AFFAIRE DIGITEL D.O.O. c. SLOVENIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'art. 6-1;Violation de l'art. 13;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
AFFAIRE DIGITEL D.O.O. c. SLOVENIE (CtEDO, 2006)
A TREIA SECȚIE
CAUZA DIGITEL D.O.O. c. SLOVENIEI
(Cererea nr. 70660/01)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
15 iunie 2006
DEFINITIVĂ
15/09/2006
Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la articolul 44 § 2 din Convenție. Aceasta poate suferi retușuri de formă.
În cauza Digitel D.o.o. c. Sloveniei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secție), reunită într-o cameră compusă din:
domnii J. Hedigan, președinte,
B.M. Zupančič,
C. Bîrsan,
V. Zagrebelsky,
doamna A. Gyulumyan,
domnul David Thór Björgvinsson,
doamna I. Ziemele, judecători,
și domnul V. Berger, grefier de secție,
După deliberare în camera de consiliu la 23 mai 2006,
Pronunță următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURĂ
La originea cauzei se află o cerere (nr. 70660/01) îndreptată împotriva Republicii Slovenia și cu care o societate de drept sloven, Digitel d.o.o. („reclamanta”), a sesizat Curtea la 18 decembrie 2000 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”).
Reclamanta este reprezentată de cabinetul de avocați Stanbrook and Hooper, situat la Bruxelles, și de domnul B. Kukec, avocat sloven la Vrhnika. Guvernul sloven („Guvernul”) este reprezentat de agentul său, domnul L. Bembič, Procuror general al Statului.
Invocând articolul 6 § 1 din Convenție, reclamanta susținea că procedura internă la care era parte avusese o durată excesivă. Pe terenul articolului 13, ea denunța, de asemenea, absența unui recurs intern efectiv care să-i fi permis să se plângă de durata nerezonabilă a acestei proceduri.
La 30 mai 2002, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice Guvernului capetele de cerere referitoare la durata procedurii începute la 4 decembrie 1997 și la absența unui recurs în această privință. Prevalându-se de dispozițiile articolului 29 § 3, ea a decis ca admisibilitatea și temeinicia cererii să fie examinate în același timp.
ÎN FAPT
Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.
Contextul cauzei
Societatea Digitel d.o.o. (družba z omejeno odgovornostjo - societate cu răspundere limitată), care își are sediul la Ljubljana, a fost înființată la 19 mai 1994, pentru a furniza, în calitate de operator, prestații de servicii de telefonie mobilă GSM.
În 1995, Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor (Ministrstvo za promet in zveze – „ministerul”) și Direcția Telecomunicațiilor (Uprava za telekomunikacije – „direcția”) au respins cererile sale de autorizare pentru telefonia mobilă GSM, motivând că acest serviciu nu va putea fi pus în funcțiune decât după adoptarea noii legi privind telecomunicațiile.
Cu toate acestea, la 11 ianuarie 1996, ministerul a decis că o altă societate, Mobitel, controlată integral de Telekom, întreprindere publică slovenă, era operator al telefoniei mobile GSM pentru Slovenia.
La 13 mai 1997, Digitel a prezentat o plângere constituțională (ustavna pritožba) pentru a ataca deciziile administrative; ea a contestat, de asemenea, constituționalitatea legii privind sistemele de comunicații în vigoare la acea epocă.
La 30 iunie 1997, după adoptarea noii legi privind telecomunicațiile, Digitel a formulat, de asemenea, o inițiativă constituțională (ustavna pobuda) pentru a contesta constituționalitatea anumitor dispoziții ale noii legi și pentru a solicita suspendarea aplicării lor.
Printr-o decizie parțială, la 10 iulie 1997, Curtea Constituțională a conexat cele două căi de atac și a decis că reclamanta nu mai avea interes juridic să conteste vechea lege; ea a respins această parte a căilor de atac. Cu toate acestea, în opinia Curții Constituționale, vechea lege nu reglementa deloc domeniul prestațiilor de servicii de telefonie mobilă și cu atât mai puțin nu acorda un monopol în acest domeniu Telekomului, ca succesor juridic al societății socialiste.
