ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 180/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 180/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin Sentința nr. 259/ 2 aprilie  2012 a

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă

excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 11 pct. 5 din OMJ nr. 339/2007 și

a art. 4 alin. (3) și (4) din Decizia Directorului General al A.N.P. și a

constatat nelegalitatea acestor dispoziții.

Pentru a motiva

această soluție, instanța de fond a reținut, mai întâi, că excepția

inadmisibilității invocată de A.N.P. este neîntemeiată deoarece dispozițiile art.

4 din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretate în sensul că legea trebuie să

producă efecte juridice și dacă legiuitorul a permis atacarea unui act

administrativ normativ oricând, cu atât mai mult actul cu caracter normativ

poate fi contestat pe calea excepției de nelegalitate, în același sens fiind și

practica instanței supreme.

Nu a fost reținută

inadmisibilitatea nici prin prisma faptului că cele două acte nu mai produc

efecte după abrogarea O.G. nr. 64/2006 prin art. 48 alin. (1) din Cap.VI al

Legii nr. 33/2009 întrucât actul administrativ a produs efecte juridice în

perioada de activitate a O.G. nr. 64/2006 ce nu au fost înlăturate prin

abrogare, iar acțiunea de fond depinde de legalitatea actului respectiv.

Pe fond, s-a

constatat că dispozițiile contestate sunt nelegale pentru că vin în

contradicție și adaugă în mod nepermis la dispozițiile O.U.G. nr. 64/2006 și

Legii nr. 293/2004, acte normative cu forță superioară și în aplicarea cărora

au fost emise.

Din interpretarea

dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 64/2006 și art. 43 din Legea nr. 293/2004

instanța de fond a subliniat că textele reglementează modul de plată a muncii

suplimentare necompensate cu timp liber în următoarele 30 de zile, fără a

distinge după cum este vorba de lucru în ture sau nu, se raportează exclusiv la

orele suplimentare, ora fiind singura unitate de timp prevăzută de legiuitor

pentru calculul sporului ce trebuie acordat pentru munca suplimentară.

S-a reținut că o

astfel de modalitate de calcul nu este prevăzută nici în legislația muncii cu

care se completează Legea nr. 293/2004, atât Codul muncii cât și dispozițiile

comunitare aplicabile având în vedere noțiunea de ore suplimentare a căror

compensare cu timp liber ori plată o reglementează, iar nu noțiunea de zile lucrate

suplimentar.

Aplicând acest

algoritm de calcul se ajunge practic la situația în care dispozițiile art. 43 alin.

(3) din Legea nr. 293/2004 sunt deturnate de la scopul pentru care au fost

edictate în cazul funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în

ture, funcționari care, din rațiuni lipsite de orice suport legal, sunt privați

de drepturile salariale cuvenite pentru o parte din orele suplimentar efectuate

pentru simplul motiv că acestea reprezintă o fracțiune mai mică decât durata normală

a programului zilnic de 8 ore.

Chiar dacă așa cum

susține pârâtul M.J. și prevederile art. 44 (în prezent art. 46) din Legea nr. 293/2004

modul de organizare a timpului de lucru este atributul conducerii

Administrației Naționale a Penitenciarelor și a entităților din subordinea

acestora, iar organizarea programului de lucru în ture reclamă o modalitate

diferită de calcul a drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestată peste

durata normată a timpului de lucru, s-a considerat că aceste împrejurări nu

justifică derogarea de la principiul legalității, ca principiu de bază al

statului de drept.

Legalitatea actelor

administrative supuse cenzurii instanței se examinează prin raportare la actele

normative cu forță juridică superioară, ținând seama de principiul ierarhiei și

forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din

Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 și s-a apreciat că

legalitatea nu poate fi raportată la diversele împrejurări care ar rezolva

aplicarea unui tratament diferențiat și fără o justificare obiectivă pentru

personalul din cadrul administrației penitenciarelor ce își desfășoară

activitatea în ture, față de ceilalți salariați.

De aceea, s-a arătat

că chiar dacă nu poate fi negat rolul ordinelor, instrucțiunilor și a

celorlalte acte normative emise de conducătorii ministerelor și ai altor organe

ale administrației publice centrale este de necontestat că prin norme

metodologice ori decizii ale conducătorilor instituțiilor publice centrale date

în aplicarea dispozițiilor unei legi sau ordonanțe nu se poate adăuga la lege

prin instituirea unor dispoziții acolo unde textul nu o face, prin completări

sau modificări ale acestuia în baza unei interpretări eronate care, în fapt,

înlătură chiar și parțial aplicarea normei legale în situațiile pentru a căror

reglementare a fost emisă.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs pârâții D.G.F.P.D. în numele și pentru M.F.P., M.J.,

A.N.P. și P.C..

