ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 181/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 181/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 261

din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, a fost admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 11 pct. 5 din

Ordinul Ministerul Justiției nr. 399/2007 și a art. 4 alin. (3) și (4) din decizia

Directorului General al A.N.P. și a constatat nelegalitatea acestor dispoziții.

Pentru a motiva această

soluție, instanța de fond a reținut, mai întâi, că excepția inadmisibilității invocată

de A.N.P. este neîntemeiată deoarece dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004

trebuie interpretate în sensul că legea trebuie să producă efecte juridice și dacă

legiuitorul a permis atacarea unui act administrativ normativ oricând, cu atât mai

mult actul cu caracter normativ poate fi contestat pe calea excepției de nelegalitate,

în același sens fiind și practica instanței supreme.

Nu a fost reținută inadmisibilitatea

nici prin prisma faptului că cele două acte nu mai produc efecte după abrogarea

O.G. nr. 64/2006 prin art. 48 alin. (1) din Cap.VI al Legii nr. 330/2009 întrucât

actul administrativ a produs efecte juridice în perioada de activitate a O.G.

nr. 64/2006 ce nu au fost înlăturate prin abrogare, iar acțiunea de fond depinde

de legalitatea actului respectiv.

Pe fond, s-a constatat

că dispozițiile contestate sunt nelegale pentru că vin în contradicție și adaugă

în mod nepermis la dispozițiile O.G. nr. 64/2006 și Legii nr. 293/2004, acte normative

cu forță superioară și în aplicarea cărora au fost emise.

Din interpretarea dispozițiilor

art. 16 din O.G. nr. 64/2006 și art. 43 din Legea nr. 293/2004 instanța de fond

a subliniat că textele reglementează modul de plată a muncii suplimentare necompensate

cu timp liber în următoarele 30 de zile, fără a distinge după cum este vorba de

lucru în ture sau nu, se raportează exclusiv la orele suplimentare, ora fiind singura

unitate de timp prevăzută de legiuitor pentru calculul sporului ce trebuie acordat

pentru munca suplimentară.

S-a reținut că o astfel

de modalitate de calcul nu este prevăzută nici în legislația muncii cu care se completează

Legea nr. 293/2004, atât C. muncii cât și dispozițiile comunitare aplicabile având

în vedere noțiunea de ore suplimentare a căror compensare cu timp liber ori plată

o reglementează, iar nu noțiunea de zile lucrate suplimentar.

Aplicând acest algoritm

de calcul se ajunge practic la situația în care dispozițiile art. 43 alin. (3) din

Legea nr. 293/2004 sunt deturnate de la scopul pentru care au fost edictate în cazul

funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în ture, funcționari care,

din rațiuni lipsite de orice suport legal, sunt privați de drepturile salariale

cuvenite pentru o parte din orele suplimentar efectuate pentru simplul motiv că

acestea reprezintă o fracțiune mai mică decât durata normală a programului zilnic

de 8 ore.

Chiar dacă așa cum susține

pârâtul Ministerul Justiției și prevederile art. 44 (în prezent art. 46) din Legea

nr. 293/2004 modul de organizare a timpului de lucru este atributul conducerii A.N.P.

și a entităților din subordinea acestora, iar organizarea programului de lucru în

ture reclamă o modalitate diferită de calcul a drepturilor salariale cuvenite pentru

munca prestată peste durata normată a timpului de lucru, s-a considerat că aceste

împrejurări nu justifică derogarea de la principiul legalității, ca principiu de

bază al statului de drept.

Legalitatea actelor administrative

supuse cenzurii instanței se examinează prin raportare la actele normative cu forță

juridică superioară, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor

normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 24/2000 și s-a apreciat că legalitatea nu poate fi raportată la diversele

împrejurări care ar rezolva aplicarea unui tratament diferențiat și fără o justificare

obiectivă pentru personalul din cadrul A.N.P. ce își desfășoară activitatea în ture,

față de ceilalți salariați.

De aceea, s-a arătat că

chiar dacă nu poate fi negat rolul ordinelor, instrucțiunilor și a celorlalte acte

normative emise de conducătorii ministerelor și ai altor organe ale administrației

publice centrale este de necontestat că prin norme metodologice ori decizii ale

conducătorilor instituțiilor publice centrale date în aplicarea dispozițiilor unei

legi sau ordonanțe nu se poate adăuga la lege prin instituirea unor dispoziții acolo

unde textul nu o face, prin completări sau modificări ale acestuia în baza unei

interpretări eronate care, în fapt, înlătură chiar și parțial aplicarea normei legale

în situațiile pentru a căror reglementare a fost emisă.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs pârâții D.G.F.P. Dolj în numele și pentru Ministerul Finanțelor

Publice, Ministerul Justiției, A.N.P. și Penitenciarul C.

