ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.01.2005

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 390/2005

HOTĂRÂRE
26.01.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 390/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 15 august 2003, reclamantul T.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 10742

din 2 iulie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj și recunoașterea

calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de

persoană refugiată din motive etnice.

Curtea de Apel Cluj, secția

de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 1052 din 18

septembrie 2003, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 10742 din 2

iulie 2003, emisă de pârâtă și a obligat pârâta să recunoască reclamantului,

calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. e) din Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 2 septembrie 1943 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile,

începând cu 1 iulie 2003.

Hotărând astfel, instanța de

fond a reținut că reclamantul s-a născut la data de 9 noiembrie 1943, dată la

care părinții săi erau refugiați, din motive etnice, din localitatea de

domiciliu și a dobândit prin naștere, statutul de refugiat, îndeplinind

condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru acordarea

drepturilor recunoscute prin această lege.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând casarea

hotărârii și respingerea acțiunii formulate de T.V.

Recurenta a susținut că

hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, în condițiile în care

Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002 nu cuprind prevederi referitoare la

persoanele care s-au născut în perioada de strămutare a părinților lor, iar

intimatul nu se încadrează în categoriile de persoane stabilite expres și

limitativ prin dispozițiile legale sus-menționate.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive

etnice, după cum urmează (…) lit. c), a fost strămutată în altă localitate,

decât cea de domiciliu.

Prin Normele de aplicare a

ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate

în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele

expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de

populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Cum strămutarea din

localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de

persecuție etnică, ce durează pe toată durata strămutării, în mod legal

instanța a apreciat că și copilul născut în localitatea în care părinții au

fost strămutați, are același statut ca aceștia, perioada fiind de la data

nașterii lui, la data retrocedării pământului românesc.

Situația de refugiat a

rezultat din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor P.R.

și P.T. și copia actului de naștere al reclamantului.

Interpretarea dată de

instanță este legală și nu adaugă la lege.

În consecință, soluția

instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art.

312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 1052 din 18

septembrie 2003, a Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-01-26
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 404/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 17 februarie 2004, reclamantul B.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 13144 din 16 februarie 2004, emisă de Casa Ju
ÎCCJ 2005-01-26
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 398/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 5 ianuarie 2004, reclamantul P.Ț. a solicitat anularea hotărârii nr. 11768 din 29 octombrie 2003, emisă de Casa Jude
ÎCCJ 2003-11-07
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3760/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 19 martie 2003, reclamantul S.A. a solicitat anularea hotărârii nr. 7355 din 12 februarie 2003, emisă de pârâta Casa Județea
ÎCCJ 2005-02-09
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 761/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 5 februarie 2004, reclamanta S.R. a solicitat anularea hotărârii nr. 12372 din 15 ianuarie 2004, emisă de Casa Județ
ÎCCJ 2005-03-09
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1543/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 16 februarie 2004, reclamanta T.S. a solicitat anularea hotărârii nr. 11095 din 25 iulie 2003, emisă de Casa Județea
Sursă