Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
21 ianuarie 2013

ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 21.01.2013 — cerere de strămutare a dosarului nr. 4157/311/2008

Magistratul asistent face referatul cauzei și arată că cererea este legal timbrată, precum și faptul că, potrivit evidenței informatizate a instanțelor ECRIS, dosarul a cărui judecată se solicită a fi strămutată, a fost suspendat pentru lipsa pârtilor în data de 12 decembrie 2012. Avocat D.A., pentru petenta N.R., susține motivele formulate în scris și solicită admiterea cererii de strămutare. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii. Analizând cererea,

DISPUNE Admite cererea formulată de petenta N.R. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 4157/311/2008* a Tribunalului Olt. Strămută judecata cauzei de la această instanță la Tribunalul Giurgiu. Păstrează actele de procedură îndeplinite. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2013.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.