CASE OF JENKO v. SLOVENIA

JENKO v. SLOVENIA (Declarația nr. 4267/02) JUDGMENT Strasburg 6 aprilie 2006 FINAL 06/07/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Jenko v. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Președintele Hedigan B.M. Zupančič dna Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky Myjer D.T. Björgvinsson dna Ziemele, judecători și dl V. Berger, grefierul Secțiunii, după ce a deliberat în privat la 16 martie 2006, emite următoarea hotărâre, adoptată la această dată: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 4267/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dl Rado Jenko („reclamantul”), la 20 decembrie 2001. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 11 iunie 2004, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa de remedii în acest sens către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTE Reclamantul s-a născut în 1919 și trăiește în Celje. La 11 iunie 1998, reclamantul a respins cererea de aprobare a tratamentului medical într-o țară străină de către Institutul de Asigurare Sanitară din Slovenia („ZZZS”). La 21 iulie 1998, reclamantul a inaugurat o procedură împotriva ZZZS în cadrul Curții de Muncii și Sociale din Ljubljana (Delovno în socialno sodiščev v Ljubljani ) cerând rambursarea costului pentru tratamentul medical menționat anterior. Între 22 iunie 2000 și 11 septembrie 2001, reclamantul a depus șapte cereri anterioare scrise și/sau dovezi aduse. Între 1 martie 1999 și 6 noiembrie 2001, el a solicitat să se stabilească o dată pentru o audiere. La 7 iunie 2000, reclamantul a depus un recurs de supraveghere la Ministerul Justiției ( Ministrstvo za pravosodje ) din cauza întârzierilor în cadrul procedurii. Dintre cele trei audieri desfășurate între 12 iulie 2000 și 19 decembrie 2001, niciuna dintre acestea nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În timpul procedurii, instanța a desemnat un expert medical. În ultima audiere, instanța a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost depusă la reclamant la 18 martie 2002. La 25 martie 2002, reclamantul a apelat la Curtea Superioră a Muncii și Sociale (Višje Delovno în socialno sodišče ). ZZZS a interzis încrucișarea. La 5 martie 2004, instanța a permis, în parte, apelul inculpatului și, prin urmare, a modificat hotărârea instanței de primă instanță și a respins apelul reclamantului. Hotărârea a fost judecată la 31 mai 2004. La 23 iunie 2004, reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept la Curtea Supremă (Vrhovno sodišče La 18 ianuarie 2005, Curtea Supremă a susținut recursul reclamantului și a trimis cazul la instanța de reexaminare a doua instanță. 10. În cadrul procedurii de reexaminare, la 3 februarie 2005, Curtea Superioră a Muncii și Sociale a susținut recursul reclamantului (în trecut respins) și, în partea respectivă, a trimis cazul judecătorului de reexaminare în prima instanță. Hotărârea Curții Supreme și hotărârea Curții Superiore a Muncii și Sociale au fost transmise reclamantului la 2 martie 2005. 11. Procedura este în așteptare în fața instanței de primă instanță. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 A CONVENȚIEI 12. Reclamantul se plângea de lungimea excesivă a procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 13. În principiu, reclamantul s-a încălcat că căile de recurs disponibile pentru proceduri juridice excesive în Slovenia au fost ineficace. art. 13 din Convenția se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Admisibilitatea 14. Guvernul a impus neepuizare a căilor de recurs interne. 15. Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 16. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența în administrarea justiției. 17. În ceea ce privește cazul instantaneu, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 18. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 21 iulie 1998, în ziua în care reclamantul a inițiat o procedură cu Tribunalul Ljubljana de Muncire și Socială și nu s-a încheiat încă. Perioada relevantă a durat astfel peste șapte ani și șapte luni pentru trei niveluri de competență, dar, datorită remiterilor, cazul a fost examinat până acum la patru cazuri. 20. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 21. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că în cazul instantanei, în special înaintea instanței de primă instanță, a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „tempo rațional”. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. art. 13 22. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un timp rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). Aceasta remarcă că obiecțiile și argumentele prezentate de guvern au fost respinse în cazurile anterioare (a se vedea Lukenda) În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul legislației interne, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 24. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 25. Reclamantul a solicitat 15.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 26. Guvernul a contestat cererea. 27. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suportat prejudiciu moral. Hotărând în mod echitabil, acesta îi acordă 1000 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 28. De asemenea, reclamantul a solicitat aproximativ 1,620 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectuate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea constată, de asemenea, că avocații reclamantului, care au reprezentat și reclamantul în Lukenda (citată mai sus), a depus aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabilă să atribuie reclamantului suma de 1000 EUR pentru procedura în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1000 EUR (1 mie de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (1 mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 6 aprilie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului

THIRD SECTION

CASE OF

JENKO v. SLOVENIA

(Application no. 4267/02)

JUDGMENT

STRASBOURG

6 April 2006

FINAL

06/07/2006

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Jenko v. Slovenia,

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

J.

Hedigan

,

President

,

Mr

B.M.

Zupančič

,

Mrs

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

Mr

V.

Zagrebelsky

,

Mr

E.

Myjer

,

Mr

D.T.

Björgvinsson

,

Mrs

I.

Ziemele,

judges

,

and Mr V.

Berger

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 16 March 2006,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 4267/02) against the Republic of Slovenia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Slovenian national, Mr Rado Jenko (“the applicant”), on 20 December 2001.

2.

The applicant was represented by the Verstovšek lawyers. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Bembič, State Attorney-General.

3.

