- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 13 aprilie 2006
- Stat pârât
- SVN
- Articole
- Articolul 6, Articolul 13
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 13
- Prejudiciu moral — sumă acordată
- Cheltuieli de judecată — sumă acordată
Muratovic împotriva Sloveniei
Traducere în română Auto
CAUZA TERZĂ A SECȚIUNII DE MURATOVIČ c. SLOVENIA (Depunerea nr. 6799/02) HOTĂRÂREA STASBOURG 13 aprilie 2006 FINAL 13/07/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Muratovič c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Hedigan Președintele B.M.
Zupančič dna Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky Myjer David Tór Björgvinsson, judecătorii și judecătorul Secțiunii V. Berger, deliberat în privat la 23 martie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 6799/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dna Jasna Muratovič („reclamantul”), la 8 februarie 2002. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă.
În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 11 iunie 2004, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa măsurilor în acest sens în favoarea Guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1975 și trăiește în Velenje. La 24 august 1996, reclamantul a fost rănit într-un accident la locul de muncă. Angajatorul reclamantului a luat asigurări cu societatea de asigurare ZT. La 3 aprilie 1997, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva ZT în cadrul Curții Locale Celje ( Okrajno sodišče v Celju ) cerând daune în valoare de 1.200000 tolari (aproximativ 5.000 euro) pentru leziunile suferite.
Între 10 septembrie 1997 și 14 ianuarie 1999, reclamantul a solicitat trei solicitări de stabilire a unei date pentru o audiere. La 24 iunie 1998 și 4 martie 1999, reclamantul a depus observații anterioare scrise și/sau probe aduse. Nici una dintre cele două audieri care au avut loc la 10 iunie 1998 și 24 martie 1999 a fost suspendată la cererea reclamantului. În timpul procedurii, instanța a desemnat un expert medical. În ultima audiere, Curtea a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost depusă în favoarea reclamantului la 8 aprilie 1999. La 23 aprilie 1999, ZT a recurs la Curtea Superioră Celje (Višje sodišče/ Celju.
La 28 octombrie 1999, instanța a permis recursul, a anulat hotărârea instanței de primă instanță și a remis cazul la instanța de reexaminare de primă instanță.Decizia a fost notificată reclamantului la 6 decembrie 1999. Între 17 ianuarie 2000 și 10 mai 2002, reclamantul a depus cinci depuneri anterioare scrise și/sau probe aduse. Între 1 februarie 2000 și 13 februarie 2003, ea solicită să se stabilească o dată pentru o audiere. Din cele patru audieri care au avut loc între 3 ianuarie 2001 și 17 martie 2003, niciuna dintre ele nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În ultima audiere, instanța a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost depusă la reclamant la 20 iunie 2003. 10. La 2 iulie 2003, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Celje.
La 18 noiembrie 2004, instanța a permis recursul reclamantului în parte și a sporit valoarea daunelor acordate. Hotărârea a fost conferită reclamantului la 13 ianuarie 2005. ÎNCĂLCAREA DREPTULUI ALEGATĂ A ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 A CONVENȚIEI 11. Reclamantul s-a plâns de lungimea excesivă a procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care spune după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 12. În principiu, reclamantul s-a mai plâns că căile de recurs disponibile pentru procedurile judiciare excesive în Slovenia nu au fost eficiente.
art. 13 din Convenție se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 15. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente.
Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența administrației justiției. 16. În ceea ce privește cazul instant, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 17. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 3 aprilie 1997, în ziua în care reclamantul a instituit o procedură cu Curtea de District Celje și s-a încheiat la 13 ianuarie 2005, în ziua în care hotărârea Curții Superiore Celje a fost încheiată pe reclamant.
Prin urmare, a durat peste șapte ani și nouă luni, iar hotărârile au fost pronunțate în patru cazuri. 19. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 20. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că în cazul instantanei, în special înaintea instanței de primă instanță, a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional”.
art. 13 21. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un timp rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). Aceasta remarcă că obiecțiile și argumentele prezentate de guvern au fost respinse în cazurile anterioare (a se vedea Lukenda) În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul legislației interne, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II.
APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 23. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă legea internă a Înaltei Parte contractanți în cauză permite să se facă numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 24. Reclamantul a solicitat 10 000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 25. Guvernul a contestat cererea. 26. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Decizia, pe o bază echitabilă, i-a acordat 1000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 27. Reclamantul a solicitat, de asemenea, aproximativ 1 850 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții.
28. Guvernul a susținut că reclamația a fost prea ridicată. 29. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectuate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea constată, de asemenea, că avocații reclamantului, care au reprezentat, de asemenea, reclamantul în Lukenda (citată mai sus), a depus aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabilă să atribuie reclamantului suma de 1000 EUR pentru acțiunea în fața Curții.
Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1000 EUR (1 mie de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (1 mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 13 aprilie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului
THIRD SECTION
CASE OF MURATOVIČ v. SLOVENIA (Application no. 6799/02) JUDGMENT STRASBOURG 13 April 2006 FINAL 13/07/2006 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Muratovič v. Slovenia, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of: Mr J. Hedigan , President , Mr B.M. Zupančič , Mrs M. Tsatsa-Nikolovska , Mr V. Zagrebelsky , Mr E. Myjer , Mr David Thór Björgvinsson , Mrs I. Ziemele, judges , and Mr V. Berger , Section Registrar , Having deliberated in private on 23 March 2006, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 6799/02) against the Republic of Slovenia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Slovenian national, Ms Jasna Muratovič (“the applicant”), on 8 February 2002.
The applicant was represented by the Verstovšek lawyers. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Bembič, State Attorney-General.
The applicant alleged under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings before the domestic courts to which he was a party was excessive. In substance, he also complained about the lack of an effective domestic remedy in respect of the excessive length of the proceedings (Article 13 of the Convention).
On 11 June 2004 the Court decided to communicate the complaints concerning the length of the proceedings and the lack of remedies in that respect to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time. THE FACTS
The applicant was born in 1975 and lives in Velenje.
On 24 August 1996 the applicant was injured in an accident at work. The applicant’s employer had taken out insurance with the insurance company ZT.
On 3 April 1997 the applicant instituted civil proceedings against ZT in the Celje Local Court ( Okrajno sodišče v Celju ) seeking damages in the amount of 1,200,0000 tolars (approximately 5,000 euros) for the injuries sustained. Between 10 September 1997 and 14 January 1999 the applicant made three requests that a date be set for a hearing. On 24 June 1998 and 4 March 1999 the applicant lodged preliminary written submissions and/or adduced evidence. Neither of the two hearings held on 10 June 1998 and 24 March 1999 was adjourned at the request of the applicant. During the proceedings the court appointed a medical expert. At the last hearing the court decided to deliver a written judgment. The judgment, upholding the applicant’s claim in part, was served on the applicant on 8 April 1999.
On 23 April 1999 ZT appealed to the Celje Higher Court ( Višje sodišče v Celju ). On 28 October 1999 the court allowed the appeal, annulled the first-instance court-s judgment and remitted the case to the first-instance court for re-examination. The decision was served on the applicant on 6 December 1999.
Between 17 January 2000 and 10 May 2002 the applicant lodged five preliminary written submissions and/or adduced evidence. Between 1 February 2000 and 13 February 2003 she made six requests that a date be set for a hearing. Of the four hearings held between 3 January 2001 and 17 March 2003 none was adjourned at the request of the applicant. At the last hearing the court decided to deliver a written judgment. The judgment, upholding in part the applicant’s claim, was served on the applicant on 20 June 2003.
On 2 July 2003 the applicant appealed to the Celje Higher Court. On 18 November 2004 the court allowed the applicant’s appeal in part and increased the amount of the damages awarded. The judgment was served on the applicant on 13 January 2005. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 AND 13 OF THE CONVENTION
11. The applicant complained about the excessive length of the proceedings. He relied on Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
In substance, the applicant further complained that the remedies available for excessive legal proceedings in Slovenia were ineffective. Article 13 of the Convention reads as follows: “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.” A. Admissibility
The Government pleaded non-exhaustion of domestic remedies.
The applicant contested that argument, claiming that the remedies available were not effective.
The Court notes that the present application is similar to the cases of Belinger and Lukenda ( Belinger v. Slovenia (dec.), no. 42320/98, 2 October 2001, and Lukenda v. Slovenia , no. 23032/02, 6 October 2005). In those cases the Court dismissed the Government’s objection of non-exhaustion of domestic remedies because it found that the legal remedies at the applicant’s disposal were ineffective. The Court recalls its findings in the Lukenda judgment that the violation of the right to a trial within a reasonable time is a systemic problem resulting from inadequate legislation and inefficiency in the administration of justice.
As regards the instant case, the Court finds that the Government have not submitted any convincing arguments which would require the Court to distinguish it from its established case-law.
The Court further notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. Nor is it inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits 1. Article 6 § 1
The period to be taken into consideration began on 3 April 1997, the day the applicant instituted proceedings with the Celje District Court, and ended on 13 January 2005, the day the Celje Higher Court’s decision was served on the applicant. It therefore lasted over seven years and nine months and decisions were rendered in four instances.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
Having examined all the material submitted to it, and having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings, in particular before the first-instance court, was excessive and failed to meet the “reasonable-time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1. 2. Article 13
The Court reiterates that Article 13 guarantees an effective remedy before a national authority for an alleged breach of the requirement under Article 6 § 1 to hear a case within a reasonable time (see Kudła v. Poland [GC], no. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). It notes that the objections and arguments put forward by the Government have been rejected in earlier cases (see Lukenda , cited above) and sees no reason to reach a different conclusion in the present case.
Accordingly, the Court considers that in the present case there has been a violation of Article 13 on account of the lack of a remedy under domestic law whereby the applicant could have obtained a ruling upholding his right to have his case heard within a reasonable time, as set forth in Article 6 § 1. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
23. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed 10,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.
The Government contested the claim.
The Court considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards him EUR 1,000 under that head. B. Costs and expenses
The applicant also claimed approximately EUR 1,850 for the costs and expenses incurred before the Court.
The Government argued that the claim was too high.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. The Court also notes that the applicant’s lawyers, who also represented the applicant in Lukenda (cited above), lodged nearly 400 applications which, apart from the facts, are essentially the same as this one. Accordingly, in the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicant the sum of EUR 1,000 for the proceedings before the Court. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds that there has been a violation of Article 13 of the Convention; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 1,000 (one thousand euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 1,000 (one thousand euros) in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 13 April 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Vincent Berger John Hedigan Registrar President