ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 281/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată în dosarul nr. 3293/102/2010 al Tribunalului Mureș reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar Mureș, în numele d-nei L.I., a solicitat în contradictoriu cu pârâții Școala Generală Ceuașul de Câmpie, Consiliul local Ceuașu de Câmpie și Primarul comunei Ceuașul de Câmpie, acordarea sporului de predare simultană, reclamanta având funcția de profesor la Școala Generală Ceuașu de Câmpie. Prin cererea de chemare în judecată din dosarul Tribunalului Mureș, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a art. 8 lit. b) ultima liniuță din H.G.

nr. 281/1993. Tribunalul Mureș a apreciat că de soluționarea excepției de nelegalitate depinde soluționarea acțiunii având ca obiect diferențele salariale solicitate de reclamantă, astfel că prin încheierea din 3 decembrie 2010 a sesizat Curtea de Apel Târgu Mureș în vederea soluționării excepției. 2.Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 188 din 27 septembrie 2011 Curtea de Apel Târgu Mureș a respins excepția de inadmisibilitate și a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a prevederilor art. 8 lit. b) ultima liniuță din H.G. nr. 281/1993, invocată de Sindicatul Învățământului Preuniversitar Mureș, pentru reclamanta membru de sindicat L.I.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că este neîntemeiată excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată în cauză, motivat de faptul că actul atacat este un act unilateral cu caracter normativ, iar potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 doar actele cu caracter individual pot face obiectul excepției, deoarece interpretarea dată dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 este în sensul posibilității invocării excepției de nelegalitate a unui act normativ oricând, deci implicit și pe calea unei excepții, ca mijloc de apărare. A fost invocată practica Înaltei Curții de Casație și Justiție în acest sens (cu titlu de exemplu, Decizia nr. 3823 din 16 septembrie 2009. În cadrul unei excepții de nelegalitate, potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, verificarea legalității unui act administrativ se face prin raportare la un text de lege.

Instanța a reținut că reclamanta a invocat nerespectarea unor dispoziții legale, dispoziții care, în opinia sa, au fost încălcate în momentul în care s-a emis actul pus în discuție, însă nu a motivat în ce modalitate textele de lege din Constituția României, C. muncii etc., determină nelegalitatea art. 8 lit. b) din H.G. nr. 281/1993. Din textul de lege invocat de reclamantă, instanța a constatat că dispozițiile legale fac referire doar la principii generale, nicidecum la dispoziții concrete legate de salarizarea profesorilor, care să justifice constatarea nelegalității, așa cum susține reclamanta.

Nu se poate vorbi de un tratament juridic diferit, deoarece toți profesorii din învățământul gimnazial sunt salarizați la fel, activitatea acestora este diferită de cea a cadrelor didactice din învățământul primar, iar legiuitorul a apreciat că această diferență se concretizează prin acordarea unui spor numai uneia dintre cele două categorii, în raport de efortul psihic al profesorilor din învățământul primar. II. Instanța de recurs 1.Criticile reclamantei Recurenta a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că prevederile art. 8 lit. b) din H.G.

nr. 281/1993 care stabilesc acordarea unui spor de predare simultană numai pentru personalul didactic din învățământul primar, nu și pentru cel din învățământul gimnazial (cum este cazul recurentei-reclamante) are caracter discriminator, deoarece prestarea muncii se face în aceleași condiții, predarea simultană în învățământul gimnazial fiind reglementată de art. 4, lit. a) din Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3281/2006.

A învederat recurenta că această diferență de tratament nu se întâlnește în cazul altor sporuri: spor pentru încordare neuropsihică, sporul de stabilitate, indemnizația pentru învățământ special, spor de practică pedagogică, indemnizația pentru zone izolate, fiind inacceptabilă reglementarea și aplicarea unui tratament juridic diferit unor subiecte de drept aflate în situații similare, încălcându-se astfel principiul constituțional al egalității în drepturi în fața legii și autorităților publice, dar principiul egalității de tratament a salariaților în fața legii și angajaților, reglementat de art. 5 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii. Recurenta a precizat că nu înțelege să invoce discriminarea pentru desfășurarea activității în condiții normale, ci numai pentru cea în condiții deosebite, de predare simultană la 2 - 4 clase.

S-a concluzionat că textul art. 8 lit. b), ultima liniuță din H.G. nr. 281/2003 încalcă și art. 14 din CEDO și art. 23 (2) din Declarația universală a drepturilor omului. S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii, în drept invocându-se dispozițiile art. 299 - 304 1 C. proc. civ., art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 21 și art. 127 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003. 2.Apărările pârâților Intimații-pârâți Guvernul României și MCTS prin întâmpinările depuse la dosar în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ. au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

3.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare: Criticile recurentei pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 - aplicarea greșită a legii. Pe calea excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 54/2004 se cercetează conformitatea/neconformitatea unui act administrativ unilateral, cu caracter normativ sau individual, în raport cu actul juridic cu forță juridică superioară. În speță, recurenta-reclamantă a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor H.G.

art. 281/1993, art. 8, lit. b) ultima liniuță privind acordarea unui spor de 15% personalului didactic care asigură predarea simultană la două-patru clase de elevi în învățământul primar, susținând că acestea sunt discriminatorii față de personalului didactic din învățământul gimnazial și că ar încălca dreptul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, precum și principiul egalității de tratament a salariaților, prevăzut de art. 5 din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii. Aceasta nu a indicat cărui text de lege dintr-un act normativ cu forță juridică superioară în executarea căruia s-a emis H.G. nr. 281/193 (cum ar fi de exemplu Legea învățământului nr. 84/1995, Legea nr. 128/1995) contravine partea din art. 8, lit. b) din H.G.

nr. 281/1993 considerată nelegală. Trimiterea la niște principii de maximă generalitate - egalitatea cetățenilor în fața legii și autorităților (art. 16 Constituție) sau egalitatea de tratament a salariaților în fața legii și angajatorilor - art. 15 C. muncii nu răspunde exigențelor motivării excepției de nelegalitate, în lipsa îndeplinirii acestei obligații legale ce revine autorului excepției, instanța neputând soluționa favorabil cererea acestuia, fiind ținută să respecte principiul disponibilități și deci cadrul procesual stabilit de recurenta-reclamantă, în acest sens fiind și dispozițiile art. 1169 C. civ., în vigoare la data invocării excepției de nelegalitate. O altă interpretare ar însemna exercitarea unui control de legalitate din oficiu, ceea ce este contrar sistemului nostru de drept.

Nefondată este și critica ce vizează pretinsa discriminare creată de reglementarea în legătură cu care a invocat excepția de nelegalitate, deoarece la stabilirea categoriilor de personal care au dreptul la sporul de 15% legiuitorul a avut în vedere tocmai condițiile concrete în care-și desfășoară activitatea cadrele didactice din învățământul primar, în raport cu cele din învățământul gimnazial, acestea neaflându-se în situații identice, ci dimpotrivă, diferite, întrucât desfășoară activități diferite, care presupun tratament diferențiat, respectiv remunerații diferite. Constatând că prima instanță a aplicat corect legea la soluționarea cauzei, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în temeiul art. 312 (1) și art. 20 (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Sindicatul Învățământului Preuniversitar Mureș în numele membrului de sindicat L.I. împotriva Sentinței nr. 188 din 27 septembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2012.