Prin urmare, reclamanta avea un interes juridic în a contesta anumite dispoziții tranzitorii ale noii legi privind telecomunicațiile, care permiteau prelungirea situației neconstituționale descrise mai sus. Într-o situație de vid juridic, prestațiile de servicii de telefonie mobilă GSM ar fi trebuit să fie deschise oricărei părți interesate, aflate în posesia autorizațiilor corespunzătoare. Nu ar fi trebuit făcută nicio diferență între Mobitel și celelalte părți interesate.
Astfel, dispozițiile legii privind telecomunicațiile care prelungeau situația neconstituțională încălcau articolul 74 (libertatea de a întreprinde și interzicerea concurenței neloiale) din Constituție. În plus, în raport cu Digitel și celelalte persoane interesate, exista, de asemenea, o încălcare a articolului 14 (interzicerea discriminării) din Constituție. Curtea Constituțională a modificat dispozițiile atacate și a decis că orice parte interesată putea, în perioada tranzitorie, să formuleze o cerere.
De altfel, la 8 august 1997, Guvernul a adoptat un decret privind concesiunile pentru utilizarea telefoniei mobile.
Ca urmare a acestei decizii a Curții Constituționale, reclamanta și-a reiterat cererea de autorizare, pe care Direcția Telecomunicațiilor a respins-o la 20 august 1997. Contestația sa a fost ulterior respinsă la 22 decembrie 1997 de către minister. Reclamanta nu a inițiat un contencios administrativ.
În plus, la 13 februarie 1998, Curtea Constituțională a dispus suspendarea aplicării unei dispoziții din noua lege privind telecomunicațiile și din decretul sus-menționat.
La 19 martie 1998, Curtea Constituțională a respins restul inițiativei constituționale prezentate de reclamantă la 30 iunie 1997.
Procedura în daune-interese
La 4 decembrie 1997, reclamanta, prin intermediul avocatului său, a sesizat tribunalul districtual (Okrožno sodišče) din Ljubljana cu o acțiune prin care urmărea condamnarea statului (a ministerului) la plata unor daune-interese în valoare de 820.000.000 de tolari (SIT), majorați cu dobânzi, întemeindu-se, printre altele, pe decizia Curții Constituționale din 10 iulie 1997.
Tribunalul a solicitat reclamantei să plătească taxele de grefă, ceea ce ea a făcut la 20 ianuarie 1998.
La 23 ianuarie 1998, cererea reclamantei a fost transmisă Procurorului general al Statului, iar la 16 martie 1998, acesta a contestat în scris alegațiile reclamantei. Ulterior, avocatul acesteia a prezentat un memoriu suplimentar.
O ședință a fost stabilită pentru 6 noiembrie 1998, dar a fost ulterior amânată.
La 6 noiembrie 1998, reclamanta a prezentat un memoriu suplimentar și a mărit cuantumul indemnizației cerute cu 78.152.030 SIT. Ea a prezentat, de asemenea, noi probe. Aceste documente au fost transmise părții pârâte.
La 23 noiembrie 1998, ministerul a pregătit un răspuns la memoriul reclamantei. Acest răspuns a fost trimis tribunalului, de asemenea, de către Procurorul general al Statului.
La 4 aprilie 2000, tribunalul districtual a ținut o ședință. La propunerea părții reclamante, tribunalul a solicitat părții pârâte să prezinte un tabel al frecvențelor, un document întocmit de autoritățile iugoslave în 1984.
La 12 aprilie 2000, Procurorul general al Statului a prezentat un nou memoriu tribunalului.
În iulie 2000, dosarul a fost transmis altui judecător din cadrul aceluiași tribunal.
La 1 februarie 2001, a avut loc o ședință. Reclamanta a prezentat noi probe și a solicitat părții pârâte să prezinte originalul tabelului de frecvențe.
La 19 martie 2001, tribunalul a solicitat din nou părții pârâte să prezinte tabelul de frecvențe.
O ședință stabilită pentru 10 aprilie 2001 a fost ulterior amânată.
La 11 aprilie 2001, partea pârâtă a prezentat tabelul de frecvențe.
La 13 aprilie 2001, reclamanta a depus un memoriu susținând că documentele prezentate erau false. La 17 aprilie 2001, tribunalul a solicitat Procurorului general al Statului să răspundă la aceste alegații.
