ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5889/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Direcția Generală de Pașapoarte a

cerut la data de 27 februarie 2007 restrângerea exercitării pe timp de până la

trei ani de către O.C. a dreptului său la libera circulație în statele membre

ale Uniunii Europene, cu motivarea că pârâtul a fost returnat din Anglia la

data de 20 decembrie 2006 în baza acordului de readmisie încheiat de România cu

această țară.

Instanța sesizată, Tribunalul

Maramureș, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 244 din 2 martie

2007, prin care a respins ca nefondată cererea de mai sus.

Apelul declarat de către Direcția

Generală de Pașapoarte a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 155/A

din 26 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă

și asigurări sociale, pentru minori și familie.

În esență, instanțele au reținut că

Direcția Generală de Pașapoarte nu a făcut dovada că pârâtul a săvârșit una din

faptele care justifică limitarea dreptului, anume încălcarea ordinii publice,

securității publice sau sănătății publice ale statului din care a fost

returnat.

Direcția Generală de Pașapoarte a

declarat recurs solicitând casarea hotărârilor și pe fond admiterea cererii

sale.

Dezvoltând în fapt recursul,

Direcția Generală de Pașapoarte a susținut că autoritățile române nu au

competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei

actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci numai de a lua act de

această măsură, care constituie condiție suficientă pentru a se dispune

restrângerea exercitării dreptului la libera circulație, așa cum este

reglementată prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, act normativ aflat în

concordanță cu dispozițiile art. 25 din Constituția României.

Recursul astfel motivat corespunde

cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu este fondat.

Ulterior datei de 1 ianuarie 2007,

data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii temporare a

exercitării dreptului unui cetățean român la libera circulație în statele

membre ale Uniunii Europene poate fi dispusă în baza legislației naționale care

o reglementează (art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005) numai în concordanță

deplină cu legislația comunitară.

Or, potrivit art. 27 alin. (1) și

(2) din Directiva nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European

și Consiliului Uniunii Europene, statele membre pot restrânge libertatea de

circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie,

indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau

sănătate publică, iar măsura restrângerii nu poate fi întemeiată decât pe

conduita persoanei în cauză, care trebuie să constituie o amenințare reală,

prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al

societății.

Așadar, contrar susținerilor

recurentei, simpla returnare a cetățeanului român dintr-un stat membru al

Uniunii Europene, nu constituie temei suficient pentru luarea măsurii prevăzută

de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Dimpotrivă, recurenta avea obligația rezultată din prevederile art. 1169

C. civ. și din prevederile mai sus arătatei norme comunitare de a face dovada

că măsura cerută este consecința unei fapte care o justifică și care a fost

săvârșită de pârât.

În consecință, recursul va fi

respins potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr.

155/A/2007 din 26 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie

2007.