I. În recursul

declarat de M.J. s-a criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală prin

prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civilă,

solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea cererii

formulate.

În motivele de recurs

s-a arătat că cele susținute de instanța de fond sunt greșite deoarece art. 11

din OMJ nr. 399/2007 stabilește un mod de calcul pentru situația specială a

lucrului în ture, pentru determinarea orelor suplimentare și trebuie avut în

vedere ce reprezintă lucrul în ture potrivit Codului muncii.

Ținând cont că

situația lucrului în ture este una specială, prin ordin  s-a stabilit expres

modul de calcul, fără a aduce atingere însă normei legale și nici în Ordinul nr.

399/2007 și nici în Decizia nr. 307/2007 nu se face referire la un mod de

calcul prin raportare la zile suplimentare, așa cum susține reclamantul.

Faptul că pct. 11 din

OMJ nr. 399/2007 s-a arătat modul concret de calcul al orelor, respectiv

zilelor suplimentare, nu înseamnă că s-ar fi adăugat la lege, ci s-a dezvoltat

conținutul noțiunilor de ore/zi ca lucrate suplimentar folosite în cuprinsul

legii, organizând executarea acestora.

II. În recursul

declarat de A.N.P. s-a considerat că hotărârea este nelegală, fiind afectată de

nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 Cod procedura civilă.

În motivele de recurs

se arată că faptul că emitentul normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006

a arătat modul concret de calcul al orelor lucrate suplimentar și nu înseamnă

că a adăugat la lege, ci doar a detaliat, a dezvoltat conținutul noțiunilor de

ore/zile lucrate suplimentar utilizate în cuprinsul prevederilor legii.

Au fost redate

dispozițiile art. 45 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 și a pct. 11.4 și 11.5

din Ordinul M.J. nr. 399/2007 și s-a subliniat că în pct. 11.4 au fost reluate

dispozițiile art. 45 alin. (4) din lege, iar la pct. 11.5 a fost stabilită

efectiv formula de calcul utilizată pentru determinarea numărului de ore

lucrate suplimentar și modalitatea de plată a acestora.

Chiar și ultima teză

a pct. 11.5 nu adaugă la lege, căci nu instituie prin ea însăși o procedură

diferită de calcul al orelor lucrate suplimentar ea fiind subsumată aplicării

prevederilor arătate mai sus și nu este în măsură să schimbe, să deturneze

scopul și sensul prevederilor legale.

S-a solicitat

admiterea recursului și pe fond, respingerea excepției de nelegalitate ca fiind

neîntemeiată.

III. În recursul

declarat de P.C. s-a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea

sentinței și, în subsidiar, modificarea acesteia în sensul respingerii

excepției de nelegalitate invocate.

S-a apreciat că

hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea formelor de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2), motiv de casare

prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedura civilă, deoarece cauza a fost

soluționată fără a fi citați emitenții actelor a căror excepție de nelegalitate

a fost invocată, respectiv M.J. și Directorul general al A.N.P. și, de aceea,

se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.

Soluția instanței de

fond a fost criticată și pentru greșita soluționare a excepției

inadmisibilității excepției de nelegalitate pentru că vizează un act

administrativ normativ, a excepției tardivității raportat la art. 48 alin. (1)

din Cap. VI al Legii nr. 330/2009 care a abrogat O.G. nr. 64/2006 și a

excepției lipsei de interes pentru că prin abrogarea textului interesul

reclamantului nu mai este actual.

Pe fondul cauzei,

recurentul a apreciat că se impune respingerea excepției de nelegalitate ca

neîntemeiată, deoarece Ordinul nr. 399/2007 și Decizia Directorului General al

A.N.P. nr. 307/2007 care statuează, în esență, aceleași reglementări ca și art.

45 din Statut, stabilesc în același timp, însă, distincția dintre orele

suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate în cazul

programului normal.

S-a apreciat că nici

propoziția „Fracțiunile de zile rezultate ca lucrate suplimentar, se

neglijează”, nu este în afara prevederilor legale în condițiile în care ea se

încadrează în limitele stabilite ca mod de calcul al orelor suplimentare prin art.

