susținut că procedura penală împotriva acestuia, care a durat șase ani și nouă luni, nu a îndeplinit cerințele de timp rezonabil prevăzute la art. 6 § 1 din Convenție. PROCEDURĂ Cererea a fost depusă la 14 octombrie 1998 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”). La 28 septembrie 2000, Curtea a hotărât să anunțe cererii către guvernul contestat, invitându-le să prezinte observații scrise cu privire la admisibilitatea și fondurile sale. La 28 februarie 2001, Curtea a primit observațiile guvernamentale. Într-o scrisoare din 8 martie 2001, Curtea le-a transmis reclamantului și l-a invitat să prezinte observații scrise în răspuns până la 23 aprilie 2001. Într-o scrisoare înregistrată din 5 iunie 2001, trimisă cu un formular de primire, Curtea a atras atenția reclamantului asupra faptului că timpul în care i-a fost permisă să își prezinte observațiile a expirat la 24 aprilie 2001 și că nu s-a formulat nicio cerere de timp suplimentar. Iunie 2001 a primit formularul de primire, semnat de firma de avocatură a reclamantului, a sosit la Curte fără informații suplimentare. La 27 septembrie 2001, Curtea a hotărât să elimine situația din lista sa.Decizia Curții a fost trimisă reprezentantului reclamantului la data de 3 octombrie 2001. Într-o scrisoare din 11 februarie 2004 noul reprezentant al reclamantului a solicitat Curtea să relueze examinarea cererii. HOTĂRÂREA Reclamantul a susținut că, după ce a solicitat în mod repetat informații privind starea cererii sale, nu a fost informat de decizia Curții de a-l scoate din listă până la 2 februarie 2004, atunci când a primit o scrisoare din data 13 Ianuarie 2004. Scrisoarea nu a fost însoțită de nicio explicație și a fost trimisă de firmă de avocatură în cazul în care fostul său reprezentant a lucrat în fața Curții. Reclamantul a afirmat că fostul său reprezentant i-a spus într-o scrisoare din 18 decembrie 1998 că procedura ar putea dura ceva timp și că îl va ține informat de evoluțiile cazului. Prin urmare, nu a fost nevoie de el să solicite informații cu privire la propria inițiativă cu privire la starea procedurii. Fostul său reprezentant a părăsit, în plus, firma de avocatură fără să-l informeze. Reclamantul a subliniat că a fost în închisoare și că, la eliberarea, el a trebuit mai întâi să se ocupe de viața sa privată, în special divorțul său. Cu toate acestea, punctul 2 din acest articol prevede: „Curtea poate decide să restituie o cerere la lista sa de cazuri, dacă consideră că circumstanțele justifică o astfel de curs.” În conformitate cu jurisprudența stabilită a Curții și a Comisiei, o cerere poate fi restituită la lista cazurilor în care faptele pe care s-a bazat hotărârea de urgență se dovedesc incorecte (a se vedea Skowroński c. Polonia (dec.), nr. 37609/97, 19 martie 2002; Garcia Sanchez c. Spania , nr. 37357/97, hotărârea Comisiei din 1 iulie 1998; Meusburger c. Austria , nr. 14699/89 , Decizia Comisiei din 16 octombrie 1996 , și Ewing c. Regatul Unit , nr. 11224/84 , Decizia Comisiei din 18 octombrie 1985 , Decizia și rapoartele (DR) 45, p. 269) Același lucru este valabil atunci când reclamantul poate dovedi că a trimis observațiile sale în răspuns, dar nu au ajuns niciodată la Registrul Curții (a se vedea Rosenauer c. Austria (dec.), nr. 38897/97, 21 Februarie 2002), sau că nu a primit nicio corespondență de la Secretariatul Comisiei din motive de sănătate (a se vedea Z.M. c. Germania , nr. 13370/88, Decizia Comisiei din 13 februarie 1990) sau din cauza decesului reprezentantului său (a se vedea M. c. Italia , nr. 13549/88, Decizia Comisiei din 25 februarie 1991, DR 69, p. 195). În cazul instantaneu, Curtea constată că fostul reprezentant al reclamantului nu a răspuns nici la observațiile guvernului, nici la amintirea din Registru, care a condus la eliminarea cererii. Reclamantul a susținut că fostul său avocat nu l-a informat cu privire la declanșarea și că el a aflat prima dată de ea în februarie 2004, nu prin intermediul fostului său reprezentant, ci prin intermediul firmei în care reprezentantul a lucrat atunci când cererea a fost depusă. Curtea constată în acest sens că reclamantul a susținut că, de luni de zile, a solicitat în mod repetat informații cu privire la această chestiune. În timp ce aceste circumstanțe sunt în principiu capabile să justifice restabilirea unei cereri la listă, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, reclamantul nu a explicat suficient motivul pentru care nu a putut obține informații cu privire la starea cererii sale până la trei ani de la eliberarea sa. Informațiile furnizate de fostul său avocat în 1998 în vederea faptului că acțiunea în fața Curții ar putea dura ceva timp nu poate justifica o astfel de întârziere. Curtea concluzionează că reclamantul, care a fost eliberat doar câteva zile după decizia sa de a comunica cererea către Guvern și, în consecință, nu mai era în închisoare atunci când cazul a fost eliminat din listă, nu a demonstrat diligencea care ar fi fost așteptată de el în prezentarea cauzei sale în fața Curții. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate pentru a nu restabili aplicația în lista sa.
