ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.01.2004

ÎCCJ, Decizia nr. 39/2004

HOTĂRÂRE
14.01.2004
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 39/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 560 din 24

decembrie 2002, Tribunalul Prahova, secția penală, a condamnat pe inculpatul B.A.

la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit.

a), b), c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat

și omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174-175 lit. a),

i) și art. 176 lit c) C. pen., cu aplicarea art. 21 alin. (2), art. 37 lit a), art.

73 lit b), art. 76 lit. b), art. 76 alin. (2) și art. 80 C. pen.

Apelul declarat de inculpat,

împotriva hotărârii primei instanțe, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de

Apel Ploiești, secția penală, prin decizia penală nr. 97 din 26 februarie 2003.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

inculpatul B.A. a declarat recurs, pentru judecarea căruia s-a fixat termen la

11 iunie 2003.

La data de 16 septembrie 2003,

Curtea Supremă de Justiție, secția penală, ca instanță de recurs în dosarul nr.

4639/2003, când a fost fixat termen pentru verificarea legalității măsurii

arestării inculpatului menționat, a constatat că aceasta a fost dispusă legal,

în baza unui mandat emis de procuror și prelungită de instanțe și că, în primă

instanță, a fost pronunțată o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii. Ca

atare, observând și dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și

dispozițiile art. 160

d

arestării inculpatului este legală și, prin încheierea pronunțată la data

menționată, a dispus prelungirea acesteia cu 30 zile.

Împotriva acestei încheieri,

inculpatul B.A. a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil.

Prin art. 160

d

alin. (1) C.

proc. pen., în vigoare la data pronunțării încheierii atacate, se prevede că,

„dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa închisorii

sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea preventivă ori prelungirea

arestării prin hotărâre, la termenul fixat, conform art. 375 alin. (1), pentru

judecarea apelului sau la termenul fixat, conform 385

12

alin. (1),

pentru judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu, legalitatea

arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea

acestei măsuri”.

Dar, în timp ce prin alin. (2) din

același articol se prevede că, „în cazul în care s-a dispus arestarea

preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod

corespunzător dispozițiile art. 160

b

și ale art. 160

c

alin.

(1)”, care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs,

pentru încheierile menționate în alin. (1) art. 160

d

prin care instanța de apel sau recurs dispune prelungirea sau revocarea

arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.

Așa fiind și cum, prin art. 160

c

alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66 din 10

iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe,

prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că, pentru

încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau aceea de

recurs legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a

considerat necesară această cale de atac.

Or, recunoașterea unei căi de atac,

în alte situații decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie

o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Este adevărat că, prin art. I pct. 25

și 26 din O.U.G. nr. 109/2003, publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 748 din 26 octombrie 2003, art. 160

d

și art. 160

c

În același sens sunt, însă,

dispozițiile art. 160

b

, cu trimitere la art. 160

a

C.

proc. pen., modificate prin ordonanța de urgență menționată.

Totodată, ordonanța de urgență privitoare

la modificarea Codului de procedură penală nu a vizat condițiile de exercitare

a recursului în procesul penal, așa încât acestea rămân în continuare așa cum

au fost reglementate prin Cap. III al Titlului II din Partea specială a

acestuia.

Ca atare, chiar și în raport de

modificarea legislativă menționată, calea procesuală aleasă de inculpat nu are

suport legal și, în consecință, în lipsa dreptului de a sesiza instanța de

control judiciar, recursul declarat nu poate declanșa controlul judecătoresc asupra

legalității și temeiniciei încheierii atacate, prin care instanța competentă,

conform normelor legale în vigoare la data pronunțării, a dispus prelungirea

măsurii arestării preventive a inculpatului cu 30 zile.

Pe de altă parte, în raport de modul

de reglementare, cu referire și la caracterul normelor procedurale, calea de

atac apare ca o calitate a hotărârii judecătorești.

Ca atare, o hotărâre judecătorească,

sentință, decizie sau încheiere, după caz, este supusă căilor de atac prevăzute

de lege, la data pronunțării acesteia.

În consecință, admisibilitatea

recursului declarat de inculpat este examinată, în raport de exercitarea

acestuia, cu respectarea condițiilor prevăzute de legea procesuală penală, la

data pronunțării hotărârii atacate.

De altfel, o încheiere a instanței

de recurs, privind prelungirea arestării, nu este susceptibilă de a fi atacată

cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune investirea unei

instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce

ar fi inadmisibil, deoarece, în acest mod, s-ar nesocoti normele legale

referitoare la competența instanțelor de judecată.

În fine, inadmisibilitatea unei alte

interpretări, decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160

d

,

corelate cu cele ale art. 160

c

alin. (1) C. proc. pen., mai este

impusă de reglementarea de ansamblu din cod, din care se degajă principiul că

recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța firească de

recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau

numai odată cu fondul.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, în baza art. 385

15

pct.

1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2)

cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul de avocat,

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Respinge recursul declarat de

inculpatul B.A., împotriva încheierii din 16 septembrie 2003, pronunțată de

Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1787/2003, ca

inadmisibil.

Obligă pe inculpatul B.A. să

plătească statului 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs,

din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată astăzi, 14 ianuarie 2004,

în ședință publică.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-09-08
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 169/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 361 din 17 septembrie 2002, Tribunalul Prahova a condamnat, între alții, pe inculpatul S.I. la 12 ani și 6 luni închisoare și interzicer
ÎCCJ 2004-01-14
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 38/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 264 din 24 iunie 2003, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul G.R. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare și 3 ani interzice
ÎCCJ 2003-09-29
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 266/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 560 din 24 decembrie 2002, Tribunalul Prahova, secția penală, a condamnat pe inculpatul B.A. la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturi
ÎCCJ 2003-08-25
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 129/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 103 din 14 martie 2003 a Tribunalului Prahova, inculpatul G.A.G. a fost condamnat la 6 ani și 6 luni închisoare și interzicerea timp de
ÎCCJ 2003-10-13
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 312/2003
ă rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208-209 alin. (1) lit. a), g) și alin. (3) lit. a) C. pen. și de art. 255 alin. (1) C. pen. 4. B.A. la o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 6 luni în
Sursă