ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.05.2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3293/2004

HOTĂRÂRE
05.05.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3293/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

r. 3293                                                                                           Dosar nr. 2549/2003

Asupra recursului, deliberând, constată următoarele:

La data de 26 iunie 2002 reclamanta CN H. a chemat în judecată Primăria municipiului Petroșani solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:

- să fie anulată dispoziția nr. 1520 din 22 mai 2002 emisă de pârâtă prin care s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 788 mp înscris în C.F. nr. 1117 Petroșani cu nr. top. 362, cerere formulată în temeiul Legii nr. 10/2001;

-

să se constate dreptul de proprietate al S.A.R. Petroșani asupra terenului în litigiu precum și calitatea CN H. Petroșani de persoană juridică continuatoare a activității de exploatare a cărbunelui din Valea Jiului a fostei S.A.R. Petroșani și SC;

-

să fie obligată Primăria Municipiului Petroșani la restituirea în natură a imobilului solicitat, iar în situația în care aceasta nu este posibilă, obligarea la măsuri reparatorii prin echivalent potrivit Legii nr. 10/2001.

În motivarea contestației, reclamanta arată că a solicitat restituirea în natură a terenului înscris în C.F. nr. 1117 Petroșani cu nr. top. 362, în calitate de persoană juridică îndreptățită conform art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, fiind succesoarea S.A.R. Petroșani înființată în anul 1921.

Că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de Statul Român în baza prevederilor Legii nr. 119/1948.

Reclamanta precizează că, deși a făcut dovada proprietății asupra imobilului revendicat precum și a calității de continuatoare a activității, S.A.R., pârâta i-a respins cererea de restituire în natură, încălcând astfel dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin sentința nr. 1998 din 20 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de reclamantă.

Pe baza probelor administrate și în temeiul prevederilor Legii

nr. 10/2001, tribunalul a reținut că reclamanta a depus în termenul legal notificarea pentru restituirea în natură a terenului înscris în C.F. nr. 1117 Petroșani cu nr. top 362 iar primarul Municipiului Petroșani prin dispoziția nr. 1520 din 22 mai 2002 a respins cererea de restituire în natură motivat de faptul că reclamanta nu a fost proprietara terenului solicitat, acesta fiind preluat abuziv de la S.A.R. Petroșani. Că, reclamanta nu a dovedit că este succesoarea în drepturi a S.A.R. Petroșani.

Totodată, tribunalul a constatat că reclamanta a fost o întreprindere socialistă de stat, care nu a deținut în proprietate terenurile preluate apoi abuziv de stat. Mai mult, transformarea S.A.R. Petroșani, organizată conform codului comercial, în întreprindere socialistă s-a făcut în sensul încetării personalității juridice a acesteia, neputându-se vorbi de o continuare a activității deoarece nu exista o unică persoană juridică.

În concluzie, s-a considerat că reclamanta CN H. S.A. nu a fost persoană juridică de tip capitalist, că nu a deținut în proprietate imobile de care să fi fost deposedată abuziv, că nu i-a fost interzisă activitatea în perioada comunistă, că nu are calitatea de continuatoare a activității S.A.R. Petroșani și ca atare nu are vocație la restituirea unor imobile care au fost în proprietatea S.A.R. Petroșani.

Nefiind întrunite cerințele art. 1, art. 3 lit. c) și art. 22 din Legea nr. 10/2001, instanța de fond a respins contestația reclamantei împotriva dispoziției primarului municipiului Petroșani.

În contra acestei hotărâri, reclamanta a declarat apel criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Curtea de Apel Alba-Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 304/A din 27 martie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamantei cu motivarea că instanța de fond s-a pronunțat asupra capătului de cerere din acțiune când a stabilit că apelanta nu este continuatoarea activității S.A.R. Petroșani și a S.C.

Totodată, instanța de apel a apreciat că, în mod legal, s-a constatat că apelanta-reclamantă, ce a fost întreprindere socialistă de stat, nu a avut în proprietate imobile care să fi fost preluate abuziv de stat și nu a făcut dovada că după încetarea personalității juridice a S.A.R. Petroșani, a fost continuatoarea activității acesteia.

De asemenea, instanța de apel nu a dat curs excepției de nconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 184/2002 formulată de CN H. S.A. Petroșani motivat de faptul că textul atacat nu a fost aplicat în speță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.:

- Astfel, recurenta-reclamantă a susținut că decizia instanței de apel cuprinde motive străine de natura pricinii atunci când a stabilit că sunt îndreptățite la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001, numai întreprinderile particulare care au deținut în proprietate imobile și și-au continuat activitatea până la intrarea în vigoare a legii, mai ales că art. 3 lit. c) din Legii nr. 10/2001 nu condiționează restituirea de calitatea persoanei juridice de întreprindere particulară.

