ÎCCJ, Decizia nr. 201/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La termenul din 11 ianuarie 2006,

fixat pentru judecata recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Brașov, partea civilă B.A. și inculpatul R.D. împotriva sentinței penale nr.

49 F din 30 decembrie 2004 a Curții de Apel Brașov, apărătorul inculpatului a

invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr.

587/2005, prin care s-a modificat art. 512 din Legea nr. 301/2004, în sensul că

data intrării în vigoare a noului Cod penal, nu mai este 20 iunie 2005, ci 1

septembrie 2006.

În motivarea excepției s-a susținut

că o dispoziție dintr-o lege organică a fost modificată printr-o ordonanță de

urgență, adoptată într-un domeniu pentru care Guvernul nu este abilitat prin

lege.

Instanța a respins excepția de

neconstituționalitate, apreciind că aceasta este inadmisibilă, întrucât nu are

legătură cu cauza.

Apărătorul inculpatului a declarat

în instanță că înțelege să formuleze recurs împotriva soluției de respingere a

cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Petentul a exercitat calea de atac a

recursului împotriva unei încheieri date în cursul judecării recursurilor

declarate împotriva unei hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Brașov.

Într-adevăr, posibilitatea

provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive

privind pronunțarea acestora, cu nerespectarea condițiilor formale, legal

prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament

jurisdicțional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituțională.

Însă, potrivit art. 129 din

Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac,

numai în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestui principiu

constituțional, legea procesual-penală a reglementat dreptul examinării cauzei

civile, inclusiv cu referire la încheieri date în cursul judecății, în două

grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse

reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.

Reglementarea menționată are

aptitudinea funcțională de a răspunde exigențelor noii perspective asupra

accesului la justiție, generată de art. 21 din Constituția României, art. 13

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție.

Totodată, determinând precis, prin

norme imperative, desfășurarea procesului penal, în fond și căi de atac,

aceleași pentru persoane aflate în situații identice, legea procesual-penală a

creat un mecanism coerent de desfășurare a acestuia, menit a constitui o

garanție a egalității părților, a protejării judiciare imparțiale a drepturilor

deduse judecății.

Or, sub un prim aspect, caracterul

autonom al încheierii este exclus de dispozițiile art. 305 C. proc. pen.

Pe de altă parte, potrivit regulii

generale stabilite prin art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen.,

încheierile pot fi atacate, numai odată cu sentința sau decizia recurată.

Ca atare, încheierea prin care s-a

respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, este supusă regulii

generale privitoare la căile de atac, în condițiile stabilite de legea

procesual-penală, pentru hotărârea ce se va pronunța în cauză.

Or, decizia ce se va pronunța în

soluționarea recursurilor, este o hotărâre definitivă care, neîncadrându-se în

categoria hotărârilor prevăzute de art. 385

1

alin. (1) C. proc. pen.,

nu este susceptibilă de reformare prin declararea unui nou recurs.

Prin urmare, neîndeplinită fiind una

din condițiile de exercitare a căilor de atac, ce se cer a fi întrunite

cumulativ, cu referire la existența unei hotărâri determinate ca atare de lege,

susceptibilă de reformare pe calea exercitării recursului, acesta apare ca

fiind inadmisibil potrivit dreptului comun.

Este adevărat că prin art. 29 alin.

(6) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a stabilit că „încheierea

(cu referire la încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale) poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat

superioară, în termen de 48 ore de la pronunțare”.

Însă, prin textul menționat,

legiuitorul nu a vizat modificarea art. 385

1

alin. (1) C. proc. pen.,

ci, din considerente ținând de soluționarea cu celeritate a cauzelor penale, a

înlăturat în acest caz, posibilitatea atacării încheierii și cu apel, eliminând

această cale de atac.

Ca atare, încheierea prin care s-a

respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, poate fi atacată cu

recurs, exclusiv în situația pronunțării acesteia, în cursul judecării în fond

a cauzei sau în calea de atac a apelului.

În fine, în raport cu caracterul

definitiv al hotărârilor pronunțate de secțiile Înaltei Curți de Casație și

Justiție, cu excepția secției penale în cazuri determinate, ipoteză ce nu se

regăsește în cauză, precum și a normelor atributive de competență, cu referire

la completul de 9 judecători, stabilite prin Legea nr. 304/2004, recursul apare

ca fiind inadmisibil și potrivit legii speciale.

Ca atare, excepția se constată a fi

întemeiată.

Or, recunoașterea unei căi de atac,

în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o

încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385

15

pct.

1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petentul R.D.,

ca inadmisibil.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, recurentul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul

R.D.

împotriva încheierii din 11 ianuarie 2006, pronunțată

în dosarul nr. 3453/1/2005 (nr. în format vechi 760/2005), al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală.

Obligă recurentul menționat, să plătească statului, suma de

260 lei (2.600.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2006.