Lucà împotriva Italiei

Rezoluția ResDH(2005)86 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 27 februarie 2001 (finală la 27 mai 2001) în cazul Lucà împotriva Italiei (aprobată de Comitetul de Miniștri la 12 octombrie 2005 la a 940-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Lucà pronunțată la 27 februarie 2001 și transmis Comitetul de Miniștri odată ce a devenit final în temeiul articolelor 44 și 46 din Convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (nr. 33354/96) împotriva Italiei, depusă la 17 ianuarie 1994 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în temeiul articolului 25 din Convenția de către dl Nicola Lucà, cetățean italian, și că Curtea a sesizat cazul în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 a declarat admisibilă plângerea cu privire la nedreptatea procedurii penale care a dus la condamnarea reclamantului în 1994 la opt ani și la patru luni de închisoare, având în vedere în special că condamnarea se bazează exclusiv pe declarațiile preliminare formulate de o persoană co-acusată pe care reclamantul nu a fost autorizat să o examineze; întrucât, în hotărârea sa din 27 februarie 2001, Curtea: a hotărât,

în unanimitate, că a existat o încălcare a art. 6, alin. (1) și (3) d), a Convenției; deține, cu șase voturi împotrivă una, că Guvernul Statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea a devenit finală, 15 000 000 de lire italiene în ceea ce privește prejudiciile morale și 3 000 de lire italiene 000 de lire italiene în ceea ce privește costurile și cheltuielile și faptul că dobânzile simple la o rată anuală de 3,5% vor fi plătite pe sumele respective de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; respinse, în unanimitate, restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri privind aplicarea articolului 46 alin. (2) din Convenție; după ce a invitat Guvernul Statului pârât să o informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 27 februarie 2001, având în vedere obligația Italiei în temeiul art. 46 alin. (1) din Convenția de a respecta aceasta; având în vedere faptul că, la 14 septembrie 2001, după expirarea termenului stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în hotărârea din 27 februarie 2001, iar dobânzile nejustificate datorate au fost plătite la 10 decembrie 2003; constatând, în ceea ce privește măsurile individuale,

că legislația italiană permite acum redeschiderea sau reexaminarea procedurilor judiciare interne în urma hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului; având în vedere că această situație nu exclude Comitetul să examineze, din punctul de vedere al Convenției, dacă măsurile adecvate de asigurare, în măsura posibilului, restitutio in integrum ar fi totuși necesar (a se vedea mutatis mutandis , ResDH(2004)88 în cazul I.J.L.

și alții împotriva Regatului Unit); Cu toate acestea, având în vedere faptul că adoptarea unor măsuri individuale nu este necesară în acest caz ținând seama de circumstanțele sale specifice și, în special, de eliberarea deținutului reclamantului și de absența oricărei cereri din partea sa pentru redeschiderea procedurii interne impugnate (cf. Recomandarea R (2000) 2 din Comitetul de Miniștri către statele membre cu privire la reexaminarea sau redeschiderea anumitor cazuri la nivel intern, în urma hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului și a Rezoluției menționate mai sus, ResDH(2004)88; Concluzând, în consecință, că Italia nu a fost solicitată, în temeiul articolului 46 din Convenție, să adopte orice măsură individuală peste și peste satisfacția echitabilă acordată de Curte, pentru a șterge consecințele pentru reclamantul încălcărilor constatate; constatând totuși cu interes reflecția în curs cu privire la necesitatea introducerii în legislația italiană a unei posibilități clare de a redeschide proceduri împotriva Convenției și importanța de a se asigura că activitatea legislativă în acest sens este finalizată rapid (a se vedea Rezoluția interimar ResDH(2005)85 în cazul Dorigo împotriva Italiei) ; întrucât, în ceea ce privește măsurile generale,

Guvernul Statului pârât a reamintit că deja au fost luate măsuri pentru a evita noi încălcări ale celor constatate în acest caz, în special prin modificări constituționale și legislative ale dispozițiilor relevante între 1999 și 2001 (a se vedea pentru detalii Rezoluția ResDH(2005)28 adoptată în cazul Craxi II împotriva Italiei), și a indicat că hotărârea Curții a fost publicată în Revue internationale des droits de l' homme , vol. 2, mai-august 2001 și în Il Sole 24Ore – Guida al Diritto , nr. 14 din 14 aprilie 2001 și trimise autorităților în cauză direct; Declarații, după examinarea informațiilor furnizate de Guvernul Italiei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz.

