CtEDO 22.06.2006 Auto

PIETRANTONIO c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
22.06.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PIETRANTONIO c. ITALIE (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 200/03 prezentate de Antonio PIETRANTONIO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 22 iunie 2006 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Caflisch Zagrebelsky Gyulumyan Myjer, Ziemel, judecători și judecători ai dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 11 decembrie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ Reclamantul, dl Antonio Pietrantonio, este un resortisant italian, născut în 1937 și rezident în Benevent. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Romano, avocat în Benevent. Guvernul italian ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: reclamantul, fostul primar al Beneventului, a fost pus sub acuzare în 1997 pentru mai multe infracțiuni, printre care și corupția, săvârșită pe parcursul mandatului său. Prin hotărârea din 29 martie 1999, Tribunalul din Benevent l-a numit pe reclamant al tuturor șefilor de acuzare, cu excepția celui clasat de Parchet drept infracțiune de corupție. Prin hotărârea din 29 noiembrie 2000, tribunalul de apel din Napoli a primit recursul la această hotărâre și l-a condamnat pe reclamant pentru toate acuzațiile. În ceea ce privește calificarea juridică a faptelor, aceaceasta este ima că maică-mea nu a fost concuzată, ci coruptă. Printr-o hotărâre depusă la grefa din 19 iunie 2002, Curtea de Casație consideră că recursul la Parchet a fost inadmisibil. Prin urmare, reclamantul a fost revocat pentru toate acuzațiile, cu excepția celui privind corupția. Acest ultim tribunal a fost prescris între timp. Prin scrisoarea din 11 iulie 2001, reclamantul a solicitat primăriei din Benevent rambursarea cheltuielilor sale de procedură. Această cerere nu are nici o continuare. Dreptul intern relevant la art. 18 alineatul (1) din Legea nr. 135 din 23 mai 1997 se citește după cum urmează: Cheltuielile de apărare legate de procedurile privind răspunderea civilă, penală și administrativă, care au loc în fața unor persoane aflate sub jurisdicția statului, ca urmare a faptelor și actelor legate de îndeplinirea serviciului sau a obligațiilor instituționale și care sunt încheiate printr-o hotărâre sau printr-o hotărâre care le exclude responsabilitatea, sunt rambursate de către administrațiile în cauză în limitele estimate rezonabile de către serviciile avocaților din statul membru ( Avvocatura dello Stato similare, art. 16 din Decretul președintelui Republicii nr. 191 din 1979 (retras ulterior prin decretele nr. 347 din 1983 și nr. 268 din 1987), prevede rambursarea cheltuielilor de apărare pentru angajații administrațiilor teritoriale. În cazul în care nu există dispoziții specifice care să reglementeze relațiile patrimoniale dintre administratori, inclusiv primarul, și municipalitate, Consiliul de Stat (secțiunea 5 Hotărârea nr. 2242 din 14 aprilie 2000) a considerat că disciplina mandatului se aplică. Prin urmare, municipalitatea are obligația de a rambursa cheltuielile suportate de administrator și de la administratorului pentru prejudiciile suferite pe parcursul mandatului său. Curtea de Casație (secțiunea I, Hotărârea nr. 54 din 3 ianuarie 2001) și Curtea de Conturi (secțiunea Lombardie, Hotărârea nr. 1257 din 8 iunie 2002) au considerat că obligația de rambursare a administratorilor nu este însă automată și presupune în special absența unui conflict de interese între reclamant și mandatar. În cazul unui administrator (primar sau de altă natură) care a făcut obiectul unei proceduri penale, relaxarea pe fond este una dintre condițiile cerute. GRIEF Invochează art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge că nu poate fi rambursat pentru cheltuielile aferente apărării sale, în ciuda faptului că procesul a fost încheiat în mod favorabil. Curtea consideră că acest aspect este pregătit pentru o examinare sub aspect juridic a articolelor 6 din Convenție și 1 din Protocolul nr În părțile sale relevante, art. 6 alineatul (1) și 2 din Convenție este astfel formulat Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. (...). Orice persoană acuzată de încălcarea dreptului comunitar este considerată nevinovată până când vinovăția sa este stabilită legal. Art. 1 din Protocolul nr. 1 se citește după cum urmează Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul ridică o excepție de la neobosirea căilor de atac interne, susținând că reclamantul ar fi putut solicita rambursarea cheltuielilor sale de procedură comunei Benevent, în conformitate cu art. 16 din Decretul președintelui Republicii nr. 191 din 1979 și cu jurisprudența Curții de Casație și a Consiliului de Stat. Pe fond, guvernul susține că faptul de a-și suporta cheltuielile de procedură în caz de detenție nu contravine dispozițiilor art. 6 din Convenție. În această privință, el observă că principiul egalității armelor nu se aplică decât în cursul procesului, nu după încheierea acestuia. În plus, dreptul italian impune dreptul unui avocat să se adreseze unui avocat într-un proces penal. Astfel, în lipsa unui avocat numit de . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Această obligație de asistență juridică în cadrul unui proces penal răspunde interesului de a asigura o apărare în conformitate cu art. 6 din Convenție. În cazul de față, reclamantul a fost asistat de un avocat ales de acesta și nu a putut fi admis la adresa de asistență judiciară pe motiv că nu este impecabil. Potrivit guvernului, reclamantul nu poate să pună în discuție consecințele financiare ale alegerii sale. Potrivit guvernului, Curtea nu poate introduce regula de rambursare a cheltuielilor de apărare, nici din unghiul articolului 6 din Convenție, nici din cel al articolului 1 din Protocolul nr. Cu privire la cauza Van der Mussele c. Belgia , Hotărârea din 23 noiembrie 1983, seria A n 70, guvernul susține că art. 1 din Protocolul nr 1 nu se aplică în speță, pe motiv că impunerea obligației de asistență juridică nu constituie o interferență în sensul acestei dispoziții. În cazul în care Curtea consideră această dispoziție aplicabilă, guvernul observă că impunerea taxelor de apărare constituie o interferență în conformitate cu legea, care vizează un scop legitim (și anume, înăbușirea infracțiunilor și asigurarea coeziunii sociale) și nu disproporționat. Caracterul obligatoriu al urmăririi penale în Italia ar explica de ce, chiar și în caz de detenție, trebuie să suporte cheltuielile de apărare. În acest context, reținerea inculpatului nu merită recunoașterea unei erori vinovate sau, mai rău, a unei persecuții în rea credință, care a dus la prejudicii. În cazul în care pârâtul achitat ulterior a trebuit să petreacă o perioadă de detenție provizorie, legislația națională prevede posibilitatea de privare de libertate. Reclamantul solicită Curții să ia în considerare faptul că, în speță, a existat o epuizare a căilor de atac interne. În această privință, el constată că acțiunea indicată de guvern (art. 16 din Decretul președintelui Republicii nr. 191 din 1979) nu era accesibilă, dat fiind că acesta privește numai agenți publici. În plus, condițiile pentru a obține rambursarea cheltuielilor de procedură, cum ar fi lipsa unui conflict de interese, sau o cerere prealabilă de asistență judiciară nu păreau să fie îndeplinite. În orice caz, reclamantul a trimis o copie a scrisorii prin care solicita rambursarea cheltuielilor sale către Primăria din Benevent și care a rămas fără răspuns. Reclamantul precizează, de asemenea, că nu a intentat o acțiune de rambursare pe baza raportului de mandat cu orașul primar (actio manda ti), pe motiv că această acțiune era lipsită de șanse de succes. În sprijinul acestor afirmații, reclamantul a pronunțat hotărâri cu privire la un caz similar. Pe fond, reclamantul contestă teza guvernului. Curtea ia notă de faptul că reclamantul a solicitat rambursarea cheltuielilor sale de apărare către administrația comună și că, în fața tăcerii administrației, acesta nu și-a continuat demersurile. Cu toate acestea, Curtea consideră că nu este chemată, în speță, să se pronunțe asupra faptului dacă reclamantul a epuizat căile de atac interne, dat fiind că prezenta cerere este în orice caz inadmisibilă, din următoarele motive. Într-adevăr, potrivit unei jurisprudențe bine stabilite, Convenția nu garantează unui inculpat achitat ulterior dreptul de a-și rambursa cheltuielile pe care le-a expus în cadrul procedurii penale inițiate împotriva sa. Un astfel de drept nu decurge din art. 6 sau din nicio altă dispoziție a convenției sau a protocoalelor sale (Lutz c. Germania, Hotărârea din 25 august 1987, seria A n 123, p. 25, § 59). Minelli c. Elveția , Hotărârea din 25 martie 1983, seria A n 62, p. 17, §§ 34-35, Masson și Van Zon c. Țările de Jos , Hotărârea din 28 septembrie 1995, seria A n 327-A, p. 19, § 49, Duclos c. Franța (dec.), n 62916/00, 16 decembrie 2003, și Yasar Husain c. Regatul Unit , n 8866/04, 7 martie 2006, § 21). Prin urmare, cererea este incompatibilă cu dispozițiile convenției. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Vincent B erger Bošjan M. Zupančič Moduleer Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2006-07-11
0,95
PASTORINO ET AUTRES c. ITALIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 17640/02 présentée par Carlo PASTORINO et autres contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 11 juillet 2006 en une chambre compo
CtEDO 2002-02-28
0,95
AFFAIRE CIARMOLI c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE CIARMOLI c. ITALIE (Requête n° 52801/99) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2002 DÉFINITIF 28/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouc
CtEDO 2002-02-28
0,95
AFFAIRE PELLEGRINO BIANCO c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE PELLEGRINO BIANCO c. ITALIE (Requête n° 52804/99) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2002 DÉFINITIF 28/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir d
CtEDO 2006-09-07
0,95
FACCHIANO ET AUTRES c. ITALIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 699/03 présentée par Carlo FACCHIANO et autres contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 7 septembre 2006 en une cham
CtEDO 2002-02-28
0,94
AFFAIRE PACIFICO c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE PACIFICO c. ITALIE (Requête n° 51105/99) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2002 DÉFINITIF 28/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouc
Sursă