Este de notorietate că prin naționalizare toate întreprinderile particulare au fost transformate în întreprinderi de stat, acesta fiind chiar sensul Legii nr. 119/1948 iar CN H. S.A. a continuat în mod neîntrerupt activitatea de exploatare a cărbunelui a fostei S.A.R. Petroșani;

- Recurenta a mai invocat faptul că decizia pronunțată are la bază aplicarea greșită a legii în sensul că modificările art. 3 din Legea nr. 10/2001 aduse prin O.U.G. nr. 184/2002 nu se aplică cauzei de față întrucât s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile.

Pe de altă parte, greșit, s-a considerat că instanța de fond s-a pronunțat implicit asupra capătului de cerere prin care s-a solicitat să se constate calitatea CN H. SA Petroșani de continuatoare a activității S.A.R. Petroșani întrucât motivarea nu îndeplinește condiția legală de a fi în strictă concordanță cu măsurile luate de instanță prin dispozitiv. Motivarea deciziei nu este completă, pertinentă, omogenă și convingătoare ceea ce atrage nulitatea acesteia;

- Ultimul motiv invocat de recurentă se referă la împrejurarea că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate de reclamantă care conduceau la concluzia existenței calității de continuator al activității S.A.R. Petroșani.

Intimata-pârâtă Primăria Municipiului Petroșani a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă.

Recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, legal s-a reținut că nu sunt îndeplinite în cauză cerințele cumulative ale art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 și că apelanta-reclamantă nu a făcut dovada cu o hotărâre judecătorească că este continuatoarea activității fostei S.A.R. Petroșani și că a avut în proprietate imobilul a cărui restituire a solicitat-o. În acest sens, instanța a redat în cuprinsul hotărârii conținutul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 ce prevede că îndreptățirea la măsuri reparatorii a persoanelor juridice, proprietare a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, după data de 6 martie 1945 „este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 iar aceasta să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă”.

În cauza de față, din înscrisurile depuse, rezultă că terenul în litigiu a fost în proprietatea S.A.R. Petroșani (înființată în anul 1921) și a fost naționalizat prin Legea nr.119/1948. Activitatea de exploatare a cărbunelui a fost continuată de societatea S.C. înființată prin Decretul nr. 346/1949 și apoi de C.C. Petroșani iar în prezent de CN H. SA din care face parte și reclamanta.

Prin Legea nr. 119/1948 bunurile naționalizate de stat au fost date în administrarea ministerului în a cărui domeniu de preocupare intra obiectul întreprinderii naționalizate iar în cauza prezentă imobilul a fost dat în administrarea (nu în proprietatea) Ministerului Minelor.

S-a apreciat în acest context că din dovezile administrate, recurenta, nu a făcut dovada că a avut în proprietate terenul în litigiu și că ar avea calitatea de continuatoare a activității S.A.R. Petroșani, calitate ce trebuia constatată prin hotărâre judecătorească.

Prin urmare, instanța a analizat toate înscrisurile depuse de recurentă și care au stat la baza concluziei la care a ajuns prin decizia pronunțată.

Nu este fondat nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece instanța de apel nu a făcut în cauză aplicarea modificărilor aduse art. 3 din Legea nr. 10/2001 prin O.U.G. nr. 184 din 18 decembrie 2002, tocmai pentru că acțiunea de față a fost introdusă anterior acestor modificări și pentru a nu încălca principiul neretroactivității legii civile.

Față de cele ce preced recursul declarat de reclamantă, urmează a fi respins ca nefondat.

Respinge recursul declarat de reclamanta CN H. S.A. împotriva deciziei nr. 304 A din 27 martie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 mai 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-05-05
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3295/2004
D E C I Z I A n r. 3295 Dosar nr. 2551/2003 Asupra recursului, deliberând, constată următoarele: La data de 12 iulie 2002 reclamanta CN H. a chemat în judecată Primăria municipiului Petroșani solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:
ÎCCJ 2004-05-05
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3294/2004
d E C I Z I A N r. 3294 Dosar nr. 2550/2003 Asupra recursului, deliberând, constată următoarele: La data de 12 iulie 2002 reclamanta CN H. a chemat în judecată Primăria municipiului Petroșani solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:
ÎCCJ 2004-05-05
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3292/2004
D E C I Z I A N r. 3292 Dosar nr. 2548/2003 Asupra recursului, deliberând, constată următoarele: La data de 12 iulie 2002 reclamanta CN H. a chemat în judecată Primăria municipiului Petroșani solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:
ÎCCJ 2004-05-05
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3291/2004
Decizia N r. 3291 Dosar nr. 2547/2003 Asupra recursului, deliberând, constată următoarele: La data de 12 iulie 2002 reclamanta CN H. a chemat în judecată Primăria municipiului Petroșani solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța: - să f
ÎCCJ 2004-05-05
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3296/2004
D E C I Z I A N r. 3296 Dosar nr. 2552/2003 Asupra recursului, deliberând, constată următoarele: CN H. SA Petroșani a chemat în judecată Primăria municipiului Petroșani solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța: - să fie anulată dispoz
Sursă