ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1609/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 4 iulie 2002, Fundația N.S. Piatra Neamț a solicitat, în numele și pentru

reclamanta S.P., anularea deciziei nr. 40 din 30 ianuarie 2002, emisă de

Comisia de aplicare a Legii nr. 367/2001 din cadrul Casei Județene de Pensii

Neamț și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a Legii nr.

189/2000.

În motivarea acțiunii a

arătat că reclamanta, împreună cu familia sa și cu alți membri ai comunității

romilor, a fost deportată în localitatea Bug, din Transnistria, ca urmare a

măsurilor discriminatorii luate de regimul generalului Antonescu, în anii 1942 -

1944, fiind supuși muncii forțate, suferind de foame și frig.

A susținut că, deși

deportarea a cca. 4.000 de romi în Transnistria este un fapt istoric de

notorietate, ale cărei consecințe prejudiciabile pentru cei în cauză, sunt

cunoscute, pârâta a refuzat să-i recunoască statutul de persecutat etnic.

În cauză, a formulat cerere

de intervenție în interesul reclamantei, Partida Romilor Social Democrată din România,

invocând pasivitatea Comisiei de specialitate din cadrul Casei Județene de

Pensii Neamț, în sensul că nu a făcut aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 189/2000,

neconsultând intervenienta, la primirea cererii, deși aceasta exista ca

organizație etnică legal constituită.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 35 din 27

ianuarie 2004, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ contestat, a

constatat că reclamanta are calitatea de persecutat din motive etnice, fiind

deportată în lagărul din Transnistria - Bug, în perioada iulie 1942 - iulie

1944, astfel că beneficiază de drepturile prevăzute de art. 2 alin. (1) și art.

5 din aceeași lege, începând cu data de 1 ianuarie 2002; a admis cererea de

intervenție formulată de Partida Romilor Social Democrată din România.

Instanța a reținut că

reclamanta a făcut dovada persecuției etnice la care a fost supusă, cu

declarațiile autentificate ale martorilor S.I.S. și S.G.I., iar ca perioadă a

deportării, instanța a apreciat intervalul 1942 - 1944, adică cel atestat în

adeverințele emise pentru cei doi martori, de către Fundația Î. din Brașov, pe

baza cărora acestora li s-a recunoscut calitatea de persecutat etnic.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, pârâta, criticând soluția instanței, ca fiind nelegală, numai

sub aspectul datei de început a acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea recursului a

susținut că Fundația Umanitară N.S. Piatra Neamț, în sprijinul cererii

reclamantei, a depus probatoriul, respectiv declarațiile autentificate ale

martorilor, direct la instanța de fond, situație în care drepturile

reglementate de Legea nr. 189/2000, trebuiau acordate cu data de întâi a lunii

următoare celei în care a fost dovedită calitatea de persecutat etnic.

Examinând hotărârea atacată,

în raport cu critica formulată, actele dosarului și normele legale incidente

cauzei, se constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 lit. a) din

Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive

etnice, fiind deportată.

Dovada încadrării în

situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.

189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr.

127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa

actelor oficiale, prin declarație cu martori.

În cauză, din declarațiile

autentificate ale martorilor S.I.S. și S.G.I., care au fost și ei victime ale

deportării și cărora li s-au recunoscut drepturile prevăzute de legea

precitată, rezultă că reclamanta a fost deportată în lagărul din Transnistria -

Bug.

Reclamanta a făcut, deci,

dovada, în condițiile legii, că îndeplinește cerințele pentru a beneficia, în

perioada decembrie 1943 - decembrie 1944, de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

împrejurare, de altfel, necontestată de recurenta-pârâtă.

Cât privește data de început

a acordării drepturilor, se constată că în mod corect instanța, în considerarea

caracterului reparator și dispozițiilor imperative ale legii, a dispus

acordarea acestora din luna următoare celei în care s-a depus cererea inițială,

respectiv de la 1 ianuarie 2002 și până la data decesului reclamantei, chiar

dacă probatoriul a fost completat ulterior, astfel încât critica adusă

sentinței nu poate fi reținută.

În consecință, față de considerentele

arătate, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și

temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț împotriva sentinței civile nr. 35 din

27 ianuarie 2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 martie 2005.