Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
6597/281/2010
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
10 mai 2012

Dosar nr. 6597/281/2010 — ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 10.05.2012 — cerere de strămutare a dosarului nr. 6597/281/2010

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenții N.C. și N.M. La apelul nominal lipsesc petenții N.C. și N.M. și intimații O.A., O.V., G.M., O.E. Ministerul Public este reprezentat de procuror Ș.S. Procedura legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor Dosarul nr. 6597/281/2010 al Judecătoriei Ploiești a cărui strămutare se solicită a fost soluționat la 4 aprilie 2012. Se mai referă că petenții au depus note scrise, însoțite de înscrisuri, înregistrate la 27 aprilie 2012. Procurorul solicită respingerea cererii ca rămasă fără obiect. Analizând cererea,

DISPUNE Respinge cererea formulată de petenții N.C. și N.M. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 6597/281/2010 al Judecătoriei Ploiești. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2012. Procesat de GGC - AS

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.