ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 950/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 950/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei civile
de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul
Tribunalului Dolj, la data de 25 februarie 2011, reclamanta C.G.M. a chemat în
judecată pe pârâta Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, solicitând
anularea Deciziei de pensie nr. 92729 din 31 decembrie 2010, menținerea pensiei
stabilite anterior prin Decizia nr. 046247 din 17 ianuarie 2008 și obligarea
pârâtei la plata diferenței dintre pensia stabilită inițial și cea recalculată
prin decizia contestată.
Prin Sentința nr.
5445 din 08 aprilie 2011, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și
asigurări sociale și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale,
reținând că întrucât acțiunea nu este îndreptată împotriva CNPAS sau casei
teritoriale de pensii aflate în subordinea sa ci împotriva Ministerului
Apărării Naționale, în stabilirea competenței, sunt aplicabile dispozițiile
art. 156, teza a II-a din Legea nr. 19/2000 potrivit cărora competența
teritorială revine instanței în a cărei rază teritorială își are sediul
pârâtul.
Învestit prin
declinare, Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și
asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 8572 din 18 octombrie 2012 și-a
declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate, Tribunalul
Dolj și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul
Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de
competență.
Pentru a hotărî
astfel, această din urmă instanță a reținut că întrucât Legea nr. 19/2000 a
fost abrogată, începând cu data de 01.01.2011, odată cu intrarea în vigoare a
Legii nr. 263/2010, în speță determinarea instanței competente se face în
raport de dispozițiile în materie ale legii noi, și anume art. 154 din Legea
nr. 263/2010.
Prin legea nouă,
competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise
de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului
Apărării Naționale, ale Ministerului Administrației și Internelor și SRI) a
fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează de
către instanța de la domiciliul reclamantului.
Normele de procedură
civilă sunt de imediată aplicare, astfel că în raport de norma de competență
instituită prin legea nouă, cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010,
competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul
reclamantului, în speță Tribunalul Dolj.
Cu privire la
conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în
baza art 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte
reține următoarele:
În stabilirea
instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie
interpretate corect dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp,
în funcție de succesiunea acestora.
Astfel, este adevărat
că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei
anulare se solicită, prevedea că cererile îndreptate împotriva CNPAS sau
împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază
teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, celelalte cereri
adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau
sediul pârâtul.
Textul menționat mai
sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin dispozițiile
cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat
competența de soluționare a cererilor îndreptate împotriva CNPP, a caselor
teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se
că acestea se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are
domiciliul ori sediul reclamantul.
Aceste prevederi
reprezintă o derogare de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege
menționat, conform cărora "celelalte cereri se adresează instanței în a
cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul", de natură a
facilita accesul la instanță al persoanelor îndreptățite.
Trebuie precizat
totodată că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus
noțiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de
drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din
Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor (în
prezent Ministerul Afacerilor Interne) și Serviciului Român de Informații,
structuri care au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135
din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.
În ceea ce privește
aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după
intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza
legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reține că, potrivit art. 725
alin. (1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din
Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicția
asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile Codului de procedură
civilă), dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării
ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea
veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege.
Față de cele
reținute, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.
civ., să stabilească competența judecării cauzei în favoarea Tribunalului Dolj
în a cărui rază teritorială se află domiciliul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de
muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică astăzi, 22 februarie 2013.
Procesat
de GGC - NN