Resolution ResDH(2005)86 concerning the judgment of the European Court of Human Rights of 27 February 2001 (final on 27 May 2001) in the case of Lucà against Italy (Adopted by the Committee of Ministers on 12 October 2005 at the 940th meeting of the Ministers' Deputies) The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (hereinafter referred to as “the Convention”), Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Lucà case delivered on 27 February 2001 and transmitted to the Committee of Ministers once it had become final under Articles 44 and 46 of the Convention; Recalling that the case originated in an application (No. 33354/96) against Italy, lodged with the European Commission of Human Rights on 17 January 1994 under former Article 25 of the Convention by Mr Nicola Lucà, an Italian national, and that the Court, seised of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the complaint concerning the unfairness of the criminal proceedings which had resulted in the applicant's conviction in 1994 to eight years and four month's imprisonment, given in particular that the conviction was based exclusively on pre-trial statements made by a co-accused person whom the applicant was not allowed to cross-examine;

Whereas in its judgment of 27 February 2001 the Court: - held, unanimously, that there had been a violation of Article 6, paragraphs 1 and 3 d), of the Convention; - held, by six votes to one, that the government of the respondent state was to pay the applicant, within three months from the date at which the judgment became final, 15 000 000 Italian lire in respect of non-pecuniary damage and 3 000 000 Italian lire in respect of costs and expenses and that simple interest at an annual rate of 3.5% would be payable on those sums from the expiry of the above-mentioned three months until settlement; - dismissed, unanimously, the remainder of the applicant's claim for just satisfaction; Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention; Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 27 February 2001, having regard to Italy's obligation under Article 46, paragraph 1, of the Convention to abide by it; Having satisfied itself that on 14 September 2001, after the expiry of the time-limit set, the government of the respondent state had paid the applicant the sums provided for in the judgment of 27 February 2001, and that the default interest due was paid on 10 December 2003; Noting,

as regards individual measures, that Italian law does now allow the reopening or the reexamination of domestic judicial proceedings following the judgments of the European Court of Human Rights; Considering, that this situation does not dispense the Committee from examining, from the point of view of the Convention, whether appropriate measures to ensure, as far as possible, restitutio in integrum would be nevertheless necessary (see mutatis mutandis , ResDH(2004)88 in the case of I.J.L.

and others against the United Kingdom); Considering however that the adoption of individual measures is not called for in this case taking account of its specific circumstances and, in particular, of the applicant's release from detention and of the absence of any claim on his part for reopening of the impugned domestic proceedings (cf. Recommendation R (2000) 2 of the Committee of Ministers to member states on the re-examination or reopening of certain cases at domestic level following judgments of the European Court of Human Rights and the abovementioned Resolution ResDH(2004)88); Concluding accordingly that Italy was not in the present case called upon, under Article 46 of the Convention, to adopt any individual measure over and above the just satisfaction awarded by the Court, in order to erase the consequences for the applicant of the violations found; Noting nevertheless with interest the ongoing reflection regarding the necessity of introducing into Italian law a clear possibility to reopen proceedings contrary to the Convention and the importance of ensuring that the legislative work in this respect is rapidly completed (see Interim Resolution ResDH(2005)85 in the case Dorigo against Italy) ; Whereas, as regards the general measures,

the government of the respondent state recalled that measures had already been taken to avoid new violations of the same kind as that found in this case, in particular through constitutional and legislative amendments to the relevant provisions between 1999 and 2001 (see for details Resolution ResDH(2005)28 adopted in the case of Craxi II against Italy), and indicated that the Court's judgment had been published in Revue internationale des droits de l'homme , vol. 2, May-August 2001 and in Il Sole 24Ore – Guida al Diritto , No. 14 of 14 April 2001 and sent out to the authorities directly concerned; Declares, after having examined the information supplied by the Government of Italy, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.