La 13 septembrie 2001, reclamanta a prezentat tribunalului documentele justificative referitoare la cererea sa de indemnizare. La 12 februarie 2002, ea a prezentat un memoriu.
La 20 februarie 2002, după o ședință, tribunalul districtual a pronunțat o sentință, respingând cererea reclamantei. Această sentință a fost notificată reclamantei la 26 iunie 2002.
La 5 iulie 2002, reclamanta a declarat apel.
La 25 ianuarie 2005, tribunalul superior i-a respins apelul.
La 25 martie 2005, reclamanta a prezentat un recurs la Curtea Supremă.
De altfel, la 4 aprilie 2005, tribunalul districtual a solicitat reclamantei să achite cheltuielile de procedură aferente acestui recurs. La 19 aprilie 2005, reclamanta a solicitat o suspendare a plății cheltuielilor, ceea ce a fost refuzat de tribunalul districtual la 30 mai 2005.
Procedura este până în prezent încă pe rol.
Alte proceduri
De altfel, mai multe alte plângeri constituționale și căi de atac administrative au fost formulate de reclamantă pentru a-și valorifica drepturile.
În plus, la 14 iulie 2000, Digitel a solicitat Biroului procurorului districtual (Okrožno državno tožilstvo) din Ljubljana inițierea unei urmăriri penale împotriva ministrului transporturilor și comunicațiilor pentru fals și uz de fals. Această cerere nu a primit niciun răspuns.
În final, la 15 noiembrie 2001, reclamanta a solicitat tribunalului districtual din Ljubljana, în cadrul unui contencios comercial, emiterea unei ordonanțe de plată împotriva statului cu titlu de indemnizație în valoare de 49.437.324,15 SIT, majorați cu dobânzi începând cu această zi până la achitare, în termen de opt zile, precum și cheltuielile de procedură.
La 5 decembrie 2001, tribunalul a admis cererea sa.
La 14 decembrie 2002, Procurorul general al Statului a primit ordonanța de plată, iar la 27 decembrie 2002, a contestat emiterea acesteia. La 7 ianuarie 2002, tribunalul districtual a respins această contestație ca fiind tardivă.
La 30 ianuarie 2002, reclamanta a solicitat executarea deciziei la judecătoria districtuală (Okrajno sodišče). La 1 februarie 2002, ea a solicitat, de asemenea, accelerarea procedurii.
La 5 februarie 2002, judecătoria districtuală a dispus executarea.
La 13 februarie 2002, Procurorul general al Statului a contestat decizia din 5 februarie 2002. La 20 februarie 2002, reclamanta a răspuns la contestațiile guvernului. La 25 februarie 2002, ea și-a completat răspunsul.
La 28 martie 2002, reclamanta a solicitat examinarea accelerată a cauzei.
La 14 martie 2002, recursul în legalitate a fost prezentat de Biroul procurorului Republicii Slovenia (Državno tožilstvo Republike Slovenije).
La 10 aprilie 2002, partea referitoare la principalul indemnizației a devenit definitivă, iar la 13 mai 2002, Ministerul Finanțelor a plătit principalul.
CAPETE DE CERERE
Invocând articolul 6 § 1 din Convenție, reclamanta se plânge de durata procedurii civile, începută la 22 noiembrie 1997 prin sesizarea tribunalului districtual din Ljubljana și încă pe rol.
În temeiul articolului 13 din Convenție, reclamanta se plânge de absența unui recurs intern efectiv.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 DIN CONVENȚIE
Reclamanta se plânge de durata excesivă a procedurii. Ea invocă articolul 6 § 1 din Convenție, care are următorul cuprins:
„Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către un tribunal (...) care va hotărî (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...).”
Reclamanta denunță caracterul ineficient al recursurilor disponibile în Slovenia pentru a se plânge de durata excesivă a unei proceduri judiciare. Articolul 13 din Convenție prevede:
„Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de (...) Convenție au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea ar fi fost comisă de persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.”
A. Cu privire la admisibilitate
Guvernul invocă neepuizarea căilor de recurs interne.
Reclamanta combate această teză, susținând că recursurile disponibile erau lipsite de eficacitate.
