ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3727/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Casa Județeană de Pensii Cluj, prin hotărârea nr. 6460 din 20 decembrie 2002, i-a recunoscut reclamantului C.C. statutul de refugiat pentru perioada 12 martie 1944 – 6 martie 1945. Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 208 din 13 martie 2003, a admis acțiunea reclamantului C.C., a modificat hotărârea emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj și a obligat pârâta să-i acorde reclamantului drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, modificată pentru perioada de refugiu 1 martie 1941 – 6 martie 1945. S-a reținut că, potrivit Certificatului C–1866 emis la 9 decembrie 2002, declarațiilor notariale ale martorilor C.P.

și V.D., reclamantul împreună cu familia sa au fost strămutați în primăvara anului 1941 din satul Băhnășeni, județul Bacău, în localitatea Teplița, astfel reclamantul a avut calitatea de refugiat de la 1 martie 1941 până la 6 martie 1945. Împotriva sentinței a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând, în esență, că pentru perioada 1 martie 1941 – 12 martie 1944 nu sunt îndeplinite cerințele legii, pentru acordarea statutului de refugiat, întrucât reclamantul nu a făcut dovada persecuțiilor etnice. Recursul este fondat. Potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din lege, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 au avut de suferit persecuții din motive etnice, printre care și persoanele refugiate.

Din actele dosarului, la care prima instanță a făcut referire, respectiv Certificatul nr. C-1866 din 9 decembrie 2000 eliberat de Ministerul de Interne – Arhivele Naționale – Direcția Județeană Timiș, rezultă că, pentru perioada 1945 – 1946, printre coloniștii din Basarabia și Bucovina de Nord stabiliți în Jimbolia, figurează și C.N. din Băhnășeni-Bacău. Deci, din acest act oficial, pentru perioada 1 martie 1941 – 12 martie 1944, nu rezultă că reclamantul ar avea statutul de refugiat, așa cum greșit a reținut prima instanță. În ce privesc declarațiile martorilor C.P. și V.D., martori care au declarat că reclamantul și familia sa au fost strămutați în primăvara anului 1941 din satul Băhnășeni, județul Bacău în localitatea Teplița, județul Chilia Nouă, este de observat că în perioada 1941 - 1944 cele două ținuturi s-au aflat sub administrația statului român.

Or, din nici un act nu rezultă că, schimbarea domiciliului reclamantului din Băhnășeni, județul Bacău în localitatea Teplița, ambele aflate sub administrația statului român, s-a datorat unor persecuții din motive etnice, pentru a fi incidente dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 modificată și completată. Așadar, pentru perioada 1 martie 1941 până la 12 martie 1944, în mod greșit s-a reținut statutul reclamantului de persecutat din motive etnice. În consecință, recursul este fondat, urmând să fie admis, casată sentința și pe fond respinsă acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței nr. 208 din 13 martie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond respinge acțiunea reclamantului C.C. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2003.