ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.01.2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 246/2007

HOTĂRÂRE
17.01.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 246/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiune

în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.T.I. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul S.S.P.R., obligarea acestuia să-i recunoască dreptul

de a

beneficia de preschimbarea

certificatului de revoluționar, în

conformitate cu dispozițiile Legii

nr. 341/2004, fără să aducă atingere calității sale de Luptător remarcat prin

fapte deosebite atestată de certificatul de revoluționar eliberat în baza Legii

nr. 42/1990, precum și de Brevetul emis prin decret de către Președintele

României.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că a depus cerere de preschimbare a

certificatului de revoluționar și avizul reactualizat, însă o s-a comunicat

lipsa unor documente – probe, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 341/2004.

Reclamantul a formulat contestație împotriva acestei înștiințări, pârâtul

refuzând să-i rezolve pozitiv cererea. A mai susținut reclamantul că se

consideră îndreptățit la preschimbarea certificatului de revoluționar, nefiind

vinovat de dispariția dosarelor, având un drept câștigat.

Pârâtul, prin

întâmpinarea depusă a invocat excepția de conexitate, având în vedere numărul

mare de acțiuni depuse cu același obiect, la aceeași instanță, excepția de

inadmisibilitate întrucât procedura de preschimbare a certificatelor trebuie

efectuată numai în conformitate cu art. 5 alin. (4) din Legea nr. 341/2004,

art. 12 alin. (1) și art. 2 din H.G. nr. 1412/2004 și

excepția de prematuritate față de aspectul că O.U.G. nr. 182/2005 a

prorogat

termenul de preschimbare a certificatelor doveditoare a calității de

revoluționari până la data de 23 octombrie 2006, iar contestațiile se

formulează potrivit art. 9 alin. (5) din Legea nr. 341/ 2004 și art. 20 din H.G.

nr. 1412/2004 la Comisia parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989.

Prin sentința

nr. 1479 din 20 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de conexitate reținând

că nu sunt întrunite condițiile ipotezei prevăzută de art. 164 C. proc. civ., obiectul și cauza nefiind aceleași, fiecare reclamant invocând o altă situație de

fapt. A admis excepția inadmisibilității, respingând acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că pretenția reclamantului de a

obliga pârâtul la a recunoaște dreptul de a beneficia de preschimbarea

certificatului de revoluționar, în conformitate cu Legea nr. 341/2004, tară să

aducă atingere calității sale de Luptător remarcat prin fapte deosebite,

echivalează cu obligarea pârâtului chiar la preschimbarea certificatului

nefiind o condiție a unui drept subiectiv previzibil, ducând chiar la

realizarea dreptului.

Reținând și aspectul că termenul legal de depunere a cererilor

s-a prorogat, iar reclamantul avea obligația

să conteste refuzul de soluționare favorabilă a cererii sale în fața Comisiei

parlamentare înființată în acest sens, procedură prealabilă obligatorie, Curtea

de Apel București a concluzionat că acțiunea este inadmisibilă.

Împotriva

acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul G.T.I., susținând în esență că

instanța de fond a

greșit respingând

acțiunea ca inadmisibilă și că pentru soluționarea

acestei excepții se

impune unirea acesteia cu fondul și administrarea de dovezi în sensul art. 5

alin. (4) din Legea nr. 341/2006, privind documentația prevăzută de lege pentru

preschimbarea certificatului de revoluționar.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Obiectul

cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul G.T.I. constă în

obligarea pârâtului să-i recunoască dreptul de a beneficia la preschimbarea

certificatului de revoluționar, având în vedere că i s-a refuzat rezolvarea

cererii depuse în temeiul Legii nr. 341/2004.

În speță,

sunt aplicabile dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, astfel

cum a fost modificat prin art. 3 din Legea

nr.

347/2006 de modificare a Legii nr. 341/2000, ale art. 9 alin. (5) din

Legea

nr. 341/2004, coroborate cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din H.G. nr.

1412/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004.

Potrivit art.

9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, astfel cum a fost modificat prin art. 3 din

Legea nr. 347/2006, „certificatele doveditoare care, în perioada 1990 - 1997 au

fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 (..) se vor

preschimba, la cererea titularului, de către S.S.P.R., până la data de 30 iunie

2007, inclusiv". Acest text de lege, raportat la art. 19 alin. (1) și (2)

din H.G. nr. 1412/2004, impune obligația pentru S.

S.P.R., ca

până la data de 30 iunie 2007 să elaboreze lista

finală cu persoanele cărora li s-au eliberat noile tipuri de certificate,

precum și cu cele cărora li s-a respins cererea de preschimbare.

În ceea ce privește procedura de

contestare a modului de soluționare a cererii, prin nepreschimbarea

certificatului, dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 341/2004 stabilesc

o normă specială, derogatorie de la dreptul comun privind efectuarea procedurii

prealabile, astfel cum e reglementată de dispozițiile art. 7 din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ. Conform textului de lege menționat

„contestațiile privind preschimbarea ori neefectuarea preschimbării

certificatelor, conform prezentei legi, se fac cu nominalizarea persoanelor în

cauză și se vor adresa Comisiei parlamentare a

revoluționarilor din

decembrie 1989, care se soluționează potrivit

normelor metodologice stabilite în acest sens".

În

completarea acestei norme legale vine art. 20 alin. (1) din H.G. nr. 1412/2004,

care stabilește că persoanele nemulțumite de nepreschimbarea certificatului

doveditor „pot face contestație la Comisia Parlamentară în termen de maximum 6 luni de la data publicării în M. Of. al României

Partea I, a listei finale prevăzute la art. 19 alin. (1)".

Față de

situația că termenul limită impus de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004,

modificată prin Legea nr. 347/2006, pentru întocmirea listei finale prevăzute

de art. l alin. (1) din H.G. nr. 1412/2004, este 30 iunie 2007, rezultă că

dreptul reclamantului G.

T.I. de a face

contestație în conformitate cu art. 9 alin. (5)

raportat la art. 20

alin. (1) din H.G. nr. 1412/2004 nu s-a născut, lista nefiind încă publicată în

luni de contestare la Comisia Parlamentară.

Pe de altă

parte, reclamantul nu se poate adresa direct instanței de contencios

administrativ, trebuind să respecte procedura specială de constatare la Comisia Parlamentară impusă de art. 20 alin. (1) din H.G. nr. 1412/2004.

În acest sens

sunt și dispozițiile art. 8 din Legea-cadru nr. 5 54/2004 a contenciosului

administrativ care prevăd că legalitatea unui act administrativ unilateral

poate fi supus controlului instanței de contencios administrativ, după ce

persoana a respectat procedura prealabilă, în speța noastră, cea specială,

prevăzută de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, raportat la art. 20 alin.

(1) din H.G. nr. 1412/2004.

Pentru

considerentele expuse mai sus, văzând și dispozițiile art. 109 alin. (2) C.

proc. civ., care prevăd că în

cazurile

anume prevăzute de lege sesizarea instanței competente se

face numai

după îndeplinirea unei proceduri prealabile în condițiile stabilite de lege, Înalta

Curte constată că acțiunea promovată de G.T.I. este inadmisibilă, sentința

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, este temeinică și legală, urmând a

respinge

recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de reclamantul G.T.I.,

împotriva sentinței civile nr. 1479 din 20 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

ianuarie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-01-17
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 248/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul N.A. a
ÎCCJ 2007-01-17
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 242/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.G. a
ÎCCJ 2007-01-17
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 243/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.I. a
ÎCCJ 2007-01-17
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 229/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.P. a
ÎCCJ 2007-01-17
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 225/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.P. a
Sursă