11 de O.M.J. nr. 339/2007, astfel că nu este în măsură să schimbe, să deturneze

scopul și sensul prevederilor legale.

IV În recursul

declarat de D.G.F.P. în numele și pentru M.F.P., s-a susținut lipsa calității

procesuale pasive a M.F.P. motivat de faptul că acesta nu este autoritatea

emitentă a actelor împotriva cărora se ridică excepția de nelegalitate și s-a

solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a M.F.P.

Pe fondul cauzei, s-a

arătat că instanța de fond trebuia să analizeze concordanțe actului

administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară

în temeiul și în executarea cărora a fost emis.

După prezentarea

dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 293/2004, a dispozițiilor a căror excepție

de nelegalitate a fost invocată s-a subliniat că dispozițiile art. 11 din

O.M.J. nr. 399/2007 și Decizia nr. 307/2007 nu exced cadrului legal stabilit de

către Legea nr. 293/2004 și de O.G. nr. 64/2006, fiind norme metodologice de

aplicare a O.G. nr. 64/2006 și nu norme prin care se adaugă la lege, așa cum

susține reclamantul și că actele emise în baza și în executarea unor alte acte

normative nu trebuie să se rezume la o simplă preluare formală a prevederilor

acestora, oferind dispoziții care să respecte scopul și spiritul legii.

S-a solicitat

admiterea recursului și respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

respinge recursurile declarate pentru următoarele considerente:

Criticile din

recursul declarat de P.C. privind incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 Cod

procedura civilă nu sunt fondate.

Conform art. 304 pct.

5 Cod procedura civilă se poate dispune casarea sentinței când, prin hotărârea

dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) Cod procedura civilă, iar art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., prevede că „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau

de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a

pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În

cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la

dovada contrarie”.

Recurentul P.C.

susține încălcarea acestor norme pentru că instanța de fond nu a citat M.J. și

nici pe Directorul General al A.N.P., cei care au emis actele administrative a

căror nelegalitate este invocată pe calea excepției.

Nu suntem în prezența

incidenței art. 304 pct. 5 Cod procedura civilă, iar hotărârea instanței de

fond nu este nelegală întrucât printr-o eventuală necitare a unei alte părți,

nu au fost vătămate drepturile și interesele P.C., parte care a fost legal

citată.

De altfel, în fața

instanței de fond a fost citat M.J. și A.N.P., instituții publice ce sunt

reprezentate de M.J. și Directorul General al A.N.P., astfel că nu se impune

casarea sentinței atacate.

Tot nefondate sunt și

criticile din motivele de recurs ale aceluiași recurent (P.C.) referitoare la

greșita soluționare a excepției inadmisibilității, tardivității și lipsei de

interes.

Astfel, în privința

excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate pentru că aceasta ar viza

un act administrativ cu caracter normativ, soluția instanței de fond este

legală și temeinică.

În conformitate cu

dispozițiile alin. (2) ale art. 4 din Legea nr. 554/2004 „instanța de

contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință

publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de

nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în

vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin

raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului

administrativ”.

Într-adevăr, legiuitorul

în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privința

analizării legalității la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar

putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de

nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual, însă, în

cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ

unilateral”fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual,

fiind evident că omisiunea legiuitorului cu privire la excepția de nelegalitate

a actelor normative nu constituie fine de neprimire a excepției pentru aceste

acte.

Conform principiului

de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte,

iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala reglementare

actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de

legalitate în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din

Legea contenciosului administrativ.

Astfel, actele

administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în

cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004,

astfel cum a fost modificat, modificarea având rolul de a include în sfera

actelor și pe cele individuale, iar nu de a le exclude pe cele normative.

În plus, principiul

coerenței legislative impune soluția admisibilității excepției de nelegalitate

atât pentru actele individuale, cât și pentru cele normative, pentru ca acest

mijloc de apărare să nu își piardă funcția pentru care a fost creat. Dacă

legiuitorul a înțeles să pună la îndemâna justițiabililor un mijloc de apărare

pe cale de excepție pentru acte individuale, pe baza argumentului de logică

juridică a fortiori, un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit părților și

în privința actelor normative a căror adresabilitate este generală și ale căror

efecte se pot produce ori constata nu doar imediat după emiterea lor, ci și

mult ulterior acestui moment.

De altfel, din

reglementarea aparentă a Legii nr. 554/2004, așa cum a fost modificată și

completată prin Legea nr. 262/2007, nu rezultă nici un argument în favoarea

ideii că legiuitorul ar fi urmărit instituirea unui regim juridic diferit în

privința actului administrativ cu caracter individual, față de actul

administrativ cu caracter normativ, în ceea ce privește includerea acestora în

sfera actelor administrative ce pot face obiectul excepției de nelegalitate.

Această concluzie

apare cu atât mai întemeiată în contextul în care actul administrativ cu

caracter normativ poate fi atacat, în principiu, oricând (art. 7 alin. (1)¹),

pe calea unei acțiuni principale, condiții în care, în virtutea principiului

qui potest plus, potest minus, părții îi va fi deschisă și calea excepției, ca

instrument prin care se urmărește, în esență, înlăturarea efectelor unui act

administrativ considerat nelegal.

Înalta Curte are în

vedere și practica constantă la nivelul secției de contencios administrativ și

fiscal, în sensul că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007, s-au

soluționat pe fond excepțiile de nelegalitate invocate cu privire la actele

administrative cu caracter normativ.

Nici excepția

tardivității excepției de nelegalitate, excepție invocată prin raportare la art.

48 alin. (1), Cap.VI al Legii nr. 330/2008, nu este fondată.

Faptul că actul

administrativ a cărui nelegalitate a fost invocată nu mai este în vigoare ca

urmare a abrogării O.G. nr. 64/2006, în baza căruia au fost emise, nu duce la

tardivitatea excepției de nelegalitate, excepție care, potrivit art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 „poate fi cercetată oricând în timpul unui proces”,

astfel că, fiind un mijloc de apărare, legea nu îi fixează un termen în care să

poată fi invocată, singura condiție fiind existența unui proces.

Referitor la excepția

lipsei de interes tot prin raportare la abrogarea O.G. nr. 64/2006, se constată

că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

Interesul, ca și

condiția de exercitare a acțiunii civile, este îndeplinit în cauză.

Așa cum și instanța

de fond a reținut și cum s-a pronunțat constant instanța supremă, nu rămâne

lipsită de interes excepția de nelegalitate a unui act administrativ chiar dacă

acesta a fost abrogat în măsura în care, până la momentul ieșirii din vigoare,

acesta a produs efecte ce afectează interesul unei persoane, iar abrogarea nu

are efecte asupra drepturilor recunoscute prin actul normativ anterior abrogării.

Criticile

recurenților vizând soluția de admitere a excepției de nelegalitate invocată

sunt nefondate.

Excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 11 pct. 5 din O.M.J. nr. 399/ 2007 și a

dispozițiilor art. 4 alin. (3) și 4 din Decizia nr. 307 din 25 ianuarie 2007

emisă de D.G.A.N.P. a fost invocată pentru că ar contraveni dispozițiilor Legii

nr. 293/2004 și O.G. nr. 64/2006.

Potrivit art. 16 din

O.G. nr. 64/2006 „pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut

special din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a

timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în

care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din

Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare”.

Art. 43 din Legea nr.

293/2004 la care face trimitere art. 16 din O.G. nr. 64/2006 are în actuala

reglementare nr. 45 și prevede că: „(1) Durata normală a programului de lucru

este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână. (2) Programul de lucru al

personalului din compartimentele a căror activitate impune prezența în serviciu

mai mult de 8 ore se stabilește de către directorii unităților, în raport cu

necesitățile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal. (3)

În cazul în care, pentru anumite categorii profesionale, durata programului

normal de lucru este stabilită prin dispoziții legale specifice, se vor aplica

aceste dispoziții legale. (4) Orele prestate de funcționarii publici din

sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru

se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii

suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30

de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna

următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:

a) 75% din salariul

de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;

b) 100% din salariul

de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate

în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate

cu reglementările în vigoare, nu se lucrează”.

În baza acestor texte

a fost emis OMJ nr. 399/C/2007 privind aprobarea normelor metodologice de

aplicare a O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale

funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației

penitenciarelor, aprobată prin Legea nr. 462/2006 care la pct. 11.5 prevede că:

„În cazul lucrului în ture, orele prestate peste durata normală a timpului de

lucru, conform pontajului lunar, se vor plăti astfel:

a) Total ore lucrate

conform pontaj – total ore lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar;

b) Ore lucrate

suplimentar/ 8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar;

c) Primele două ore

din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de

bază iar diferența până la opt ore se plătește cu un spor de 100% din salariul

de bază. Fracțiunile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează.”