I. În recursul declarat

de Ministerul Justiției s-a criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală

prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitându-se

admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea cererii formulate.

În motivele de recurs

s-a arătat că cele susținute de instanța de fond sunt greșite deoarece art. 11 din

Ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007 stabilește un mod de calcul pentru situația

specială a lucrului în ture, pentru determinarea orelor suplimentare și trebuie

avut în vedere ce reprezintă lucrul în ture potrivit C. muncii.

Ținând cont că situația

lucrului în ture este una specială, prin ordin s-a stabilit expres modul de calcul,

fără a aduce atingere însă normei legale și nici în Ordinul nr. 399/2007 și nici

în Decizia nr. 307/2007 nu se face referire la un mod de calcul prin raportare la

zile suplimentare, așa cum susține reclamantul.

Faptul că pct. 11 din

Ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007 s-a arătat modul concret de calcul al

orelor, respectiv zilelor suplimentare, nu înseamnă că s-ar fi adăugat la lege,

ci s-a dezvoltat conținutul noțiunilor de ore/zi ca lucrate suplimentar folosite

în cuprinsul legii, organizând executarea acestora.

II. În recursul declarat

de D.G.F.P. în numele și pentru M.F.P., s-a susținut lipsa calității procesuale

pasive a M.F.P. motivat de faptul că acesta nu este autoritatea emitentă a actelor

împotriva cărora se ridică excepția de nelegalitate și s-a solicitat admiterea excepției

lipsei calității procesuale pasive a M.F.P.

Pe fondul cauzei, s-a

arătat că instanța de fond trebuia să analizeze concordanțe actului administrativ

supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în

executarea cărora a fost emis.

După prezentarea dispozițiilor

art. 45 din Legea nr. 293/2004, a dispozițiilor a căror excepție de nelegalitate

a fost invocată s-a subliniat că dispozițiile art. 11 din Ordinul Ministerului Justiției

nr. 399/2007 și Decizia nr. 307/2007 nu exced cadrului legal stabilit de către Legea

nr. 293/2004 și de O.G. nr. 64/2006, fiind norme metodologice de aplicare a O.G.

nr. 64/2006 și nu norme prin care se adaugă la lege, așa cum susține reclamantul

și că actele emise în baza și în executarea unor alte acte normative nu trebuie

să se rezume la o simplă preluare formală a prevederilor acestora, oferind dispoziții

care să respecte scopul și spiritul legii.

S-a solicitat admiterea

recursului și respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată.

III. În recursul declarat

de A.N.P. s-a considerat că hotărârea este nelegală, fiind afectată de nulitatea

prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivele de recurs

se arată că faptul că emitentul normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006

a arătat modul concret de calcul al orelor lucrate suplimentar și nu înseamnă că

a adăugat la lege, ci doar a detaliat, a dezvoltat conținutul noțiunilor de ore/

zile lucrate suplimentar utilizate în cuprinsul prevederilor legii.

Au fost redate dispozițiile

art. 45 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 și a pct. 11.4 și 11.5 din Ordinul Ministerului

Justiției nr. 399/2007 și s-a subliniat că în pct. 11.4 au fost reluate dispozițiile

art. 45 alin. (4) din lege, iar la pct. 11.5 a fost stabilită efectiv formula de

calcul utilizată pentru determinarea numărului de ore lucrate suplimentar și modalitatea

de plată a acestora.

Chiar și ultima teză a

pct. 11.5 nu adaugă la lege, căci nu instituie prin ea însăși o procedură diferită

de calcul al orelor lucrate suplimentar ea fiind subsumată aplicării prevederilor

arătate mai sus și nu este în măsură să schimbe, să deturneze scopul și sensul prevederilor

legale.

S-a solicitat admiterea

recursului și pe fond, respingerea excepției de nelegalitate ca fiind neîntemeiată.

IV. În recursul declarat

de Penitenciarul C. s-a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea sentinței

și, în subsidiar, modificarea acesteia în sensul respingerii excepției de nelegalitate

invocate.

