ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1607/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1607/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 4
iulie 2002, Fundația N.S. Piatra Neamț a solicitat, în numele și pentru
reclamantul S.M., anularea deciziei nr. 39 din 30 ianuarie 2002, emisă de
Comisia de aplicare a Legii nr. 367/2001 din cadrul Casei Județene de Pensii
Neamț și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr.
189/2000.
În motivarea acțiunii, a arătat că
reclamantul, împreună cu familia sa și cu alți membri ai comunității romilor, a
fost deportat în localitatea Bug, din Transnistria, ca urmare a măsurilor
discriminatorii luate de regimul generalului Antonescu, în anii 1942 - 1944,
fiind supuși muncii forțate, suferind de foame și frig.
A susținut că, deși deportarea a
cca. 4.000 de romi în Transnistria este un fapt istoric de notorietate, ale
cărei consecințe prejudiciabile pentru cei în cauză, sunt cunoscute, pârâta a
refuzat să-i recunoască statutul de persecutat etnic.
În cauză, a formulat cerere de
intervenție în interesul reclamantului, Partida Romilor Social Democrată din
România, invocând pasivitatea Comisiei de specialitate din cadrul Casei
Județene de Pensii Neamț, în sensul că nu a făcut aplicarea art. 7 alin. (1)
din Legea nr. 189/2000, neconsultând intervenienta, la primirea cererii, deși
aceasta exista ca organizație etnică legal constituită.
Curtea de Apel Bacău, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 36 din 27
ianuarie 2004, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ contestat, a
constatat că reclamantul are calitatea de persecutat din motive etnice, fiind
deportat în lagărul din Transnistria - Bug, în perioada iulie 1942 - iulie
1944, astfel că beneficiază de drepturile prevăzute de art. 2 alin. (1) și art.
5 din aceeași lege, începând cu data de 1 ianuarie 2002; a admis cererea de
intervenție formulată de Partida Romilor Social Democrată din România.
Instanța a reținut că reclamantul a
făcut dovada persecuției etnice la care a fost supus, cu declarațiile
autentificate ale martorelor S.I.M. și S.S.M., iar ca perioadă a deportării,
instanța a apreciat intervalul 1942 - 1944, adică cel atestat în adeverințele
emise pentru cele două martore, de către Fundația Î. din Brașov, pe baza cărora
acestora li s-a recunoscut calitatea de persecutat etnic.
Împotriva sentinței a declarat recurs,
pârâta, criticând soluția instanței, ca fiind nelegală, numai sub aspectul
datei de început a acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea recursului a susținut
că Fundația Umanitară N.S. Piatra Neamț, în sprijinul cererii reclamantului, a
depus probatoriul, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor, direct
la instanța de fond, situație în care drepturile reglementate de Legea nr. 189/2000,
trebuiau acordate cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost dovedită
calitatea de persecutat etnic.
Examinând hotărârea atacată, în
raport cu critica formulată, actele dosarului și normele legale incidente
cauzei, se constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr.
189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean
român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie
1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice,
fiind deportată.
Dovada încadrării în situațiile
prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000,
cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002,
cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor
oficiale, prin declarație cu martori.
În cauză, din declarațiile
autentificate ale martorelor S.I.M. și S.S.M., care au fost și ele victime ale
deportării și cărora li s-au recunoscut drepturile prevăzute de legea precitată,
rezultă că reclamantul a fost deportat în lagărul din Transnistria - Bug.
Reclamantul a făcut, deci, dovada,
în condițiile legii, că îndeplinește cerințele pentru a beneficia, în perioada
decembrie 1943 - decembrie 1944, de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,
împrejurare, de altfel, necontestată de recurenta-pârâtă.
Cât privește data de început a
acordării drepturilor, se constată că în mod corect instanța, în considerarea
caracterului reparator și dispozițiilor imperative ale legii, a dispus
acordarea acestora din luna următoare celei în care s-a depus cererea inițială,
respectiv de la 1 ianuarie 2002 și până la data decesului reclamantului, chiar
dacă probatoriul a fost completat ulterior, astfel încât critica adusă
sentinței nu poate fi reținută.
În consecință, față de
considerentele arătate, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre
legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca
atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta
Casa Județeană de Pensii Neamț împotriva sentinței civile nr. 36 din 27
ianuarie 2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios
administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 11 martie 2005.