Decizia nr. 53042/99 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune) de la Hikmet Müzeyyen SYNIN împotriva Turciei (Curtea Europeană a Drepturilor Omului), care așeză la 13 iunie 2006 ca Cameră compusă din: J.-P. Costa, Președintele, A.B. Baka, R. Türmen, M. Ugrekhelidze, D. E. Fura-Sandström, D. Jočienė, D. Popović, judecători și D. Dolle Secțiune Regisrar Având în vedere cererea depusă la 5 noiembrie 1999, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului. Reclamantul, dna Hikmet Müzeyyen Sayın, este un cetățean turc născut în 1924 și locuiește în Istanbul. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Ș. Karakoç, un avocat practicant în Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. În 1994 municipalitatea Ankara a expropriat o parcelă de terenuri aparținând reclamantului din Ankara. Un comitet de experți a evaluat valoarea terenului și suma astfel fixată a fost plătită ei atunci când expropriarea a avut loc. În urma cererii de compensare sporită a reclamantului, Tribunalul Civil Ankara a acordat compensarea suplimentară, plus dobânzi la rata legală aplicabilă la data hotărârii instanței. Această hotărâre a fost susținută de Curtea de Casație. Municipiul Ankara a efectuat plăți reclamantului în mai multe tranșe. La 29 decembrie 1997, reclamantul a depus o acțiune la Tribunalul Civil Ankara de Primă Instanță și a susținut că municipalitatea nu a plătit suma totală datorată. La 29 septembrie 1998, instanța de primă instanță a acceptat parțial cererea reclamantului și i-a acordat o sumă de compensare. Curtea de Casație a susținut această hotărâre și a respins cererea municipalității de rectificare a hotărârii sale la 1 februarie și, respectiv, la 7 mai 1999. Prin scrisoarea din 20 februarie 2004, reprezentantul reclamantului a informat Curtea că municipalitatea încă datorează reclamantului o parte a datoriei hotărârii. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 conform căruia suma de compensare determinată la 29 septembrie 1998 de către instanța de primă instanță era prea scăzută și că autoritățile nu i-au plătit încă suma relevantă. PROCEDURĂ La 18 martie 2005, Curtea a hotărât să invite Guvernul să prezinte observații cu privire la admisibilitatea și meritul plângerilor reclamantei. La 19 iulie 2005, Guvernul a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și meritul. Prin scrisoarea din 5 august 2005, observațiile guvernului au fost trimise reclamantului, care a fost solicitat să prezinte orice observație împreună cu orice reclamație pentru satisfacție echitabilă în răspuns până la 15 septembrie 2005. Prin scrisoarea din 22 martie 2006, trimisă prin post înregistrat, reprezentantul reclamantului a fost notificat că perioada permisă de prezentare a observațiilor clientului său a expirat la 15 septembrie 2005 și că nu a fost solicitată prelungirea timpului. 1 (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate ataca un caz din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să urmeze cererea. Nu a fost primit niciun răspuns. Curtea remarcă că, la 22 martie 2006, reprezentantul reclamantului a fost reamintit că perioada permisă de prezentare a observațiilor scrise ale clientului său a expirat și a avertizat asupra posibilității ca acest caz să poată fi eliminat din lista Curții. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat că nu mai dorește să își urmărească cererea, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție. 1 în amenda, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. În consecință, aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție ar trebui întreruptă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Dollé J.-P. Costa Președintele grefierului
Application no. 53042/99
by Hikmet Müzeyyen SAYIN
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 13
June 2006 as a Chamber composed of:
Mr
J.-P. Costa,
President,
Mr
A.B. Baka,
Mr
Mr
Mrs
E. Fura-Sandström,
Ms
Mr
judges,
and Mrs
S.
Dollé
,
Section Regisrar
,
Having regard to the above application lodged on 5 November 1999,
Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together.
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mrs Hikmet Müzeyyen Sayın, is a Turkish national who was born in 1924 and lives in Istanbul. She is represented before the Court by Mr Ș. Karakoç, a lawyer practising in Ankara.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
In 1994 the Ankara Municipality expropriated a plot of land belonging to the applicant in Ankara. A committee of experts assessed the value of the land and the sum so fixed was paid to her when the expropriation took place.
Following the applicant’s request for increased compensation, the Ankara Civil Court of First Instance awarded her additional compensation, plus interest at the statutory rate applicable at the date of the court’s decision. This judgment was upheld by the Court of Cassation.
The Ankara Municipality made payments to the applicant in several instalments.
On 29 December 1997 the applicant filed an action with the Ankara Civil Court of First Instance and claimed that the municipality had failed to pay the total amount due. On 29 September 1998 the first-instance court partially accepted the applicant’s claim and awarded her an amount of compensation. The Court of Cassation upheld this judgment and dismissed the municipality’s request for a rectification of its decision on 1 February and 7 May 1999 respectively.
The Ankara Municipality made payments to the applicant in several instalments. By a letter dated 20 February 2004 the applicant’s representative informed the Court that the municipality still owed the applicant part of the judgment debt.
The applicant complained under Article 6 of the Convention and Article
1 of Protocol No.1 that the amount of compensation determined on 29 September 1998 by the first-instance court was too low and that the authorities had still not paid the relevant amount to her.
On 18 March 2005 the Court decided to invite the Government to submit observations on the admissibility and merits of the applicant’s complaints. On 19 July 2005 the Government submitted their observations on admissibility and merits.
By letter dated 5 August 2005, the Government’s observations were sent to the applicant, who was requested to submit any observations together with any claims for just satisfaction in reply by 15 September 2005.
By letter dated 22 March 2006, sent by registered post, the applicant’s representative was notified that the period allowed for submission of his client’s observations had expired on 15 September 2005 and that no extension of time had been requested. The applicant’s attention was drawn to Article 37
§
1 (a) of the Convention, which provides that the Court may strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that the applicant does not intend to pursue the application. No response has been received.
The Court notes that on 22 March 2006 the applicant’s representative was reminded that the period allowed for submission of his client’s written observations had expired and warned of the possibility that the case might be struck out of the Court’s list. The applicant’s representative has not submitted any reply to the Court.
The Court considers that, in these circumstances, the applicant may be regarded as no longer wishing to pursue her application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37
§
1 in fine, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case.
Accordingly, the application of Article 29 §
3 of the Convention should be discontinued.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to strike the application out of its list of cases.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Registrar
President