ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.01.2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 112/2007

HOTĂRÂRE
11.01.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 112/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 22 februarie 2006, reclamantul V.D., prin procurator G.C., a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S.S.P.R., obligarea acestuia să-i

recunoască dreptul de a beneficia de preschimbarea certificatului de revoluționar,

în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 341/2004, fără să aducă atingere

calității sale de Luptător remarcat prin fapte deosebite atestată de

certificatul de revoluționar eliberat în baza Legii nr. 42/1990, precum și de

Brevetul emis prin decret de către Președintele României.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că a depus cerere de preschimbare a certificatului de

revoluționar și avizul reactualizat, însă i s-a comunicat lipsa unor

documente-probe conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 341/2004. Reclamantul a

formulat contestație împotriva acestei înștiințări, pârâtul refuzând să-i

rezolve pozitiv cererea. A mai susținut reclamantul că se consideră îndreptățit

la preschimbarea certificatului de revoluționar, nefiind vinovat de dispariția

dosarelor, având un drept câștigat.

Pârâtul, prin întâmpinarea

depusă, a invocat excepția de conexitate, având în vedere numărul mare de

acțiuni depuse cu același obiect, la aceeași instanță, excepția de

inadmisibilitate întrucât procedura de preschimbare a certificatelor trebuie

efectuată numai în conformitate cu art. 5 alin. (4), din Legea nr. 341/2004,

art. 12 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 1412/2004 și excepția de prematuritate,

față de aspectul că O.U.G. nr. 182/2005 a prorogat termenul de preschimbare a

certificatelor doveditoare a calității de revoluționari până la data de 23

octombrie 2006, iar contestațiile se formulează potrivit art. 9 alin. (5) din

Legea nr. 341/2004 și art. 20 din H.G. nr. 1412/2004, la Comisia parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989.

Prin sentința nr. 1378 din

12 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția de conexitate reținând că nu sunt

întrunite condițiile ipotezei prevăzută de art. 164 C. proc. civ., obiectul și cauza nefiind aceleași, fiecare reclamant invocând o altă situație de

fapt. A admis excepția inadmisibilității, respingând acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că pretenția reclamantului de a obliga

pârâtul la a recunoaște dreptul de a beneficia de preschimbarea certificatului

de revoluționar, în conformitate cu Legea nr. 341/2004, fără să aducă atingere

calității sale de Luptător remarcat prin fapte deosebite, echivalează cu

obligarea pârâtului chiar la preschimbarea certificatului nefiind o condiție a

unui drept subiectiv previzibil, ducând chiar la realizarea dreptului.

Reținând și aspectul că

termenul legal de depunere a cererilor s-a prorogat, iar reclamantul avea

obligația să conteste refuzul de soluționare favorabilă a cererii sale în fața

Comisiei parlamentare înființată în acest sens, procedură prealabilă

obligatorie, pe care reclamantul nu a urmat-o, Curtea de Apel București a

concluzionat că acțiunea este inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs reclamantul V.D. prin procuratorul G.C. susținând, în esență,

că instanța de fond a greșit respingând acțiunea ca inadmisibilă și că pentru

soluționarea excepției se impune unirea acesteia cu fondul și administrarea de

dovezi în sensul art. 5 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, privind documentația

prevăzută de lege pentru preschimbarea certificatului de revoluționar.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii de chemare

în judecată formulată de reclamant constă în obligarea pârâtului să-i

recunoască dreptul de a beneficia de preschimbarea certificatului de

revoluționar, având în vedere că i s-a refuzat rezolvarea cererii depuse în

temeiul Legii nr. 341/2004.

În speță sunt aplicabile

dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, astfel cum a fost

modificat prin art. III din Legea nr. 347/2006 de modificare a Legii 341/2000,

ale art. 9 alin. (5) din Legea 341/2004, coroborate cu dispozițiile art. 20

alin. (1) din H.G. 1412/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii

nr. 341/2004.

Potrivit art. 9 alin. (1)

din Legea nr. 341/2004, astfel cum a fost modificat prin art. III din Legea nr.