The applicant alleged under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings before the domestic courts to which he was a party was excessive. In substance, he also complained about the lack of an effective domestic remedy in respect of the excessive length of the proceedings (Article 13 of the Convention).

4.

On 11 June 2004 the Court decided to communicate the complaints concerning the length of the proceedings and the lack of remedies in that respect to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility.

THE FACTS

5.

The applicant was born in 1919 and lives in Celje.

6.

On 11 June 1998 the applicant’s request for the approval of his medical treatment in a foreign country was rejected by the Slovenia Health Insurance Institute (“

ZZZS

”).

7.

On 21 July 1998 the applicant instituted proceedings against

ZZZS in the Ljubljana Labour and Social Court (

Delovno in socialno sodiščev v Ljubljani

) seeking reimbursement of the cost for the before mentioned medical treatment.

Between 22 June 2000 and 11 September 2001 the applicant lodged seven preliminary written submissions and/or adduced evidence.

Between 1 March 1999 and 6 November 2001 he made six requests that a date be set for a hearing.

On 7 June 2000 the applicant lodged a supervisory appeal with the Ministry of Justice (

Ministrstvo za pravosodje

) because of delays in the proceedings.

Of the three hearings held between 12 July 2000 and 19 December 2001, none was adjourned at the request of the applicant.

During the proceedings, the court appointed a medical expert.

At the last hearing the court decided to deliver a written judgment. The judgment, upholding the applicant’s claim in part, was served on the applicant on 18 March 2002.

8.

On 25 March 2002 the applicant appealed to the Higher Labour and Social Court (

Višje Delovno in socialno sodišče

). ZZZS cross-appealed.

On 5 March 2004 the court allowed in part the defendant’s appeal and accordingly changed the first instance court’s judgement and dismissed the applicant’s appeal.

The judgment was served on the applicant on 31 May 2004.

9.

On 23 June 2004 the applicant lodged an appeal on points of law with the Supreme Court (

Vrhovno sodišče

).

On 18 January 2005 the Supreme Court upheld the applicant’s appeal and remitted the case to the second-instance court for re-examination.

10.

In the re-examination proceedings, on 3 February 2005, the Higher Labour and Social Court upheld the applicant’s (previously rejected) appeal and in the respective part remitted the case to the first instance court for re-examination.

The Supreme Court’s decision and the Higher Labour and Social Court’s judgment were served on the applicant on 2 March 2005.

11.

The proceedings are pending before the first-instance court.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 AND 13 OF THE CONVENTION

12.

The applicant complained about the excessive length of the proceedings. He relied on Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

13.

In substance, the applicant further complained that the remedies available for excessive legal proceedings in Slovenia were ineffective. Article 13 of the Convention reads as follows:

“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

A.

Admissibility

14.

The Government pleaded non-exhaustion of domestic remedies.

15.

The applicant contested that argument, claiming that the remedies available were not effective.

16.

The Court notes that the present application is similar to the cases of

Belinger

and

Lukenda

(

Belinger v. Slovenia

(dec.), no. 42320/98, 2

October

2001, and

Lukenda v. Slovenia

, no. 23032/02, 6 October 2005). In those cases the Court dismissed the Government’s objection of non-exhaustion of domestic remedies because it found that the legal remedies at the applicant’s disposal were ineffective. The Court recalls its findings in the

Lukenda

judgment that the violation of the right to a trial within a reasonable time is a systemic problem resulting from inadequate legislation and inefficiency in the administration of justice.

17.

As regards the instant case, the Court finds that the Government have not submitted any convincing arguments which would require the Court to distinguish it from its established case-law.

18.

The Court further notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. Nor is it inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

1.

Article 6 § 1

19.

The period to be taken into consideration began on 21 July 1998, the day the applicant instituted proceedings with the Ljubljana Labour and Social Court, and has not yet ended. The relevant period has therefore lasted over seven years and seven months for three levels of jurisdiction, but, due to remittals, the case was until now considered on four instances.

20.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

21.

Having examined all the material submitted to it, and having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings, in particular before the first-instance court, was excessive and failed to meet the “reasonable-time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

2.

Article 13

22.

The Court reiterates that Article 13 guarantees an effective remedy before a national authority for an alleged breach of the requirement under Article 6 § 1 to hear a case within a reasonable time (see

Kudła v. Poland

[GC], no. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). It notes that the objections and arguments put forward by the Government have been rejected in earlier cases (see

Lukenda

, cited above) and sees no reason to reach a different conclusion in the present case.

23.

Accordingly, the Court considers that in the present case there has been a violation of Article 13 on account of the lack of a remedy under domestic law whereby the applicant could have obtained a ruling upholding his right to have his case heard within a reasonable time, as set forth in Article 6 § 1.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

24.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

25.

The applicant claimed 15,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.

26.

The Government contested the claim.

27.

The Court considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards him EUR 1,000 under that head.

B.

Costs and expenses

28.

The applicant also claimed approximately EUR 1,620 for the costs and expenses incurred before the Court.

29.

The Government argued that the claim was too high.

30.

According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. The Court also notes that the applicant’s lawyers, who also represented the applicant in

Lukenda

(cited above), lodged nearly 400

applications which, apart from the facts, are essentially the same as this one. Accordingly, in the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicant the sum of EUR 1,000 for the proceedings before the Court.

C.

Default interest

31.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

that there has been a violation of Article 13 of the Convention;

4.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR 1,000 (one thousand euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 1,000 (one thousand euros) in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

5.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 6 April 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Vincent

Berger

John

Hedigan

Registrar

President