ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3003/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3003/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 451/CM din 15 septembrie 2003, Tribunalul Argeș a respins acțiunea formulată de S.Î.P.A.M. împotriva pârâtelor Școala Valea Ursului Bascov și Primăria comunei Bascov. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat, în baza dispozițiilor H.G. nr. 281/1993, a Legii nr. 128/1997 și a contractului colectiv de muncă, obligarea pârâtelor să plătească salariul de merit, sporul pentru titlul științific de doctor, sporul pentru stabilitate, sporul pentru solicitare neuropsihică și indemnizația pentru funcția de diriginte. Reclamantul nu are calitate procesuală activă deoarece, față de dispozițiile art. 28 din Legea nr. 54/2003, acțiunea trebuia formulată în numele membrilor săi, nominalizați.
Recursul declarat de reclamant a fost respins prin decizia civilă nr. 75/R CM din 14 septembrie 2004 a Curții de Apel Pitești, care a reținut că precizarea într-un tabel depus ulterior a membrilor de sindicat care solicită drepturile în litigiu, nu acoperă exigențele art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 și art. 222 C. muncii, care prevăd că sindicatele reprezintă pe membrii lor în cadrul conflictelor de muncă, la cererea acestora. Reclamantul a cerut revizuirea acestei decizii, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., arătând că decizia atacată este potrivnică cu alte 26 decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate în alte litigii inițiate de reclamant. Cererea de revizuire va fi respinsă, pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării principiului lucrului judecat, situație în care executarea hotărârilor este imposibilă, pentru că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă. În prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul citat, deoarece hotărârea a cărei revizuire se cere și hotărârile Înaltei Curți s-au pronunțat între persoane diferite. Revizuentul a formulat mai multe acțiuni, în contradictoriu cu pârâți diferiți, susținând în fiecare proces că apără drepturile membrilor de sindicat salariați la instituția chemată în judecată.
Susținerea revizuentului că deciziile Înaltei Curți au puterea lucrului judecat pentru toți membrii de sindicat nu este întemeiată, deoarece existența lucrului judecat presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză. Or, acesta a chemat în judecată instituții diferite, fiecare având calitate procesuală pasivă numai în procesul în care s-a susținut că se valorifică drepturile membrilor de sindicat salariați ai pârâtelor. Procesele purtându-se între părți diferite, prin hotărârea a cărei revizuire se cere nu s-a încălcat principiul lucrului judecat și nu se poate ajunge în situația ca fiecare parte să se prevaleze de hotărârea care îi este favorabilă. Pe cale de consecință, constatându-se că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc.
civ., cererea de revizuire va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge cererea de revizuire formulată de S.Î.P.A.M. împotriva deciziei civile nr. 75/R C.M. din 14 septembrie 2004 a Curții de Apel Pitești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.