ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.02.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 452/2003

HOTĂRÂRE
04.02.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 452/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin contestația formulată la data

de 24 iunie 2002 la Tribunalul Bistrița Năsăud, reclamanta O.L. a solicitat

anularea deciziei de imputare nr. 87/2002, emisă de Spitalul Orășenesc Năsăud,

pentru suma de 4.417.627 lei, reprezentând drepturi salariale încasate

necuvenit.

Prin sentința civilă nr. 396/2002,

Tribunalul Bistrița Năsăud a declinat competența de soluționare a contestației,

în favoarea Colegiului jurisdicțional. S-a reținut că suma imputată reprezintă

drepturi salariale acordate greșit unor salariați, din vina conducerii

spitalului, împrejurare reținută în Raportul de control intermediar din 31 mai

2002 al Direcției de Control Financiar Ulterior a județului Bistrița Năsăud,

persoane care fac parte din categoria celor enumerate în art. 41 din Legea nr.

94/1992, iar spitalul este unitate publică finanțată de la buget, astfel că se

încadrează în categoria persoanelor juridice supuse controlului Curții de

Conturi, conform dispozițiilor art. 18 lit. e) din Legea nr. 94/1992.

Tribunalul a mai reținut că spitalul, funcționând pe principiul autonomniei

financiare, conducerea acestuia, în calitate de ordonator de credite, răspunde

pentru prejudiciul cauzat, chiar dacă pentru recuperarea prejudiciului s-a

apelat la imputarea sumelor de la persoanele care au beneficiat efectiv de

sumele necuvenite.

S-a concluzionat că în acest mod, la

producerea pagubei au concurat atât conducerea spitalului, cât și salariații,

beneficiari și că sunt aplicabile dispozițiile art. 41 din Legea nr. 94/1992.

Prin sentința nr. 66/2002 a Camerei

de Conturi a județului Bistrița Năsăud, Colegiul jurisdicțional, s-a declinat

competența de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului Bistrița

Năsăud și cauza a fost trimisă Curții Supreme de Justiție, în vederea soluționării

conflictului negativ de competență, conform art. 20 pct. 2 C. proc. civ. și

art. 50 din Legea nr. 94/1992.

Colegiul jurisdicțional a reținut că

vinovată de majorarea nelegală a salariilor personalului spitalului, se face

conducerea acestuia. În timpul controlului efectuat de Direcția de Control

Financiar Ulterior Bistrița Năsăud, au fost emise decizii de imputare, în baza

art. 106 și art. 108 teza a II-a C. muncii, de către conducerea spitalului,

pentru recuperarea sumelor de la beneficiari, având în vedere că de la data

primirii sumelor nu trecuse mai mult de un an.

Cum beneficiarii sumelor nu au

calitatea cerută de dispozițiile art. 40 și 41 din Legea nr. 94/1992 și nici nu

au participat la producerea prejudiciului, competența de soluționare a contestației

împotriva deciziei de imputare aparține tribunalului, conform art. 2 lit. b

1

)

Verificând cauza, Curtea apreciează

că aparține tribunalului, competența materială de soluționare a pricinii, în

temeiul dispozițiilor art. 2 lit. b

1

) C. proc. civ., pentru

următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art.

41 din Legea nr. 94/1992, sunt supuse judecării instanțelor Curții de Conturi,

contestațiile introduse împotriva actelor de imputație, de către

administratorii, gestionarii, contabilii, precum și de către ceilalți salariați

care au participat împreună cu aceștia la producerea pagubelor cauzate

persoanelor juridice, prevăzute în art. 18 din lege.

La stabilirea competenței materiale a instanțelor

Curții de Conturi se constată că legea are în vedere atât criteriul persoanei

juridice controlate, indicate de dispozițiile art. 18-20 din Legea nr. 94/1992,

cât și acela al calității persoanelor fizice răspunzătoare. În ce privește

calitatea persoanei fizice răspunzătoare, potrivit dispozițiilor art. 40 și 41

din Legea nr. 94/1992, aceasta trebuie să fie administrator, gestionar sau

contabil al persoanei juridice supuse controlului organelor Curții de Conturi,

ceea ce nu este cazul în speță. Alte persoane pot fi judecate de instanțele

Curții de Conturi, numai dacă au participat la producerea prejudiciului,

împreună cu administratorul, gestionarul sau contabilul persoanei juridice

controlate.

În cazul de față, decizia de

imputare s-a emis în sarcina unui simplu salariat, beneficiar al unor drepturi

salariale necuvenite, persoană care nu a participat în nici un mod la

producerea prejudiciului. Paguba a fost cauzată în patrimoniul spitalului,

exclusiv din culpa conducerii spitalului, care a majorat cu 10%, în mod

nelegal, salariile de încadrare unei părți din personal.

În ipoteza dată, actul de imputație

nu privește o persoană vizată prin art. 41 din Legea nr. 94/1992, astfel încât

competența de soluționare a contestației revine instanței care judecă litigiile

de muncă (tribunalul), întrucât dispozițiile de exceptare de la normele

dreptului comun limitează competența instanțelor Curții de Conturi, de judecare

a contestațiilor împotriva actelor de imputație, numai la situațiile

indicate

în art. 41 din lege.

Întrucât nu sunt îndeplinite

cerințele art. 41 din Legea nr. 94/1992, contestația la decizia de imputație

are natura juridică a unui conflict de muncă și competența materială de

soluționare a cauzei aparține tribunalului.

Pe cale de consecință, în baza art.

2 lit. b

1

) C. proc. civ., cu referire la art. 70, 73 și urm. din

Legea nr. 168/1999, cauza va fi înaintată Tribunalului Bistrița Năsăud, secția

conflicte de muncă.

Stabilește competența de soluționare

a litigiului privind pe O.L. și Spitalul Orășenesc Năsăud, în favoarea

Tribunalului Bistrița Năsăud, secția conflicte de muncă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 februarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-04
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 442/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația formulată la data de 24 iunie 2002, la Tribunalul Bistrița Năsăud, reclamanta D.G. a solicitat anularea deciziei
ÎCCJ 2003-02-04
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 438/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația formulată la data de 24 iunie 2002, la Tribunalul Bistrița Năsăud, reclamanta Ș.M. a solicitat anularea deciziei
ÎCCJ 2003-02-04
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 443/2003
Asupra conflictului negativ de competență ; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația formulată la data de 24 iunie 2002, la Tribunalul Bistrița Năsăud, C.A. a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 89
ÎCCJ 2003-02-04
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 440/2003
Asupra conflictului negativ de competență ; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația formulată la data de 24 iunie 2002, la Tribunalul Bistrița Năsăud, P.M. a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 13
ÎCCJ 2003-02-04
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 448/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația formulată la data de 24 iunie 2002, la Tribunalul Bistrița Năsăud, reclamanta G.M. a solicitat anularea deciziei
Sursă