Curtea remarcă faptul că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda (Belinger c. Sloveniei (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Sloveniei, nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cauze, Curtea a respins excepția de neepuizare a căilor de recurs interne formulată de Guvern, întrucât a considerat că recursurile de care se puteau prevala reclamanții nu erau efective. Curtea reamintește că a constatat în hotărârea sa Lukenda c. Sloveniei că încălcarea dreptului la o judecată într-un termen rezonabil constituie o problemă sistemică ce rezultă dintr-o legislație inadecvată și dintr-o lipsă de eficiență în administrarea justiției.
În ceea ce privește prezenta speță, Curtea consideră că Guvernul nu a furnizat niciun argument convingător care să o poată determina să stabilească o distincție între cauza examinată și cauzele anterioare și, prin urmare, să se îndepărteze de jurisprudența sa constantă.
De altfel, Curtea constată că cererea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Ea remarcă, în plus, că aceasta nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, se impune să fie declarată admisibilă.
B. Cu privire la fond
Articolul 6 § 1 din Convenție
Perioada care trebuie luată în considerare a început la 4 decembrie 1997, ziua în care reclamanta a inițiat o procedură în fața tribunalului districtual din Ljubljana, și nu s-a încheiat încă. Așadar, ea a durat aproximativ opt ani și cinci luni pentru trei grade de jurisdicție.
Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franței [MC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII).
După ce a examinat toate elementele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu, în special în fața tribunalului districtual din Ljubljana, este excesivă și nu îndeplinește cerința „termenului rezonabil”.
Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1.
Articolul 13 din Convenție
Curtea reamintește că articolul 13 garantează un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale care să permită să se plângă de o nerespectare a obligației, impusă de articolul 6 § 1, de a judeca cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Poloniei [MC], nr. 30210/96, § 156, CEDO 2000-XI). Ea remarcă faptul că excepțiile și argumentele invocate de Guvern au fost deja respinse anterior (a se vedea Lukenda, hotărârea citată anterior) și nu vede niciun motiv să ajungă la o concluzie diferită în cazul de față.
Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza absenței în dreptul intern a unui recurs care i-ar fi permis reclamantei să obțină sancționarea dreptului său la judecarea cauzei sale într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 § 1 din Convenție.
II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE
Potrivit articolului 41 din Convenție,
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”
A. Prejudiciu
Reclamanta solicită 41.700 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral și 95.800 EUR, precum și 5.500 EUR – aceasta din urmă cu titlu de actele întreprinse pe lângă autoritățile Comunităților Europene de cabinetul de avocați Stanbrook and Hooper – cu titlu de prejudiciu material.
Guvernul contestă aceste pretenții.
În ceea ce privește cererea privind prejudiciul material, Curtea nu observă o legătură de cauzalitate între încălcările constatate și prejudiciul financiar invocat. Ea respinge această parte a cererii.
Curtea consideră că reclamanta a suferit un prejudiciu moral cert. Pronunțându-se în echitate, ea îi acordă 3.200 EUR cu acest titlu.
B. Cheltuieli de judecată
Reclamanta solicită, de asemenea, 1.250 EUR pentru cheltuielile de judecată suportate în fața Curții de domnul Kukec. Ea solicită, de asemenea, aproximativ 7.000 EUR pentru cheltuielile suportate de cabinetul de avocați Stanbrook and Hooper.
Guvernul consideră că aceste pretenții sunt exagerate.
Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor. În speță și având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile sus-menționate, Curtea respinge cererea privind rambursarea cheltuielilor de judecată suportate de cabinetul de avocați Stanbrook and Hooper, întrucât aceștia nu au prezentat niciun memoriu în procedura în fața Curții. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile sus-menționate, Curtea consideră rezonabilă suma de 1.000 EUR pentru cheltuielile de judecată suportate de domnul Kukec în procedura din fața sa și o acordă reclamantei.
C. Dobânzi de întârziere
Curtea consideră oportun să bazeze rata dobânzilor de întârziere pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
Declară cererea admisibilă;
Hotărăște că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție;
Hotărăște că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție;
Hotărăște
a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenție, 3.200 EUR (trei mii două sute de euro) pentru prejudiciu moral și 1.000 EUR (o mie de euro) pentru cheltuieli de judecată, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit;
b) că, începând de la expirarea acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă pe parcursul acestei perioade, majorată cu trei puncte procentuale;
Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 15 iunie 2006 în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament.
Vincent Berger
John Hedigan
Grefier
Președinte