...
The applicant, Jürgen Schneider, is a German national who was born in 1964 and lives in Mannheim. He was represented before the Court by Mr
Christoph Kunzmann, a lawyer practising in Mannheim.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 17 August 1991 the Kaiserslautern public prosecutor's office began a judicial investigation in respect of the applicant. On 22 June 1995 the indictment was received at the Kaiserslautern Regional Court. On 6 October 1997 the Regional Court convicted the applicant and sentenced him to four years and six months' imprisonment. On 14 May 1998 the Federal Court of Justice dismissed an appeal on points of law by the applicant. On 25 June 1998 the Federal Constitutional Court, sitting as a panel of three judges, decided not to entertain a constitutional appeal by the applicant.
The applicant served his sentence from 6 October 1997 to 5 October 2000.
The applicant submitted that the criminal proceedings against him, which had lasted six years and nine months, had not satisfied the reasonable-time requirement in Article 6 § 1 of the Convention.
The application was lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) on 14 October 1998.
On 28 September 2000 the Court decided to give notice of the application to the respondent Government, inviting them to submit written observations on its admissibility and merits. On 28 February 2001 the Court received the Government's observations. In a letter of 8
March
2001 the Court forwarded them to the applicant and invited him to submit written observations in reply by 23 April 2001. In a registered letter of 5 June 2001, sent with an acknowledgment of receipt form, the Court drew the applicant's attention to the fact that the time he had been allowed for submitting his observations had expired on 24 April 2001 and that no request for additional time had been made. The Court also referred the applicant to Article 37 § 1 (a) of the Convention. On 13
June 2001 the acknowledgment of receipt form, signed by the applicant's representative's law firm, arrived at the Court without any further information.
On 27 September 2001 the Court decided to strike the case out of its list. The Court's decision was sent to the applicant's representative at the time on 3 October 2001.
In a letter of 11 February 2004 the applicant's new representative requested the Court to resume its examination of the application.
The applicant submitted that, after repeatedly requesting information for months about the state of his application, he had not been informed of the Court's decision to strike it out of the list until 2 February 2004, when he had received a letter dated 13
January 2004. The letter had not been accompanied by any explanation and had been sent by the law firm where his former representative before the Court had worked. The applicant asserted that his former representative had told him in a letter of 18
December 1998 that the proceedings could take some time and that he would keep him informed of developments in the case. There had therefore been no need for him to request information on his own initiative about the state of proceedings. His former representative had, moreover, left the law firm without informing him. The applicant pointed out that he had been in prison and that, on being released, he had first had to deal with his private life, in particular his divorce.
The Court notes that it has struck the application out of the list in accordance with Article 37 § 1 (a) of the Convention. However, paragraph 2 of that Article provides:
“The Court may decide to restore an application to its list of cases if it considers that the circumstances justify such a course.”
According to the settled case-law of the Court and the Commission, an application may be restored to the list of cases where the facts on which the striking-out decision was based are shown to be incorrect (see
Skowroński v.
Poland
(dec.), no. 37609/97, 19 March 2002;
Garcia Sanchez v. Spain
, no. 37357/97, Commission decision of 1 July 1998;
Meusburger v. Austria
, no. 14699/89, Commission decision of 16 October 1996; and
Ewing v.
the United Kingdom
, no. 11224/84, Commission decision of 18
October 1985, Decision and Reports (DR) 45, p. 269). The same is true where the applicant is able to prove that he sent his observations in reply but they never reached the Registry of the Court (see
Rosenauer v. Austria
(dec.), no.
38897/97, 21
February 2002), or that he never received correspondence from the Commission Secretariat for health reasons (see
Z.M. v. Germany
, no.
13770/88, Commission decision of 13 February 1990) or because of the death of his representative (see
, no.
13549/88, Commission decision of 25 February 1991, DR 69, p. 195).
In the instant case the Court notes that the applicant's former representative did not reply either to the Government's observations or to the reminder from the Registry which led to the application being struck out. The applicant alleged that his former lawyer had not informed him of the striking out and that he had first learned of it in February 2004, not through his former representative but through the firm where the representative had been working when the application had been lodged. The Court notes in this connection that the applicant maintained that for months he had repeatedly requested information on the matter.
While such circumstances are in principle capable of justifying the restoration of an application to the list, the Court considers that in the instant case the applicant has not sufficiently explained why he was unable to obtain information about the state of his application until three years after his release. The information provided by his former lawyer in 1998 to the effect that the proceedings before the Court could take some time cannot justify such a delay. The Court concludes that the applicant, who was released only a few days after its decision to communicate the application to the Government and was accordingly no longer in prison when the case was struck out of the list, failed to display the diligence that might have been expected of him in presenting his case before the Court.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
not to restore the application to its list.