LUPASCU v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court's database HUDOC.

La traduction et l'autorisation de republier ont été accordées sous l'autorité de la Direction générale de l'Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L'autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A PATRA

DECIZIE

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

Cererii nr. 36475/02

depusă de Petru

LUPAȘCU

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Patra), întrunită la 14 decembrie 2004 în cadrul unei camere compuse din:

Sir

Nicolas

Bratza

,

Președinte

,

Dl

J.

Casadevall

,

Dl

M.

Pellonpää

,

Dl

R.

Maruste

,

Dl

S.

Pavlovschi

,

Dl

J.

Borrego Borrego

,

Dl

J.

Šikuta,

judecători

,

și dl M.

O'Boyle

,

Grefier al Secției

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 21 august 2002,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl

Petru

Lupașcu, este un cetățean al Republicii Moldova născut în anul 1957 și care locuiește în Chișinău. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate în felul următor.

Reclamantul a fost acuzat de fraudă în februarie 1997. Pe parcursul urmăririi penale subsecvente, locuința sa fiind percheziționată, unele bunuri ale familiei au fost sechestrate în temeiul unei încheieri a instanței de judecată. Reclamantului, de asemenea, i s-a interzis să părăsească orașul. Deoarece serviciul său necesita călătorii frecvente peste hotare, el a fost concediat. În anul 1999, reclamantul a fost achitat, sentința de achitare fiind menținută de instanța de apel.

Ca urmare a achitării sale, reclamantul a inițiat o acțiune de recuperare a prejudiciilor cauzate acestuia, conform procedurii prevăzute de dreptul național. La 10 septembrie 2001, Judecătoria sectorului Rîșcani a admis parțial pretențiile sale, acordându-i suma de 200,000 lei moldovenești (MDL) cu titlu de compensații (prejudicii de ordin material și moral) și MDL 8,000 (echivalentul a EUR 674 la acea dată) cu titlu de cheltuieli de judecată. La 18 decembrie 2001, Tribunalul municipiului Chișinău a casat în parte hotărârea primei instanțe, acordându-i reclamantului MDL 100,000 (echivalentul a EUR 8,420 la acea dată) cu titlu de compensații (doar prejudiciu moral) și menținând suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată (MDL 8,000). La 21 martie 2002, Curtea de Apel a menținut decizia Tribunalului municipiului Chișinău. Un titlu executoriu a fost transmis executorului judecătoresc, care însă nu l-a executat.

La 23 iulie 2002, Procurorul General a depus recurs în anulare la hotărârea din 21 martie 2002, recurs care a fost admis de către Curtea Supremă de Justiție la 25 septembrie 2002. Aceasta a pronunțat o nouă hotărâre prin care a acordat reclamantului suma de MDL 3,000 (echivalentul a EUR 226 la acea dată) cu titlu de prejudiciu moral, menținând cuantumul cheltuielilor de judecată (MDL 8,000). Această hotărâre judecătorească a fost executată în noiembrie 2002.

PRETENȚII

ÎN DREPT

1.

Reclamantul s-a plâns de neexecutarea unei hotărâri judecătorești irevocabile (din 21 martie 2002) pronunțată în favoarea sa. El invocă articolul 6 § 1 (separat, precum și combinat cu articolul 13) și articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție. Aceste articole, în partea lor relevantă, prevăd următoarele:

Articolul 6 § 1:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil… și într-un termen rezonabil a cauzei sale... de către o instanță ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil... .”

Articolul 13:

“Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.”

Articolul 1 al Protocolului nr. 1:

“1.

Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional…”

Curtea observă că reclamantul nu a indicat când titlul executoriu a fost transmis executorului judecătoresc, acest lucru fiind un pas preliminar necesar executării unei hotărâri judecătorești. Ulterior, hotărârea judecătorească în cauză a constituit subiectul unui recurs în anulare depus de către Procurorul General la 23 iulie 2002, recurs care a fost admis două luni mai târziu, la 25 septembrie 2002. Prin urmare, chiar dacă hotărârea judecătorească ar fi fost executată după înaintarea de către Procurorul General a recursului în anulare, perioada pe parcursul căreia ea a rămas neexecutată a fost, în opinia Curții, relativ scurtă. Mai mult, neexistând factori în această cauză care ar putea fi considerați că cer o diligență deosebită și o executare mai rapidă, Curtea constată că aceste plângeri nu relevă nici o aparență a unei încălcări a drepturilor și libertăților garantate de articolul 6 și articolul 1 al Protocolului nr. 1 (a se vedea, spre exemplu,

Grishchenko v. Russia

(dec.), nr. 75907/01, 8 iulie 2004). În ceea ce privește articolul 13, articolul 6 constituie

lex specialis

în ceea ce privește garanțiile procedurale în procedurile civile (

E.H. v. Finland

(dec), nr. 60966/00, 16 martie 2004).

Ca urmare, această parte a cererii urmează a fi respinsă ca vădit nefondată în sensul articolului 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

2.

Reclamantul se mai plânge în temeiul articolului 6 § 1 de casarea unei hotărâri judecătorești irevocabile pronunțată în favoarea sa ca urmare a recursului în anulare depus de către Procurorul General.

Curtea reamintește că „casarea unei hotărâri judecătorești irevocabile este un act instantaneu care nu creează o situație continuă, chiar dacă atrage după sine o redeschidere a procedurilor” (

Frunze v. Moldova

, nr. 42308/02, 5

octombrie 2004). Casarea hotărârii judecătorești irevocabile în acest caz a avut loc la 25 septembrie 2002 și termenul de șase luni a început să curgă de la această dată. Deși această cerere a fost depusă la 21 august 2002, reclamantul a depus această pretenție abia prin scrisoarea sa din 5 februarie 2004, adică peste mai mult de 16 luni după casarea contestată.

Prin urmare, această pretenție a fost depusă cu depășirea termenului limită prevăzut de articolul 35 § 1 al Convenției și urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, în sensul articolului 35 § 4 al Convenției.

3.

Curtea a examinat restul pretențiilor reclamantului în baza acestor articole. Totuși, în urma examinării tuturor materialelor pe care le deține, Curtea a constatat că aceste pretenții nu relevă nici o aparență a încălcării drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție și Protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii urmează a fi respinsă ca vădit nefondată, în sensul articolului 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

Din aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi,

Declară

cererea inadmisibilă.

Michael

O'Boyle

Nicolas

Bratza

Grefier

Președinte