ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3238/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3238/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 274 din 25 martie 2003 a admis acțiunea reclamantei T.A.; a anulat hotărârea nr. 6898 din 22 ianuarie 2003 a Casei Județene de Pensii Cluj și a obligat pârâta să recunoască reclamantei statutul de refugiat pentru perioada 8 aprilie 1943 – 6 martie 1945 și să-i stabilească indemnizația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, începând cu 1 ianuarie 2003. S-a reținut că, reclamanta s-a născut în perioada în care părinții s-au aflat în refugiu, respectiv la 8 aprilie 1943 în municipiul Râmnicul Sărat, județul Buzău, beneficiind astfel de dispozițiile Legii nr. 189/2000.
Împotriva sentinței a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, reiterând aspectele invocate în hotărârea prin care a fost respinsă cererea reclamantei, în sensul că nu beneficiază de dispozițiile Legii nr. 189/2000, întrucât nu era născută la data când s-au refugiat părinții. Recursul este nefondat. Potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din lege, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, printre care și persoanele refugiate.
În raport de aceste dispozițiuni, prima instanță a reținut în mod corect că, reclamantul, fiind născut în perioada în care părinții se aflau în refugiu, are statutul de refugiat, de la data nașterii (8 aprilie 1943 până la 6 martie 1945), beneficiind de facilitățile acordate prin lege; aceasta deoarece efectele negative ale refugiului s-au răsfrânt și asupra nou născuților, nu numai asupra părinților. În consecință, soluția adoptată de prima instanță este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 274 din 25 martie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 16 octombrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.