Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.11.2011
respins

ÎCCJ, Decizia nr. 374/2011

HOTĂRÂRE
21.11.2011
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 374/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 1793 din 12 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6919/1/2010 a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele: Petentul A.I. a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție o plângere penală împotriva Rezoluției nr. 8424/2149/VIII-I/2010 din 26 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, cu motivarea că ”este netemeinică, ilegală și abuzivă”.

Plângerea a fost respinsă ca inadmisibilă de către secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Sentința nr. 1793 din 12 noiembrie 2010, cu motivarea că plângerea petentului nu a fost îndreptată împotriva unei soluții de neîncepere a urmăririi penale dintre cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe, petentul A.I. a declarat recurs. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat. Potrivit art. 278 1 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 C. proc. pen.

împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale sau a ordonanței, ori după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Rezultă așadar, din cuprinsul normelor legale enunțate, că plângerea care are un asemenea temei vizează exclusiv o rezoluție sau ordonanță a procurorului de netrimitere în judecată, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate în temeiul art. 275 - 278 C. proc.

pen. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că plângerea petentului adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate face obiectul controlului judecătoresc reglementat de prevederile art. 278 1 C. proc. pen., întrucât nu privește o soluție de netrimitere în judecată dispusă de procuror, iar din examinarea actelor dosarului rezultând că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a comunicat acestuia o soluție de netrimitere în judecată. Invocarea de către recurentul petent a prevederilor art. 278 1 C. proc. pen., este greșită, întrucât, astfel cum s-a arătat, nu sunt incidente dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., deoarece petentul nu a făcut dovada existenței unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, împotriva căreia să fi făcut plângerea cu care a învestit instanța de fond.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva Sentinței nr. 1793 din 12 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6919/1/2010. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva Sentinței nr. 1793 din 12 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6919/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-11-21
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 373/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 1773 din 11 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5271/1/2010 a fost respinsă, ca in
ÎCCJ 2011-05-23
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 299/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1709 din 5 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 6820/1/2010 a fost respinsă, ca ina
ÎCCJ 2011-01-24
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 19/2011
Ședința publică de la 24 ianuarie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1052 din 17 iunie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca inadm
ÎCCJ 2011-02-28
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 56/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1742 din 9 noiembrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de pete
ÎCCJ 2011-09-19
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 401/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 598 din 8 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1946/1/2010 a fost respinsă, ca inadmi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă