ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 812/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Iași, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 241, pronunțată la data

de 24 noiembrie 2003, a admis acțiunea reclamantului D.C., formulată în

contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor, a dispus anularea deciziei nr.

158 din 30 ianuarie 2003, emisă de Directorul general al acestei instituții

publice, constatând că în cauză sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 192/2002,

în sensul majorării salariului de bază cu 20% (Anexa nr. 3B), începând cu data

de 1 ianuarie 2003. Prin aceeași sentință, pârâta a fost obligată să plătească

reclamantului, drepturile salariale de bază, astfel majorate, aferente

perioadei 1 ianuarie 2003 - 27 mai 2003.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de Apel Iași a reținut, în esență, că prin acțiunea

introductivă, reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 158 din 30 ianuarie

2003, emisă de pârâtă și aplicarea prevederilor generale ale O.U.G. nr. 192/2002,

privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor

publici, în sensul majorării salariului de bază cu 20%, începând cu data de 1

ianuarie 2003, motivat de faptul că prin respectiva decizie, drepturile

salariale au fost stabilite fără aplicarea procentului de majorare prevăzut de

dispozițiile O.U.G. nr. 192/2002.

În considerentele soluției,

instanța de fond a menționat că actul administrativ atacat este nelegal, iar

majorarea drepturilor salariale, prevăzută prin O.U.G. nr. 192/2002, trebuie

acordată, începând cu data de 1 ianuarie 2003, și nu cu cea a aprobării acestei

ordonanțe, prin Legea nr. 228/2003, respectiv 27 mai 2003, eroarea strecurată

în anexa la O.U.G. nr. 192/2002, nefiind de natură a modifica actul normativ în

conținutul său privind drepturile salariale cuvenite personalului vamal.

Considerând hotărârea

nelegală, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a declarat recurs, întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea lui,

casarea sentinței și în fond, respingerea acțiunii, întrucât corectura adusă

prin Legea nr. 228/2003, constituie o modificare și o completare, cu

consecințele ce decurg din aceasta, respectiv acordarea drepturilor salariale

majorate trebuie făcută cu începere de la 27 mai 2003, data publicării în

Monitorul Oficial, a Legii nr. 228/2003.

Recurenta a mai arătat că

prin Legea nr. 228/2003, între alte modificări și completări, a fost modificat

și pct. 1 din Nota la Anexa nr. III, trecându-se Cap. B, în loc de Cap. A, ceea

ce a permis acordarea majorării de 20%, dar numai începând cu data intrării în

vigoare a legii, respectiv de la 27 mai 2003, și nu de la 1 ianuarie 2003, cum

se prevede în O.U.G. nr. 192/2002.

Examinând actele și

lucrările dosarului, prin prisma motivului de recurs invocat, ca și în raport cu

conținutul actelor normative incidente în cauză, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru următoarele considerațiuni.

Este necontestat că din

cuprinsul prevederilor generale, atât ale O.U.G. nr. 192/2002 privind

reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, ca și

potrivit pct. 1 al Cap. B Anexa nr. III, rezultă că s-a dispus ca salariile de

bază ale personalului vamal să fie mai mari cu 20% față de celelalte salarii.

De asemenea, este de reținut

că la pct. 1 din Nota la Anexa nr. III a O.U.G. 192/2002, s-a făcut trimitere

la pct. 1, 3, 4, 7 și 9 la Cap. A, în loc de Cap. B, inadvertență care a fost corectată

cu ocazia aprobării ordonanței de urgență, prin Legea nr. 228/2003.

Invocând această eroare

materială, conducerea autorității administrative pârâte nu a acordat

personalului vamal de la Direcțiile regionale și de la Birourile vamale, majorarea salarială de 20% prevăzută de O.U.G. nr. 192/2002, ceea ce

reprezintă o greșită aplicare a prevederilor legale, cu consecința vătămării

aduse personalului îndreptățit la această salarizare majorată.

Faptul că dispozițiile pct. 1

din Nota la Anexa nr. III din O.U.G. nr. 192/2002, erau confuze, nu putea

justifica, astfel după cum apreciază Înalta Curte, emiterea de către pârâtă, a

deciziei nr. 158 din 30 ianuarie 2003, care a avut ca efect, neaplicarea

acestor prevederi ale ordonanței de urgență și neacordarea drepturilor

salariale majorate cu 20%.

În această situație,

interpretarea literală a dispozițiilor legale confuze trebuia completată cu interpretarea

sistematică a textelor, ceea ce ar fi permis să se conchidă că este vorba de

Cap. B, și nu de Cap. A, precum și cu interpretarea teleologică, din care

rezultă că intenția și voința legiuitorului a fost ca, de la data stabilita

prin ordonanță, respectiv 1 ianuarie 2003, personalul vamal să primească

drepturi salariale majorate cu 20%.

În raport cu cele sus

menționate, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este legală și

temeinică, și drept urmare, în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul

urmează să fie respins ca nefondat, în cauză neexistând nici temeiuri de casare

de ordine publică potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 248/CA din 24

noiembrie 2003, a Curții de Apel Iași, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2005.