ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7075/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7075/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 8 ianuarie 2004, B.A. în a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, solicitând anularea hotărârii nr. 8670 din 11 decembrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia de a-i acorda drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. În motivare, reclamanta susține că s-a născut la data de 23 iunie 1944, în comuna Nădlac, județul Arad, unde părinții săi erau refugiați din județul Satu Mare, urmare la Dictatul de la Viena, astfel că are calitatea de persoană strămutată. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 78/PI din 10 februarie 2004, a admis acțiunea.
Considerând hotărârea, nelegală, pârâta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în fond, respingerea acțiunii, întrucât reclamanta nu s-a născut la intervalul de maxim 300 de zile de la data la care începe perioada de strămutare a părinților, arătând că potrivit Codului familiei perioada concepției este cuprinsă între a 180-a zi și a 300-a zi dinaintea nașterii copilului. Recursul este nefondat. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: lit. c), a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare unui tratat bilateral. Cum strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuție etnică, ce durează pe toată perioada strămutării, în mod legal instanța a apreciat că și copilul născut în localitatea în care părinții au fost strămutați, are același statut ca aceștia, perioada fiind de la data nașterii lui, la data retrocedării pământului românesc. Împrejurarea că reclamanta nu era născută la data refugiului și că nu avea domiciliu de unde să fie strămutată, nu este relevantă, atâta vreme, cât refugierea părinților l-a lipsit de dreptul de a avea un domiciliu legal.
Perioada legală de concepție a copilului interesează stabilirea filiației, și nu problema ce face obiectul acțiunii de față. Art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, prevede că drepturile copilului se recunosc de la concepție, dacă se naște viu. În consecință, recursul fiind nefondat, urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței nr. 78/PI din 10 februarie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.