ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 443/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 13 aprilie 2005, C.G., în

calitate de reclamant și Partida Rromilor Social Democrată din România, în

calitate de intervenientă, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii Botoșani, anularea hotărârii nr. 1651 din 25 februarie

2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar

al prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivare, s-a arătat că, împreună

cu familia, reclamantul și alte câteva mii de țigani au fost deportați de către

regimul Antonescu, cu începere din primăvara anului 1942, până în toamna anului

1944, ceea ce constituie o modalitate de persecuție etnică în accepțiunea

actului normativ invocat.

Tribunalul Botoșani, secția

comercială și de contencios administrativ, a considerat că nu are competența

materială de a soluționa cauza și, în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (4)

din Legea nr. 189/2000, prin sentința nr. 330 din 24 mai 2005, a declinat

competența în favoarea Curții de Apel Suceava, secția comercială și de

contencios administrativ.

Judecând în fond pricina în primă

instanță, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 294 din 7 septembrie 2005, a admis

acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a stabilit că reclamantul este

beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1

octombrie 1942 - 1 septembrie 1944, care se vor calcula începând cu data

formulării cererii, la 6 octombrie 2004.

Instanța a reținut că soluția se impune,

în raport cu probele administrate, care fac dovada unui fapt istoric notoriu,

precum și cu dispozițiile art. 1 lit. a) din O.G. nr. 105/1999 și ale Normelor

aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Împotriva sentinței, în termen

legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, solicitând

modificarea hotărârii judecătorești recurate, în sensul respingerii acțiunii,

ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut, în esență, că

prima instanță a considerat în mod nelegal că, în speță, sunt aplicabile prevederile

Legii nr. 189/2000, atâta timp, cât dovada susținerilor nu s-a făcut prin

documente oficiale, iar prin adresa Direcției Județene Botoșani a Arhivelor

Naționale s-a comunicat faptul că intimatul-reclamant nu figurează în lista

persoanelor refugiate sau deportate în Transnistria, comuna Varvaroka, sat

Koronika și martorii, ale căror declarații au fost administrate în cauză, nu au

dovedit cu acte că s-au aflat în aceeași situație.

Recursul este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

129 alin. (5) C. proc. civ., „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate

mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului

în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în

scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”.

În acest scop, judecătorii sunt în

drept să pună în discuția părților, orice împrejurări care pot duce la

lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră

folositoare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca

hotărârea să nu depășească obiectul litigiului.

În ceea ce privește cauza dedusă

judecății, într-adevăr, împrejurările de fapt invocate de către

intimatul-reclamant nu au putut fi verificate suficient prin probele

administrate, declarațiile extrajudiciare din dosar nefiind pe deplin

convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. a)

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază

persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții

etnice, în sensul că a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare în

străinătate.

Prin urmare, pentru a stabili cu

certitudine incidența prevederilor legale mai sus citate și pentru a vedea,

astfel, dacă intimatul este îndreptățit la acordarea drepturilor compensatorii,

trebuia determinată, fără echivoc, realitatea faptului deportării în

Transnistria și a existenței persecuțiilor suportate, din motive etnice, în

regim de ghetou.

În concluzie, pentru stabilirea

exactă a adevărului, în temeiul dispozițiilor art. 313 teza I C. proc. civ.,

Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre

rejudecare, la aceeași instanță, în vederea suplimentării probatoriului prin

orice mijloc de dovadă permis de lege, în sensul celor arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței civile nr. 294 din 7

septembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 februarie 2006.