ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1872/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1872/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului de competență constată
următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 8 februarie 2011,
contestatorul C.F.V. a solicitat în contradictoriu
cu intimata Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, anularea deciziei
de pensie, emisă de intimată la 31 decembrie 2010.
Prin sentința civilă nr. 4672 din 30 martie
2011, Tribunalul Dolj,
secția
conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a
cauzei în favoarea Tribunalului București.
Prin sentința civilă nr. 29 din 4 ianuarie
2013, Tribunalul București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,
și-a declinat, la rândul său,
competența în favoarea Tribunalului Dolj, în raport de dispozițiile art. 154
alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și, constatând ivit conflictul negativ de competență,
a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a se dezînvesti, Tribunalul București
a reținut că, la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența de soluționare
a cererilor cu
privire la deciziile emise de casele teritoriale
de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale
Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului Administrației și Internelor și
ale S.R.I.) a fost modificată, în sensul că aceasta aparține instanței de la domiciliul
reclamantului.
A constatat totodată că, decizia a cărei
anulare se solicită a fost emisă în baza Legii nr. 119/2010, iar cererea de chemare
în judecată a fost formulată la 8 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii
nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000.
Întrucât
normele de procedură civilă sunt de imediată
aplicare, s-a considerat a fi competent a soluționa acțiunea, Tribunalul Dolj, respectiv
instanța de la domiciliul ales al reclamantului.
Investită astfel a pronunța regulatorul
de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în favoarea Tribunalului
Dolj, competența de soluționare a pricinii pentru considerentele ce succed:
În
stabilirea instanței competentă teritorial să soluționeze
prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispozițiile legale ce vizează aplicarea
legilor în timp, în funcție de succesiunea acestora.
Astfel, este adevărat că dispozițiile
art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare
se solicită, prevedeau că se adresează instanței în a cărei rază teritorială își
are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S.
sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanței
în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.
Textul mai sus evocat a fost însă abrogat
expres prin prevederile art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul
unitar de pensii publice.
Prin dispozițiile cuprinse la art. 154
alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competența de soluționare a cererilor
îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor
de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanței în a cărei
rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.
Aceste prevederi reprezintă o derogare
de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat, conform cărora „celelalte
cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau
sediul pârâtul", de natură a facilita accesul la instanță al persoanelor îndreptățite.
Trebuie precizat totodată că, față de dispozițiile
legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case de pensii sectoriale,
care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice
responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației
și Internelor și S.R.I., structuri care au fost desființate și ale căror atribuții,
potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.
În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor
Legii nr. 263/2010, unei acțiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare,
dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi, se reține că potrivit
art. 725 alin. (1) din C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art.
156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicția
asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ.), dispozițiile
legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor
în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute
sub acea lege. în considerarea celor ce preced, având în vedere că reclamantul are
domiciliul pe raza teritorială a județului Dolj, competența soluționării contestației
revine Tribunalului Dolj.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Irevocabilă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2013.