CASE OF DREU v. SLOVENIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- No violation of Art. 6-1 (one set of proceedings);Violation of Art. 6-1 (other set of proceedings);Violation of Art. 13;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
CASE OF DREU v. SLOVENIA (CtEDO, 2006)
CAUZUL DREU/SLOVENIA (Depunerea nr. 76212/01) JUGUL Această versiune a fost rectificată la 8 iunie 2006 în conformitate cu art. 81 din Regulamentul Curții STRASBOURG 9 martie 2006 FINAL 09/06/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale. În cazul Dreu v. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A treia), ședința în calitate de Cameră compusă din: Președintele Hedigan B.M. Zupančič doamna Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky Myjer David Thór Björgvinsson, judecători și dl V. Berger Secretarul Secțiunii, după ce a deliberat în privat la 14 februarie 2006, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 76212/01) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dl Branko Dreu („reclamantul”), la 7 martie 2000. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 8 septembrie 2003, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa măsurilor în acest sens în favoarea Guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1955 și trăiește în Šoštanj. Procedura împotriva ZT (prima sesiune de procedură) La 15 iunie 1992, reclamantul a fost rănit într-un accident de muncă. Angajatorul reclamantului a luat asigurări cu societatea de asigurare ZT. La 22 decembrie 1993, reclamantul a instituit o procedură civilă cu Tribunalul Celje Basic, Unitatea Celje (Temeljno sodišče/ Celju, Enota/ Celju Pe data de 1 aprilie 1994, Curtea a pronunțat o audiere și a hotărât să elibereze o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost depusă la 16 mai 1994. La 26 mai 1994, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Celje (Višje sodišče v Celju La 19 octombrie 1994, Curtea a respins ambele apeluri. Hotărârea a fost depusă în favoarea reclamantului la 15 noiembrie 1994. La 28 noiembrie 1994, reclamantul a depus un recurs la punctele de drept la Curtea Supremă (Vrhovno sodišče ). ZT a fost depusă în favoare. La 29 noiembrie 1996, Curtea a respins apelul reclamantului, dar a permis apelul ZT și a redus daunele atribuite. Hotărârea a fost înaintata la 6 ianuarie 1997. La 5 martie 1997, reclamantul a depus un recurs constituțional. La 26 ianuarie 2000, Curtea Constituțională (Ustavno sodišče ) a declarat cazul admisibil și la 7 decembrie 2000, hotărârea privind fondul, a respins recursul. Decizia a fost înaintată la 28 decembrie 2000. Procedura împotriva ZT și Velenje Lignite Mine (al doilea și al treilea seturi de procedură) 10. La 18 noiembrie 1993, reclamantul a fost rănit într-un accident la locul de muncă. Angajatorul reclamantului a luat asigurări cu compania de asigurare ZT. La 27 decembrie 1996, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva ZT în cadrul Tribunalului Local Celje (Okrajno sodišče/ Celjuče ) cererea de daune în valoare de 1.560.000 de tolari (aproximativ 6.500 euro) pentru leziunile suferite. 11. La 1 iunie 1997 ZT a instituit o procedură în cadrul Curții Locale Celje (Okrajno sodišče/ Celju ) împotriva reclamantului care urmărește 500.000 de tolari pentru plata de daune de acces în primul set al procedurii. 12. La 4 septembrie 1997, instanța a hotărât să se alăture celor două cauze. La 15 martie 1999, reclamantul a solicitat să se stabilească o dată pentru o audiere. La 15 iunie 1999, instanța a pronunțat o audiere și a hotărât că va emite o hotărâre scrisă. Hotărârea, prin care a susținut cererea reclamantului în parte și cererea ZT în ansamblu, a fost depusă în fața reclamantului la 24 iunie 1999. 13. La 28 iunie 1999, reclamantul a recurs la Curtea Superioră Celje. La 10 mai 2000, Curtea a respins recursul, decizia a fost respinsă în favoarea reclamantului la 5 iunie 2000 14. La 4 iulie 2000, reclamantul a depus un recurs în favoarea Curții Supreme. La 5 aprilie 2001, instanța a respins recursul.Decizia a fost respinsă în favoarea reclamantului la 14 mai 2001. 15. La 8 iunie 2001, reclamantul a depus un recurs constituțional. La 18 noiembrie 2002, Curtea Constituțională a declarat cazul admisibil. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 AL CONVENȚIEI 16. Reclamantul s-a plâns cu privire la lungimea excesivă a procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 17. În fond, reclamantul se plângea în continuare că căile de recurs disponibile pentru proceduri juridice excesive în Slovenia au fost ineficace. art. 13 din Convenția se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 20. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005 ). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne , deoarece a constatat că remediile juridice de la dispunerea reclamantului au fost ineficace. 21. În ceea ce privește cauza instantană, Curtea constată că guvernul nu a prezentat niciun argument convingător care ar solicita Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 22. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare în ceea ce privește prima serie a procedurii a început la 28 iunie 1994, în ziua în care Convenția a intrat în vigoare cu privire la Slovenia și s-a încheiat la 28 decembrie 2000, în ziua în care decizia Curții Constituționale a fost notificată reclamantului. Prin urmare, a durat cinci ani și șase luni pentru patru niveluri de competență. Perioada care urmează să fie luată în considerare în ceea ce privește a doua serie a procedurii a început la 27 decembrie 1996, în ziua în care reclamantul a inițiat o procedură în fața Curții Locale Celje și s-a încheiat la 18 noiembrie 2002, în ziua în care hotărârea Curții Constituționale a fost notificată reclamantului. Prin urmare, a durat aproape cinci ani și unsprezece luni pentru patru niveluri de competență. [1] 24. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 25. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa privind această temă, Curtea consideră că, în caz instant, durata procedurii, în special înaintea instanței de primă instanță, a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional”. În consecință, nu s-a încălcat art. 6 § 1 în ceea ce privește primul set al procedurii și o încălcare a articolului 6 § 1 în ceea ce privește al doilea set al procedurii. art. 13 26. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). Aceasta remarcă că obiecțiile și argumentele prezentate de guvern au fost respinse în cazurile anterioare (a se vedea Lukenda , citată mai sus) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în acest caz. 27. În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a încălcat art. 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul dreptului intern, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care își susține dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 28. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 29. Reclamantul a solicitat 10.000 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 30. 31. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral, hotărând în mod echitabil, i-a acordat 1200 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 32. Reclamantul a solicitat, de asemenea, aproximativ 1 610 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 33. Guvernul a susținut că reclamația era prea ridicată. 34. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Cererea care, în afară de fapte, este în esență la fel ca aceasta. În consecință, în acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului sumei de 1000 EUR pentru acțiunea în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declara admisibilă cererea; susține că nu a existat nicio încălcare a articolului 6 § 1 din convenție în ceea ce privește primul set al procedurii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție în ceea ce privește a doua serie a procedurii; deține că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1200 EUR (o mie două sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (o mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 9 martie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului [1] Rectificat la 8 iunie 2006: În versiunea anterioară, al doilea paragraf al alineatului 23 se citește: „Perioada care urmează să fie luată în considerare în ceea ce privește a doua serie a procedurii a început la 28 iunie 1994, în ziua în care Convenția a intrat în vigoare în Slovenia și s-a încheiat la 18 noiembrie 2002, în ziua în care hotărârea Curții Constituționale a fost încheiată pe reclamant. Prin urmare, a durat aproape opt ani și cinci luni pentru patru nivele de jurisdicție”.