ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.09.2003

ÎCCJ, Decizia nr. 145/2003

HOTĂRÂRE
03.09.2003
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 145/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 218 din 20

decembrie 2002, Tribunalul Neamț a condamnat pe inculpatul V.M. la 7 ani

închisoare și interzicerea timp de 2 ani a drepturilor prevăzute în art. 64

lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane

prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

S-a dedus din pedeapsă perioada

arestării preventive, cu începere de la 8 octombrie 2002 până la 20 decembrie

2002, menținându-se, totodată, starea de arest a inculpatului.

Împotriva sentinței, inculpatul a

declarat apel, acesta fiind admis prin decizia penală nr. 91 din 4 martie 2003

a Curții de Apel Bacău numai cu privire la suma confiscată, al cărei cuantum a

fost redus.

Inculpatul a declarat recurs

împotriva acestei decizii, fiind fixat termen, în vederea judecării, la 19

iunie 2003, când cauza a fost amânată la 2 octombrie 2003.

Prin încheierea din 17 iulie 2003,

Curtea Supremă de Justiție, secția penală, întemeindu-se pe prevederile art. 5

parag. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale, precum și pe dispozițiile art. 160

d

C.

proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpatului este legală, dispunând

prelungirea acesteia până la 14 august 2003.

La data de 14 august 2003, secția

penală a Curții Supreme de Justiție a constatat din nou legalitatea măsurii

arestării inculpatului și, prin încheierea din aceeași zi, a dispus prelungirea

acestei măsuri până la 11 septembrie 2003.

Inculpatul a declarat recurs

împotriva acestei încheieri, fără să formuleze critici susceptibile a fi

considerate motive de casare.

Recursul nu este admisibil.

Prin art. 160

d

alin. (1)

fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea

ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375

alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 385

12

alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu,

legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau

revocarea acestei măsuri".

Dar, în timp ce prin alin. (2) din

același articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă

în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător

dispozițiile art. 160

b

și ale art. 160

c

alin. (1)",

care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru

încheierile menționate în alin. (1) al art. 160

d

care instanța de apel sau de recurs dispune prelungirea sau revocarea

arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.

Așa fiind, și cum prin art. 160

c

alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66 din 10

iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe

prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru

încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau de aceea de

recurs legiuitorul nu a considerat necesară această cale de atac din moment ce

nu a reglementat posibilitatea de a fi exercitată.

De altfel, o încheiere a instanței

de recurs privind prelungirea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu

recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanțe

ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi

inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la

competența instanțelor.

În fine, inadmisibilitatea unei alte

interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160

d

,

corelate cu cele ale art. 160

c

alin. (1) C. proc. pen., mai este

impusă și de reglementarea de ansamblu din Codul de procedură penală, din care

se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța

firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată

separat sau numai odată cu fondul.

În consecință, constatându-se

inadmisibilitatea recursului declarat, urmează ca acesta să fie respins cu

obligarea inculpatului să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de inculpatul V.M. împotriva încheierii din 14 august 2003, pronunțată

de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1652/2003.

Obligă pe inculpat să plătească

statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000

lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi

avansați din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică azi, 3

septembrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-22
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 347/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 60 din 14 aprilie 2003, Tribunalul Neamț a condamnat pe inculpatul S.I. la 7 ani și 6 luni închisoare și interzicerea timp de 3 ani a dr
ÎCCJ 2003-09-08
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 187/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 844 din 13 noiembrie 2002, Tribunalul Timiș a condamnat pe inculpatul S.F.M. la 10 ani și 6 luni închisoare și interzicerea timp de 5 an
ÎCCJ 2003-09-29
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 263/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1185 din 5 decembrie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat, printre alții, pe inculpatul J.M.V la un an și 10 lu
ÎCCJ 2003-09-15
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 217/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 100 din 10 februarie 2003, Tribunalul Constanța a condamnat pe inculpatul A.M. la 4 ani și 6 luni închisoare și interzicerea timp de 3 a
ÎCCJ 2003-12-03
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 565/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 17 din 15 ianuarie 2003, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul M.V., la 7 ani și 6 luni închisoare și interzicerea timp de 3 ani
Sursă