CtEDO 06.04.2006 Auto

CASE OF REPAS v. SLOVENIA

RESPONDENT
SVN
HOTĂRÂRE
06.04.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 13;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CASE OF REPAS v. SLOVENIA (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DE REPAS v. SLOVENIA (Declarația nr. 10288/02) HOTĂRÂREA Strasburg 6 aprilie 2006 FINAL 06/07/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Repas v. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de Camera compusă de: Președintele Hedigan B.M. Zupančič dna Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky Myjer D.T. Björgvinsson dna Ziemele, judecători și dl V. Berger, grefierul Secțiunii, după ce a deliberat în privat la 16 martie 2006, emite următoarea hotărâre, adoptată la această dată: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 10288/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dl Milan Repas („reclamantul”), la 20 februarie 2002. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 11 iunie 2004, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa măsurilor în acest sens către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea acesteia. FACTE Reclamantul s-a născut în 1950 și trăiește în Žalec. În 1987, reclamantul a fost rănit într-un litigiu cu fosta sa soție R.I. în care ambele au suferit leziuni. La 9 februarie 1988, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva R.I. în Curtea de bază a Celje, Unitatea Žalec ( Temljeno sodišče v Celju, enota v Žalcu ) care a solicitat daune pentru leziunile suferite. Până la 28 iunie 1994, când Convenția a intrat în vigoare cu privire la Slovenia, Curtea a organizat trei audieri și a desemnat trei experți medicali. La ședința din 4 noiembrie 1994, Curtea a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte ambele cereri, a fost transmisă reclamantului la 10 ianuarie 1995. 8. La 26 ianuarie 1995, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Celje ( Višje sodišče/ Celju ). R. I. interzis. La 4 aprilie 1996, instanța a permis atât apelurile, cât și a remis cazul la instanța de reexaminare de primă instanță. 9. La 3 iunie 1996, în urma reformei sistemului judiciar, Curtea Locală Žalec a declarat lipsă de competență și a realocat cazul Tribunalului de District Celje (Okrožno sodišče/ Celju În procedura de reexaminare, reclamantul a solicitat să se stabilească o dată pentru o ședință între 6 ianuarie și 9 noiembrie 1998. În audierea din 18 ianuarie 1999, Curtea a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte ambele afirmații, a fost depusă reclamantului la 20 aprilie 1999. 10. La 30 aprilie 1999, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Celje. La 11 noiembrie 1999, instanța a permis atât apelurile prin modificarea hotărârii de primă instanță, în parte, și prin respingerea cazului de reexaminare în parte. Hotărârea a fost judecată la 16 decembrie 1999. 11. La 14 ianuarie 2000 R. I. a depus un recurs cu privire la punctele de drept la Curtea Supremă (Vrhovno sodišče ) în ceea ce privește partea hotărârii de modificare a hotărârii instanței de primă instanță în favoarea reclamantului. La 18 octombrie 2001, instanța a permis recursul R. I. în parte și, în consecință, a schimbat hotărârea Curții Supreme. Hotărârea Curții Supreme a fost judecată în favoarea reclamantului la 13 decembrie 2001. 12. La 14 ianuarie 2002, reclamantul a depus plângeri cu privire la partea rămasă a cazului care a fost trimisă instanței de primă instanță. La 19 martie 2002, părțile au ajuns la o soluție judiciară. 13. La 12 iunie 2002, instanța de primă instanță a ordonat reclamantului să plătească taxele judiciare pentru procedura. La 28 iunie 2002, reclamantul a depus un recurs, respins de Curtea Superioră Celje la 11 decembrie 2002. Această decizie a fost depusă în favoarea reclamantului la 16 ianuarie 2003. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 AL CONVENȚIEI 14. Reclamantul s-a plâns în privința lungii excesive a procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 15. În principiu, reclamantul a plâns în continuare că căile de recurs disponibile pentru proceduri juridice excesive în Slovenia nu au fost eficiente. art. 13 din Convenție se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 18. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența în administrarea justiției. 19. În ceea ce privește cazul instantaneu, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar cere Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 20. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 28 iunie 1994, în ziua în care Convenția a intrat în vigoare cu privire la Slovenia și s-a încheiat la 16 ianuarie 2003, în ziua în care hotărârea Curții Superiore a Celje privind taxele de judecată a fost acordată reclamantului (a se vedea Robins c. Regatul Unit , hotărârea din 23 septembrie 1997, Raportul hotărârilor și hotărârilor 1997 V § 28; Beer c. Austria , nr. 30428/96, § 13, 6 februarie 2001 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cu toate acestea, în vederea evaluării raționalității lungii de timp în cauză, Curtea va avea în vedere stadiul încheiat la 28 iunie 1994 (a se vedea, printre altele, Humen c. Polonia [GC], nr. 26614/95, § 59, 15 octombrie 1999). 22. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 23. Curtea remarcă că în perioada relevantă au fost luate șapte decizii ale instanței. Cu toate acestea, Curtea nu poate ignora faptul că lungimea globală a depășit doar opt ani în cadrul jurisdicției Tribunalului ratione temporis , care se datorează în principal reexaminării cauzei. În plus, deși recunoaște că, în majoritatea cazurilor, cauza a fost tratată rapid, Curtea observă totuși că, după prima dată, cazul a fost transferat instanței de primă instanță, a luat ultimii aproape trei ani să pronunțe o hotărâre în timp ce s-a desfășurat o singură ședință, care, în sine, prezintă o întârziere substanțială în cadrul procedurii. 24. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „tempo rațional”; în consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței în temeiul articolului 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul legislației interne, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 27. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 28. Reclamantul a solicitat 20 000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 29. Guvernul a contestat cererea. 30. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suportat prejudiciu moral. Hotărând în mod echitabil, acesta îi acordă 1000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 31. Reclamantul a solicitat, de asemenea, aproximativ 1.900 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 32. Guvernul a susținut că reclamația a fost prea mare. 33. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectuate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea observă, de asemenea, că avocații reclamantului, care au reprezentat și reclamantul în Lukenda (citată mai sus), a depus aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabil atribuirea reclamantului sumei de 1000 EUR pentru acțiunea în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1000 EUR (1 mie de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (1 mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 6 aprilie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă