CtEDO 30.03.2006 Auto

CASE OF MAJHEN v. SLOVENIA

RESPONDENT
SVN
HOTĂRÂRE
30.03.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 13;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF MAJHEN v. SLOVENIA (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

CAUZA TERZĂ A SECȚIUNII DE MAJHEN c. SLOVENIA (Documentul nr. 75773/01) HOTĂRÂREA STASBOURG 30 martie 2006 FINAL 30/06/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Majhen c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă de: Președintele Hedigan B.M. Zupančič Caflisch Doamna Tsatsa-Nikolovska Myjer David Tór Björgvinsson, judecători și grefierul secțiunii V. Berger, deliberat în privat la 9 martie 2006, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 75773/01) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dl Branko Majhen („reclamantul”) la 24 iulie 2000. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 8 septembrie 2003, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa de remedii în acest sens către Guvern. Aplicand art. 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1953 și trăiește în Velenje. La 17 martie 1986, reclamantul a fost rănit într-un accident de muncă într-o mină lignită. După două așezări judiciare separate făcute în 1987 și 1992, reclamantul a primit o compensație pentru rănile suferite. La 5 aprilie 1994, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva angajatorului său, o companie numită RLV, în cadrul Curții de Munci Celje (Sodišče združenega dela c Celju ) cererea de daune în valoare de 2.315.789 tolari (aproximativ 9.600 euro) pentru leziunile suferite în accidentul din 1986, dar care a devenit evidentă numai după aranjamente. Între 1 iunie 1994 și 10 februarie 1997 reclamantul a depus zece depuneri scrise preliminare și/sau dovezi aduse. Între 1 iunie 1994 și 13 decembrie 1996, el solicită patru solicitări de stabilire a unei date pentru o audiere. Din cele cinci audieri care au avut loc între 9 ianuarie 1995 și 25 martie 1997, niciuna dintre ele nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În cadrul procedurii, instanța a desemnat un expert medical și un expert financiar. În ultima audiere, instanța a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte afirmația reclamantului, a fost depusă în fața reclamantului la 1 aprilie 1997. La 10 aprilie 1997, reclamantul a apelat la Curtea Superioră a Muncii și Sociale (Višje dellovno în socialno sodišče ). La 3 decembrie 1999, instanța a permis apelurile în parte și a remis cazul la instanța de reexaminare de primă instanță. Hotărârea a fost judecată în fața reclamantului la 17 ianuarie 2000. Ședința prevăzută pentru 2 martie 2000 în fața Curții de Muncă Celje a fost suspendată până la 30 martie 2000 la cererea reclamantului. Între 29 martie 2000 și 21 martie 2001, reclamantul a depus trei cereri anterioare scrise. La 20 iunie 2000, Curtea a solicitat un aviz suplimentar de la expertul medical desemnat. La 24 mai 2001, Curtea a desfășurat o audiție și a încheiat cazul. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost depusă la 21 iunie 2001. 10. La 26 iunie 2001, reclamantul a apelat la Curtea Superioră a Muncii și Sociale. El a solicitat, de asemenea, o scutire de taxe de judecată. RLV apelat încrucișat. La 24 august 2001, Curtea Celje a respins cererea reclamantului de scutire de taxe de judecată. La 4 septembrie 2001, reclamantul a apelat împotriva hotărârii privind taxele de judecată la Curtea Superioră a Muncii și Sociale. La 3 octombrie 2003, Curtea Superioră a Muncii și Sociale a susținut hotărârea instanței de primă instanță cu privire la taxele judiciare. În aceeași zi, Curtea a respins apelurile împotriva hotărârii instanței de primă instanță. 11. La 30 octombrie 2003, reclamantul a depus un recurs la punctele de drept în fața Curții Supreme (Vrhovno sodišče La 15 iunie 2004, instanța a respins apelul reclamantului. Hotărârea a fost transmisă reclamantului la 28 iunie 2004. LEGUL ALEGAT ÎNCĂLCAREA ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 A CONVENȚIEI 12. Reclamantul s-a plâns cu privire la lungimea excesivă a procedurii. art. 6 § 1 din Convenție se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 13. În principiu, reclamantul s-a încălcat că căile de recurs disponibile pentru proceduri juridice excesive în Slovenia au fost ineficace. art. 13 din Convenția se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Admisibilitatea 14. Guvernul a impus neepuizare a căilor de recurs interne. 15. Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 16. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența în administrarea justiției. 17. În ceea ce privește cazul instantaneu, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 18. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 5 aprilie 1994, în ziua în care reclamantul a instituit o procedură cu Curtea de Muncii Celje și s-a încheiat la 28 iunie 2004, în ziua în care hotărârea Curții Supreme a fost notificată reclamantului. Prin urmare, a durat aproape zece ani și trei luni, iar deciziile au fost pronunțate în cinci cazuri. 20. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 21. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că, în cazul instantanei, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „tempo rațional”. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 § 1. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței în temeiul articolului 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul legislației interne, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 24. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 25. Reclamantul a solicitat 10 000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 26. Guvernul a contestat cererea. 27. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suportat prejudiciu moral. Hotărând în mod echitabil, acesta îi acordă 2,400 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 28. De asemenea, reclamantul a solicitat aproximativ 1.210 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectuate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea constată, de asemenea, că avocații reclamantului, care au reprezentat și reclamantul în Lukenda (citată mai sus), a depus aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabilă să atribuie reclamantului suma de 1000 EUR pentru procedura în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2 400 EUR (2 mii patru sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (1 mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 30 martie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă