CAUZUL TIRII PRIVIND SECȚIUNEA CUZULUI WITMAJER v. SLOVENIA (Depunerea nr. 22235/02) HOTĂRÂREA STASBOURG 13 aprilie 2006 FINAL 13/07/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Witmajer v. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca o cameră compusă din: Președintele Hedigan B.M. Zupančič dna Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky Myjer David Thór Björgvinsson, judecătorii și judecătorii Secțiunii V. Berger Grefierul deliberat în privat la 23 martie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 22235/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dna Elvira Wittmajer („reclamantul”), la 5 iunie 2002. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, ea s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 7 septembrie 2004, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa de remedii în această privință către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1951 și trăiește în Celje. La 23 mai 1988, reclamantul a fost rănit într-un accident de mașină. La 18 octombrie 1990, hotărârea, în care autorul accidentului, care este în prezent un rezident croat, a fost considerată vinovat de cauza accidentului, a devenit finală. La 24 aprilie 1992, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva autorului accidentului în cadrul Tribunalului de bază Celje, Unitatea Celje ( Temeljno sodišče v Celju, Enota v Celju ) cerând daune în valoare de 3.307.274 tolari (aproximativ 13.800 euro) pentru leziunile suferite. La 1 ianuarie 1995, Curtea de District Celje ( Okrožno sodišče v Celju ) a câștigat competența în cazul din cauza reformei sistemului judiciar sloven. Între 3 noiembrie 1995 și 23 decembrie 2003, reclamantul a depus treisprezece depuneri anterioare scrise și/sau dovezi aduse. Între 26 septembrie 1997 și 17 mai 2005, ea a solicitat catre 14 să fie stabilită o dată pentru o audiere. Din cele șapte audieri care au avut loc între 5 iulie 1994 și 3 octombrie 2002 nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În timpul procedurii, instanța a desemnat trei experți medicali. Curtea a solicitat, de asemenea, un aviz suplimentar de la doi dintre experți desemnați. Procedurile sunt încă în așteptare. LEGUL ALEGAT ÎNCĂLCAREA ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 A CONVENȚIEI Reclamantul se plângea în legătură cu lungimea excesivă a procedurii. Ea s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Substanțial, reclamantul se plânge în continuare că căile de recurs disponibile pentru proceduri juridice excesive în Slovenia au fost ineficace. art. 13 din Convenția se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 12. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența în administrarea justiției. 13. În ceea ce privește cazul instantaneu, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar cere Curtea să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 14. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 28 iunie 1994, ziua în care Convenția a intrat în vigoare cu privire la Slovenia și nu s-a încheiat încă. Perioada respectivă a durat, prin urmare, aproximativ unsprezece ani și șapte luni pentru un nivel de jurisdicție. 16. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 17. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că, în cazul instantanei, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional”. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 § 1. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței în temeiul articolului 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul dreptului intern, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un termen rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 20. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înălții Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 20.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 22. Guvernul a contestat cererea. 23. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Hotărând în mod echitabil, aceasta își acordă 12,800 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 24. Reclamantul a solicitat, de asemenea, aproximativ 1.440 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 25. Guvernul a susținut că reclamația este prea ridicată. 26. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Cererea care, în afară de fapte, este în esență aceeași ca aceasta. Prin urmare, în acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului sumei de 1000 EUR pentru acțiunea în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 12,800 EUR (douăzeci de mii de opt sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (o mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 13 aprilie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului
THIRD SECTION
WITMAJER v. SLOVENIA
(Application no. 22235/02)
13 April 2006
FINAL
13/07/2006
This judgment will become final in the circumstances set out in Article
44 §
2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.
In the case of Witmajer v. Slovenia,
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of:
Mr
J.
Hedigan
,
President
,
Mr
B.M.
Zupančič
,
Mrs
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
Mr
V.
Zagrebelsky
,
Mr
E.
Myjer
,
Mr
David Thór
Björgvinsson
,
Mrs
I.
Ziemele,
judges
,
and Mr V.
Berger
,
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 23 March 2006,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 22235/02) against the Republic of Slovenia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Slovenian national, Ms Elvira Wittmajer (“the applicant”), on 5 June 2002.
2.
The applicant was represented by the Verstovšek lawyers. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Bembič, State Attorney-General.
3.
The applicant alleged under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings before the domestic courts to which she was a party was excessive. In substance, she also complained about the lack of an effective domestic remedy in respect of the excessive length of the proceedings (Article 13 of the Convention).
4.
On 7 September 2004 the Court decided to communicate the complaints concerning the length of the proceedings and the lack of remedies in that respect to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time.
5.
The applicant was born in 1951 and lives in Celje.
6.
On 23 May 1988 the applicant was injured in a car accident. On 18 October 1990 the judgement, in which the perpetrator of the accident, who is at present a Croatian resident, was found guilty of causing the accident, became final.
7.
On 24 April 1992 the applicant instituted civil proceedings against the perpetrator of the accident in the Celje Basic Court, Celje Unit (
Temeljno sodišče v Celju, Enota v Celju
) seeking damages in the amount of 3,307,274 tolars (approximately 13,800 euros) for the injuries sustained.
On 1 January 1995 the Celje District Court (
Okrožno sodišče v Celju
) gained jurisdiction in the case due to the reform of the Slovenian court system.
Between 3 November 1995 and 23 December 2003 the applicant lodged thirteen preliminary written submissions and/or adduced evidence.
Between 26 September 1997 and 17 May 2005 she made fourteen requests that a date be set for a hearing.
Of the seven hearings held between 5 July 1994 and 3 October 2002 none was adjourned at the request of the applicant.
During the proceedings the court appointed three medical experts. The court also sought an additional opinion from two of the appointed experts.
The proceedings are still pending.
I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 AND 13 OF THE CONVENTION
8.
The applicant complained about the excessive length of the proceedings. She relied on Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
9.
In substance, the applicant further complained that the remedies available for excessive legal proceedings in Slovenia were ineffective. Article 13 of the Convention reads as follows:
“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”
A.
Admissibility
10.
The Government pleaded non-exhaustion of domestic remedies.
11.
The applicant contested that argument, claiming that the remedies available were not effective.
12.
The Court notes that the present application is similar to the cases of
Belinger
and
Lukenda
(
Belinger v. Slovenia
(dec.), no. 42320/98, 2
October 2001, and
Lukenda v. Slovenia
, no. 23032/02, 6 October 2005). In those cases the Court dismissed the Government’s objection of non-exhaustion of domestic remedies because it found that the legal remedies at the applicant’s disposal were ineffective. The Court recalls its findings in the
Lukenda
judgment that the violation of the right to a trial within a reasonable time is a systemic problem resulting from inadequate legislation and inefficiency in the administration of justice.
13.
As regards the instant case, the Court finds that the Government have not submitted any convincing arguments which would require the Court to distinguish it from its established case-law.
14.
The Court further notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. Nor is it inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
B.
Merits
1.
Article 6 § 1
15.
The period to be taken into consideration began on 28 June 1994, the day when the Convention entered into force with respect to Slovenia, and has not yet ended. The relevant period has therefore lasted approximately eleven years and seven months for one level of jurisdiction.
16.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,
Frydlender v. France
[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
17.
Having examined all the material submitted to it, and having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable-time” requirement.
There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.
2.
Article 13
18.
The Court reiterates that Article 13 guarantees an effective remedy before a national authority for an alleged breach of the requirement under Article 6 § 1 to hear a case within a reasonable time (see
Kudła v. Poland
[GC], no. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). It notes that the objections and arguments put forward by the Government have been rejected in earlier cases (see
Lukenda
, cited above) and sees no reason to reach a different conclusion in the present case.
19.
Accordingly, the Court considers that in the present case there has been a violation of Article 13 on account of the lack of a remedy under domestic law whereby the applicant could have obtained a ruling upholding her right to have her case heard within a reasonable time, as set forth in Article 6 § 1.
II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
20.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
A.
Damage
21.
The applicant claimed 20,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.
22.
The Government contested the claim.
23.
The Court considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards her EUR 12,800 under that head.
B.
Costs and expenses
24.
The applicant also claimed approximately EUR 1,440 for the costs and expenses incurred before the Court.
25.
The Government argued that the claim was too high.
26.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. The Court also notes that the applicant’s lawyers, who also represented the applicant in
Lukenda
(cited above), lodged nearly 400
applications which, apart from the facts, are essentially the same as this one. Accordingly, in the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicant the sum of EUR 1,000 for the proceedings before the Court.
C.
Default interest
27.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Declares
the application admissible;
2.
Holds
that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;
3.
Holds
that there has been a violation of Article 13 of the Convention;
4.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article
44
§
2 of the Convention, EUR 12,800 (twelve thousand eight hundred euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 1,000 (one thousand euros) in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
5.
Dismisses
the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 13 April 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Vincent
Berger
John
Hedigan
Registrar
President