Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.09.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2775/2003

HOTĂRÂRE
24.09.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2775/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat în examinare, conflictul negativ de competență, ivit între Tribunalul Cluj și Curtea de Apel Cluj în soluționarea cauzei, privind pe DV și Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Cluj. În lipsa părților a căror citare nu a fost dispusă. C U R T E A Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin actiunea formulată la data de 8 ianuarie 2003, reclamantul DV a chemat în judecată Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Cluj, solicitând anularea deciziei nr.2028 din 10 decembrie 2002 și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de art.1 alin.1 și 2 din Decretul – Lege nr. 118/1990, întrucât a suferit persecuții datorită convingerilor sale religioase, fiind condamnat la închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Cluj a dispus prin încheierea nr.546/C din 11 februarie 2003 declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, potrivit art.7 alin.1 și 4 din Legea nr.189/2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-Lege nr.118/1990, competența materială a soluționării contestațiilor împotriva deciziilor emise de direcțiile județene de muncă și solidaritate socială, aparține curților de apel. Prin încheierea nr.347 din 8 aprilie 2003, Curtea de Apel Cluj a dispus la rândul său declinarea competenței în favoarea Tribunalului Cluj.

Pronunțând această hotărâre, curtea a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art.8 alin.5 din Decretul – Lege nr. 118/1990 cu referire la art.2 pct.1 lit.c Cod procedură civilă, actul administrativ contestat fiind emis de o instituție publică de nivel județean. Cât privește prevederile art.7 alin.4 din Legea nr.189/2000, care stabilesc competența curților de apel, aceste dispoziții se referă doar la cererile formulate excusiv în baza acestei legi care reglementează drepturile persoanelor persecutate din motive etnice și rasiale și nu sunt aplicabile și acțiunilor formulate în baza Decretului – Lege nr.118/1990 care reglementează în continuare drepturile persoanelor persecutate politic.

Examinând conflictul negativ de competență, Curtea va constata că în cauză, Tribunalul Cluj este competent să judece în primă instanță cauza. Dispozițiile art.8 alin.5 din Decretul – Lege nr.118/1990, republicat în anul 1998 prevăd că partea nemulțumită poate contesta decizia emisă de direcția județeană de muncă și solidaritate socială potrivit Legii nr.29/1990. Prevederile art.5 din Legea contenciosului administrativ, în baza cărora cererea de anulare a actului se adresează tribunalului, se coroborează cu dispozițiile art.2 pct.1 lit.c Cod procedură civilă, potrivit cărora cererile în materie de contencios administrativ, în afara celor date în competența curților de apel, se judecă de tribunale.

Curților de Apel le revin în competență numai cererile în contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale – art.3 pct. 1 Cod procedură civilă – și în alte materii, date în mod expres în competența lor prin lege – art.3 pct.4 Cod procedură civilă. Cât privește referirea tribunalului privind aplicabilitatea în materie de competență a prevederilor art.7 alin.4 din Legea nr. 189/2000 și la cererile formulate în baza Decretului – Lege nr.118/1990, această susținere nu are suport legal. Dacă, inițial, persoanelor persecutate din motive etnice le-au fost acordate drepturi prin O.G. nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului – Lege nr.118/1990, odată cu aprobarea ei prin Legea nr.189/2000, ordonanța a devenit un act normativ de sine stătător, însuși titlul fiind schimbat.

Astfel, persoanelor persecutate din motive etnice li se aplică dispozițiile Legii nr. 189/2000, în timp ce drepturile persoanelor persecutate din motive politice rămân în continuare reglementate de Decretul –Lege nr. 118/1990. În consecință, întrucât cererile formulate în baza Decretului – Lege nr.118/1990 nu sunt date în competența expresă a curților de apel, judecarea contestațiilor împotriva deciziilor emise de direcțiile județene de muncă și solidaritate socială aparține tribunalelor. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

DECIDE: Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe DV și Direcția de Muncă și Solidaritate Socială a județului Cluj în favoarea Tribunalului Cluj. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-09-24
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2776/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 8 ianuarie 2003, reclamantul S.E.F. a chemat în judecată Direcția Generală de Muncă și Solidari
ÎCCJ 2003-10-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3221/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 9 ianuarie 2003, reclamantul P.B. a chemat în judecată Direcția Generală de Muncă și Solidarita
ÎCCJ 2003-10-01
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2964/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 8 ianuarie 2003, reclamantul M.I. a chemat în judecată Direcția Generală de Muncă și Solidarita
ÎCCJ 2003-09-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2774/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 ianuarie 2003, reclamantul B.G. a chemat în judecată Direcția Generală de Muncă și Solidaritate So
ÎCCJ 2003-09-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2668/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 ianuarie 2003, reclamantul C.I. a chemat în judecată Direcția Generală de Muncă și Solidaritate So
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă