ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8264/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 724 din 25 februarie 2009, Tribunalul Timiș a respins cererea reclamantei D.G.P., în contradictoriu cu pârâtul B.M. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că pârâta a fost returnat din Austria la 24 iulie 2008, în baza acordului încheiat între România cu Austria. Cererea reclamantei nu se încadrează în prevederile art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, deoarece, în acțiune, reclamanta nu a arătat care este motivul pentru care pârâtul a fost returnat din Austria și potrivit art. 6/1 din Legea nr. 248/2005, modificată prin O.G. nr. 5/2006 și O.U.G. nr. 96/2006, cartea de identitate valabilă constituie documentul de călătorie pe baza căruia cetățenii români pot călători în statele membre ale U.E.

Directiva 38/C.E. din 29 aprilie 2004, în art. 27 alin. (1), prevede că statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, iar la alin. (2) se prevede că măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Începând cu data de 1 ianuarie 2007, pârâtul ca cetățean al Uniunii, beneficiază de aceste drepturi, iar dispozițiile legislației Uniunii cu privire la libera circulație prevalează celor din legea națională.

Curtea de Apel Timișoara, prin Decizia civilă nr. 67/A din 26 martie 2009, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, reținând că începând cu data de 1 ianuarie 2007 România a aderat la U.E. și că, potrivit reglementărilor dreptului comunitar, toți cetățenii membri ai Uniunii au dreptul să circule și să aibă domiciliu pe teritoriul tuturor statelor membre, fiind supuși numai limitărilor și condițiilor prevăzute de Tratat. În raport de prevederile Constituției României, instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, nefiind ținută să aplice dispozițiile legii interne.

Sentința apelată fiind pronunțată la data de 17 februarie 2007, nu se poate reține că a încălcat principiul tempus regit actum, iar în raportul dintre legislația națională și legislația comunitară se aplică principiile stabilite în jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene, și anume principiul efectului direct al directivelor, principiul supremației dreptului comunitar și obligația de a nu aplica dreptul național contrar dreptului comunitar. Art. 38 din Legea nr. 248/2005 prevede că se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români, însă art. 27 din Directiva 2004/38/C.E. prevede că statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, iar aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice.

Făcând aplicarea efectului direct al Directivei la situația de fapt din prezenta cauză și în considerarea principiului supremației dreptului comunitar, norma aplicabilă în cauză este cea comunitară și „nu există nici una din situațiile de excepție prevăzute de art. 27 din Directivă”. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta D.G.P. din M.I.R.A. care, fără să invoce vreun motiv de nulitate, a arătat, în esență, că pârâtul a fost returnat din Austria, la data de 24 iulie 2008, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară. Recurenta a susținut, că în mod greșit prin decizia atacată a fost respins apelul, deși pârâtul a recunoscut că a fost returnat din Austria pentru neîndeplinirea condițiilor de intrare și ședere în această țară.

Temeiul acțiunii l-a constituit măsura returnării pârâtului și sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, text care stabilește ca unică condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație, returnarea dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat un acord de readmisie.

Măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern, așa cum se arată și în decizia Curții Constituționale nr. 855 din 28 noiembrie 2006. Legea nr. 248/2005 asigură implementarea prevederilor constituționale, a art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Recurenta a arătat că, potrivit art. 25 din Constituție, dreptul la liberă circulație în țară și în străinătate este garantat. Condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, însă libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, deoarece dispozițiile art. 5 din Legea nr. 248/2005 prevăd obligațiile cetățenilor români pe perioada șederii lor în străinătate, iar art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului stipulează că „În exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu este supus decât îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților altora (.)”.

Instanța de apel a apreciat greșit că nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere pentru a se lua măsura restrângerii dreptului pârâtului la liberă circulație în străinătate și nu a interpretat sistematic legea română, prin raportare la obligațiile care revin cetățenilor ce părăsesc România. Statul Român trebuie să își probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală și de a-și consolida poziția de membru cu drepturi depline al U.E. Dispozițiile Legii nr. 248/2005 sunt aplicabile și după aderare, actul normativ indicând în mod expres care sunt prevederile ce nu se mai aplică (art. 52 din lege). De aceea, greșit s-a reținut că această lege nu se mai aplică după data aderării.

În speță, se justifică aplicarea Legii nr. 248/2005, iar pârâta, care a dat o declarație olografă în punctul de trecere a frontierei, a conștientizat că a fost returnată pentru ședere ilegală pe teritoriul Austriei, încălcând astfel obligațiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 248/2005. Analizând recursul D.G.P. se constată că acesta este formulat tardiv. Așa cum rezultă din actele dosarului, Decizia nr. 67/A din 26 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara a fost comunicată D.G.P. la data de 13 aprilie 2009, iar aceasta a declarat și a motivat recursul la data de 24 aprilie 2009 cu mult peste termenul prevăzut de art. 37 din Legea nr. 248/2005 acela de 5 zile libere, astfel că recursul de față urmează a fi respins ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca tardiv recursul declarat de D.G.P. împotriva Deciziei nr. 67/A din 26 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2009.