ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1030/2008

Deliberând asupra recursului civil

de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Sentința

susmenționată a fost atacată cu apel de reclamantă.

Împotriva

deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta.

În motivarea

recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a făcut o interpretare și

aplicare greșită a legii atunci când a confirmat soluția fondului de respingere

a acțiunii, neținând seama de dispozițiile legii interne edictate pentru a

stopa migrația ilegală pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene,

respectiv de dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care nu

condiționează instituirea restricției la libera circulație decât de returnarea

prin acordul de readmisiei, nu și de verificarea procedurii și a condițiilor în

care s-a dispus returnarea, precum și a pericolului real pe care îl reprezintă

persoana returnată pentru valorile sociale pretins protejate.

Recursul nu este

fondat.

Prin Legea nr.

248/2005 a fost reglementat regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate.

Potrivit art. 38

din această lege, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în

străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult

trei ani, numai în condițiile și pentru următoarele categorii de persoane:

Rezultă, din

dispoziția legală enunțată, că instanța poate dispune restrângerea exercitării

dreptului la libera circulație numai în condițiile și cu privire la persoanele

expres menționate, în funcție de împrejurările de fapt ale fiecărei pricini.

Potrivit art. 2

alin. (2) și (3) din Protocolul nr. 4 la Convenție, orice persoană este liberă

să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, exercitarea acestor drepturi

neputând face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege,

constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea

națională, siguranță publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor

penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și

libertăților altora.

Potrivit art. 27 din

Directiva CE nr. 38/2004, cetățenilor Uniunii Europene sau membrilor lor de

familie li se poate restricționa dreptul la liberă circulație și de rezidență

pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii pentru motive de ordine publică,

securitate publică sau sănătate publică, iar măsurile care afectează libera

circulație și rezidența trebuie să se bazeze pe conduita proprie a persoanei în

cauză.

Normele

internaționale menționate prevăd, deci, în mod expres și limitativ situațiile

în care se poate restrânge libertatea de circulație a persoanelor, afectarea

ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice, apreciate în

funcție de conduita proprie a persoanei în cauză, pe când norma internă

cuprinsă în art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea

restrângerii dreptului la liberă circulație, dacă cetățeanul român a fost

returnat dintr-un stat membru al Uniunii pe baza unui acord de readmisiei, fără

nici o distincție în ceea ce privește conduita persoanei în cauză, respectiv

dacă prezența acesteia în statul din care a fost returnată prezintă sau nu un

pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a acelui stat.

Se constată,

deci, că norma internă este parțial incompatibilă cu normele internaționale în

materie aplicabile raportului juridic dedus judecății, în măsura în care

permite restrângerea dreptului la liberă circulație a cetățenilor români care

au fost returnați dintr-un stat membru al Uniunii, în baza unui acord de

readmisie, în alte situații decât acelea în care prezența cetățenilor români în

statul din care au fost returnați ar constitui o amenințare la ordinea publică,

securitatea publică sau sănătatea publică a acelui stat.

Ca atare, norma

trebuie aplicată doar atunci când se referă la restrângerea dreptului la liberă

circulație a persoanelor în condiții ce lezează ordinea, siguranța sau

sănătatea publică, pentru fapte sau situații ce au condus la încălcări grave

ale ordinii, siguranței sau sănătății publice.

Aceasta înseamnă

că măsura de returnare a unui cetățean român dispusă de autoritățile unui stat

membru al Uniunii nu este suficientă prin ea însăși pentru ca instanța română

să interzică dreptul de circulație al cetățeanului său pe teritoriul statului

din care a fost returnat, necesitatea restrângerii dreptului la libera

circulație urmând a se aprecia de către instanța națională prin raportare la

ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de

măsuri, determinată de aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1

ianuarie 2007, ordine care impune în mod obligatoriu aprecierea situației

concrete a cetățeanului în cauză.

În speță, prin

cererea de chemare în judecată reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a

solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului L.C. pe teritoriul

Angliei cu motivarea că pârâtul a fost returnat de pe teritoriul Angliei în

baza unui acord de readmisie, pentru că a încălcat dreptul de ședere pe

teritoriul acestui stat, aceeași motivare fiind reluată și în recurs pentru a

se susține că cererea de chemare în judecată trebuia admisă.

În acord cu

această motivare, singura probă făcută în cauză a fost aceea că pârâtul a fost

returnat la data de 18 martie 2006, din Anglia, pentru ședere ilegală, în baza

Acordului de readmisie încheiat de România cu Anglia.

Nu a fost

administrată de către recurenta- reclamantă nici o dovadă în sensul unei

conduite a pârâtului care să se constituie într-o amenințare reală, prezentă și

suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, de natură

a aduce atingere ordinii publice, securității publice ori sănătății publice a

statului din care a fost returnat.

Simpla

nerespectare a condițiilor prevăzute de legea engleză referitoare la dreptul de

ședere pe teritoriul său a unui cetățean al unui alt stat membru al Uniunii

Europene nu poate fi încadrată în categoria faptelor de natură a aduce atingere

ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pentru a se putea

admite acțiunea cu care recurenta- reclamantă a învestit instanța.

În concluzie,

urmează a se reține că, în contextul probator al cauzei, instanța de apel a

aplicat corect prevederile Legii nr. 248/2005 prin raportare la normele

comunitare în materia restrângerii dreptului la liberă circulație atunci când a

confirmat soluția primei instanțe de respingere a cererii de restrângere a

exercitării dreptului pârâtului la liberă circulație în Anglia.

Așa fiind,

critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu își găsește

aplicabilitatea în speță, astfel că recursul reclamantei va fi respins, ca

nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva

deciziei civile nr. 310 A din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel Pitești,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 februarie 2008.