A fost emisă însă și

Decizia Directorului General al A.N.P. nr. 307 din 25 ianuarie 2007 privind

plata orelor suplimentare efectuate de către funcționarii publici cu statut

special și personalul civil din sistemul administrației penitenciarelor care la

art. 4 alin. (3) și 4 prevede: Alin. (3) „În cazul lucrului în ture, numărul

orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului

lunar, se calculează astfel: Total ore lucrate conform pontaj – total ore

lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar; Ore lucrate suplimentar/8 ore pe

zi = număr de zile lucrate suplimentar”. Alin. (4) „Primele două ore din

fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de

bază iar diferența până la opt ore se plătește cu un spor de 100% din salariul

de bază. Fracțiunile de zile se neglijează”.

În cadrul procedurii

excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004,

legalitatea unui act administrativ trebuie analizată în funcție de actele

normative cu forță juridică superioară în baza cărora au fost emise, în raport

cu principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, principiu

consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr.

24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative, republicată.

Instanța de fond a

admis excepția de nelegalitate apreciind că textele din actele administrative

cu forță juridică inferioară, adaugă la cele în baza cărora au fost emise.

Nu vor fi reținute

susținerile recurentului M.J., potrivit cărora prin art. 11 din OMJ nr. 399/2007

s-ar stabili un mod de calcul pentru situația specială a lucrului în ture,

pentru determinarea orelor suplimentare, întrucât dacă s-ar aprecia că

organizarea programului de lucru în ture ar reclama o modalitate diferită de

calcul a drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestate peste durata

normală a timpului de lucru, atunci normele metodologice tot trebuie să

respecte dispozițiile legale incidente.

De altfel, chiar în art.

43 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 (actual 45 alin. (3)) se prevede că „În

cazul în care pentru anumite categorii profesionale durata programului normal

de lucru este stabilită prin dispoziții legale specifice, se vor aplica aceste

dispoziții legale”.

Dacă ar fi existat

dispoziții legale specifice pentru programul de lucru în ture, atunci trebuiau

precizate acele dispoziții pentru a putea verifica dacă normele metodologice de

aplicare sunt conforme acestora, dar pentru că nu au fost indicate astfel de

dispoziții legale specifice, nu se poate aprecia decât că prin OMJ nr. 399/2007

trebuiau aprobate normele metodologice de punere în aplicare a art. 43 din

Legea nr. 293/2004, text care nu face nicio referire la lucrul în ture.

Dacă legiuitorul ar

fi dorit să reglementeze în mod diferit plata pentru munca prestată peste

durata normală a timpului de lucru în cazul „lucrului în ture” ar fi putut să o

facă, mai ale că O.G. nr. 64/2006 privea salarizarea și alte drepturi ale

funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației

penitenciarelor.

În lipsa unei

mențiuni exprese în O.G. nr. 64/2006 sau în art. 43 din Legea nr. 293/2006

privind plata pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru în

ture, nici în Normele metodologice sau într-o decizie a Directorului General al

A.N.P. nu se putea stabili o modalitate diferită decât cea prevăzută de lege.

Cum art. 43 din Legea

nr. 293/2004 nu precizează că vreo fracțiune de zile rezultate ca lucrate

suplimentar s-ar neglija, nici actele administrative de punere în aplicare a

acestei legi nu puteau conține o astfel de reglementare.

Deși toți recurenții

încearcă să demonstreze că nici teza ultimă a textelor a căror nelegalitate a

fost invocată: „Fracțiile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se

neglijează” nu este în afara prevederilor legale, totuși din verificarea

textelor legale care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate

– art. 16 din O.G. nr. 64/2006 și art. 43 alin. (4) din Legea nr. 293/2004,

rezultă că nu există o asemenea prevedere și că prin această reglementare e

ajunge la situația ca o parte din munca prestată peste durata normală a

timpului de lucru să nu poată fi plătită, deși sunt respectate dispozițiile art.

45 alin. (5) din Legea nr. 293/2004 iar scopul legii este acela de a plăti

orele suplimentare.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 Cod procedura

civilă raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse recursurile

ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursurile

declarate de D.G.F.P.D. în numele și pentru M.F.P., de M.J., de A.N.P. și de P.C.

împotriva sentinței nr. 259 din 2 aprilie  2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 ianuarie 2013.