ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1030/2008

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Sentința susmenționată a fost atacată cu apel de reclamantă. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a făcut o interpretare și aplicare greșită a legii atunci când a confirmat soluția fondului de respingere a acțiunii, neținând seama de dispozițiile legii interne edictate pentru a stopa migrația ilegală pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene, respectiv de dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care nu condiționează instituirea restricției la libera circulație decât de returnarea prin acordul de readmisiei, nu și de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea, precum și a pericolului real pe care îl reprezintă persoana returnată pentru valorile sociale pretins protejate.

Recursul nu este fondat. Prin Legea nr. 248/2005 a fost reglementat regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Potrivit art. 38 din această lege, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani, numai în condițiile și pentru următoarele categorii de persoane: Rezultă, din dispoziția legală enunțată, că instanța poate dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulație numai în condițiile și cu privire la persoanele expres menționate, în funcție de împrejurările de fapt ale fiecărei pricini.

Potrivit art. 2 alin. (2) și (3) din Protocolul nr. 4 la Convenție, orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, exercitarea acestor drepturi neputând face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranță publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora. Potrivit art. 27 din Directiva CE nr. 38/2004, cetățenilor Uniunii Europene sau membrilor lor de familie li se poate restricționa dreptul la liberă circulație și de rezidență pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, iar măsurile care afectează libera circulație și rezidența trebuie să se bazeze pe conduita proprie a persoanei în cauză.

Normele internaționale menționate prevăd, deci, în mod expres și limitativ situațiile în care se poate restrânge libertatea de circulație a persoanelor, afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice, apreciate în funcție de conduita proprie a persoanei în cauză, pe când norma internă cuprinsă în art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație, dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat membru al Uniunii pe baza unui acord de readmisiei, fără nici o distincție în ceea ce privește conduita persoanei în cauză, respectiv dacă prezența acesteia în statul din care a fost returnată prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a acelui stat.

Se constată, deci, că norma internă este parțial incompatibilă cu normele internaționale în materie aplicabile raportului juridic dedus judecății, în măsura în care permite restrângerea dreptului la liberă circulație a cetățenilor români care au fost returnați dintr-un stat membru al Uniunii, în baza unui acord de readmisie, în alte situații decât acelea în care prezența cetățenilor români în statul din care au fost returnați ar constitui o amenințare la ordinea publică, securitatea publică sau sănătatea publică a acelui stat. Ca atare, norma trebuie aplicată doar atunci când se referă la restrângerea dreptului la liberă circulație a persoanelor în condiții ce lezează ordinea, siguranța sau sănătatea publică, pentru fapte sau situații ce au condus la încălcări grave ale ordinii, siguranței sau sănătății publice.

Aceasta înseamnă că măsura de returnare a unui cetățean român dispusă de autoritățile unui stat membru al Uniunii nu este suficientă prin ea însăși pentru ca instanța română să interzică dreptul de circulație al cetățeanului său pe teritoriul statului din care a fost returnat, necesitatea restrângerii dreptului la libera circulație urmând a se aprecia de către instanța națională prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri, determinată de aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, ordine care impune în mod obligatoriu aprecierea situației concrete a cetățeanului în cauză. În speță, prin cererea de chemare în judecată reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului L.C.

pe teritoriul Angliei cu motivarea că pârâtul a fost returnat de pe teritoriul Angliei în baza unui acord de readmisie, pentru că a încălcat dreptul de ședere pe teritoriul acestui stat, aceeași motivare fiind reluată și în recurs pentru a se susține că cererea de chemare în judecată trebuia admisă. În acord cu această motivare, singura probă făcută în cauză a fost aceea că pârâtul a fost returnat la data de 18 martie 2006, din Anglia, pentru ședere ilegală, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu Anglia. Nu a fost administrată de către recurenta- reclamantă nici o dovadă în sensul unei conduite a pârâtului care să se constituie într-o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, de natură a aduce atingere ordinii publice, securității publice ori sănătății publice a statului din care a fost returnat.

Simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea engleză referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean al unui alt stat membru al Uniunii Europene nu poate fi încadrată în categoria faptelor de natură a aduce atingere ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pentru a se putea admite acțiunea cu care recurenta- reclamantă a învestit instanța. În concluzie, urmează a se reține că, în contextul probator al cauzei, instanța de apel a aplicat corect prevederile Legii nr. 248/2005 prin raportare la normele comunitare în materia restrângerii dreptului la liberă circulație atunci când a confirmat soluția primei instanțe de respingere a cererii de restrângere a exercitării dreptului pârâtului la liberă circulație în Anglia.

Așa fiind, critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu își găsește aplicabilitatea în speță, astfel că recursul reclamantei va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei civile nr. 310 A din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2008.