347/2006, „certificatele doveditoare care, în perioada 1990-1997 au fost

eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 (..) se vor preschimba,

la cererea titularului, de către S.S.P.R., până la data de 30 iunie 2007

inclusiv”. Acest text de lege, raportat la art. 19 alin. (1) și (2) din H.G.

nr. 1412/2004, impune obligația pentru S.S.P.R., ca până la data de 30 iunie

2007 să elaboreze lista finală cu persoanele cărora li s-au eliberat noile

tipuri de certificate precum și cu cele cărora li s-a respins cererea de

preschimbare.

În ceea ce privește

procedura de contestare a modului de soluționare a cererii, prin

nepreschimbarea certificatului, dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr.

341/2004 stabilesc o normă specială, derogatorie de la dreptul comun, privind

efectuarea procedurii prealabile, astfel cum e reglementată de dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Conform textului

de lege menționat „Contestațiile privind preschimbarea ori neefectuarea

preschimbării certificatelor, conform prezentei legi, se fac cu nominalizarea

persoanelor în cauză și se vor adresa Comisiei parlamentare a revoluționarilor

din decembrie 1989, care se soluționează potrivit normelor metodologice

stabilite în acest sens”.

În completarea acestei norme

legale vine art. 20 alin. (1) din H.G. nr. 1412/2004, care stabilește că

persoanele nemulțumite de nepreschimbarea certificatului doveditor „pot face

contestație la Comisia Parlamentară în termen de maximum de 6 luni de la data

publicării în M. Of. al României partea I, a listei finale prevăzute la art. 19

alin. (1)”.

Față de situația că termenul

limită impus de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, modificată prin Legea

nr. 347/2006, pentru întocmirea listei finale prevăzute de art. 1 alin. (1) din

H.G. nr. 1412/2004, este 30 iunie 2007, rezultă că dreptul reclamantului de a

face contestație în conformitate cu art. 9 alin. (5) raportat la art. 20 alin.

(1) din H.G. nr. 1412/2004 nu s-a născut, lista nefiind încă publicată în M.

Of. al României, din momentul publicării începând să curgă termenul de 6 luni

de contestare la Comisia Parlamentară.

Pe de altă parte,

reclamantul nu se poate adresa direct instanței de contencios administrativ,

trebuind să respecte procedura specială de contestare la Comisia Parlamentară impusă de art. 20 alin. (1) din H.G. nr. 1412/2004.

În acest sens sunt și dispozițiile

art. 8 din Legea cadru 554/2004 a contenciosului administrativ, care prevăd că

legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi supus controlului

instanței de contencios administrativ, după ce persoana a respectat procedura

prealabilă, în speța noastră, cea specială, prevăzută de art. 9 alin. (5) din

Legea nr. 341/2004, raportat la art. 20 alin. (1) din H.G. nr. 1412/2004.

Pentru considerentele expuse mai

sus, văzând și dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că,

în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se face

numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile în condițiile stabilite de

lege, Înalta Curte constată că acțiunea promovată de reclamant este

inadmisibilă, sentința pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, este temeinică și legală, urmând a respinge

recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de reclamantul V.D. prin procuratorul G.C., împotriva sentinței civile nr. 1378

din 12 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 ianuarie 2007

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-01-11
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 115/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 7 martie 2006 reclamantul G.N., prin procurator G.C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S.S.P.R., obligarea
ÎCCJ 2007-01-11
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 98/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 23 decembrie 2005, reclamantul B.T., prin procurator G.C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S.S.P.R., oblig
ÎCCJ 2007-01-11
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 89/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 28 noiembrie 2005, reclamantul M.T. prin procurator G.C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S.S.P.R., obliga
ÎCCJ 2007-02-08
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 779/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data se 23 decembrie 2005 reclamantul I.D., prin procurator G.C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S.S.P.R., obliga
ÎCCJ 2007-01-11
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 100/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 23 decembrie 2005 reclamantul B.D., prin procurator G.C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S.S.P.R., obliga
Sursă