S-a apreciat că hotărârea

instanței de fond a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2), motiv de casare prevăzut de art. 304

pct. 5 C. proc. civ., deoarece cauza a fost soluționată fără a fi citați emitenții

actelor a căror excepție de nelegalitate a fost invocată, respectiv Ministerul Justiției

și Directorul general al A.N.P. și, de aceea, se impune casarea cu trimitere spre

rejudecare.

Soluția instanței de fond

a fost criticată și pentru greșita soluționare a excepției inadmisibilității excepției

de nelegalitate pentru că vizează un act administrativ normativ, a excepției tardivității

raportat la art. 48 alin. (1) din Cap. VI al Legii nr. 330/2009 care a abrogat O.G.

nr. 64/2006 și a excepției lipsei de interes pentru că prin abrogarea textului interesul

reclamantului nu mai este actual.

Pe fondul cauzei, recurentul

a apreciat că se impune respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată, deoarece

Ordinul nr. 399/2007 și decizia Directorului General al A.N.P. nr. 307/2007 care

statuează, în esență, aceleași reglementări ca și art. 45 din Statut, stabilesc

în același timp, însă, distincția dintre orele suplimentare efectuate în cazul lucrului

în ture și cele efectuate în cazul programului normal.

S-a apreciat că nici propoziția

„Fracțiunile de zile rezultate ca lucrate suplimentar, se neglijează”, nu este în

afara prevederilor legale în condițiile în care ea se încadrează în limitele stabilite

ca mod de calcul al orelor suplimentare prin art. 11 de Ordinul Ministerului Justiției

nr. 399/2007, astfel că nu este în măsură să schimbe, să deturneze scopul și sensul

prevederilor legale.

recurs

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursurile

declarate pentru următoarele considerente:

Pentru că în recursurile

declarate pe fondul cauzei susținerile din cele patru recursuri sunt aproape identice,

acestea vor fi analizate împreună, dar pentru că au fost invocate și alte argumente,

acestea vor fi analizate separat.

În legătură cu excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, susținerile

recurentei D.G.F.P. Dolj sunt nefondate.

Excepția de nelegalitate

a fost invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal în care apăreau ca părți reclamantul și pârâtul

Penitenciarul C., în calitate de recurent și pârâții Ministerul Justiției, A.N.P.

și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice.

Conform art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, modificată, „instanța de contencios administrativ se

pronunță după procedura de urgență, în speță publică, cu citarea părților și a emitentului

actului(…)”.

Pentru că M.F.P. a avut

calitatea de parte în dosarul de fond în cadrul căruia a fost invocată excepția

de nelegalitate și în raport de dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

se constată că acesta are calitate procesuală pasivă iar excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice va fi respinsă ca neîntemeiată.

Nici criticile din recursul

declarat de Penitenciarul C. privind incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 C.

proc. civ. nu sunt fondate.

Conform art. 304 pct.

5 C. proc. civ. se poate dispune casarea sentinței când, prin hotărârea dată, instanța

a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105

alin. (2) C. proc. civ., iar art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prevede că „actele

îndeplinite neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor

declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate

înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege,

vătămarea se presupune până la dovada contrarie”.

Recurentul Penitenciarul

C. susține încălcarea acestor norme pentru că instanța de fond nu a citat Ministerul

Justiției și nici pe Directorul General al A.N.P., cei care au emis actele administrative

a căror nelegalitate este invocată pe calea excepției.

Nu suntem în prezența

incidenței art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar hotărârea instanței de fond nu este

nelegală întrucât printr-o eventuală necitare a unei alte părți, nu au fost vătămate

drepturile și interesele Penitenciarului C., parte care a fost legal citată.

De altfel, în fața instanței

de fond a fost citat Ministerul Justiției și A.N.P., instituții publice ce sunt

reprezentate de Ministerul Justiției și Directorul General al A.N.P., astfel că

nu se impune casarea sentinței atacate.

Tot nefondate sunt și

criticile din motivele de recurs ale aceluiași recurent (Penitenciarul C.) referitoare

la greșita soluționare a excepției inadmisibilității, tardivității și lipsei de

interes.

Astfel, în privința excepției

inadmisibilității excepției de nelegalitate pentru că aceasta ar viza un act administrativ

cu caracter normativ, soluția instanței de fond este legală și temeinică.

În conformitate cu dispozițiile

alin. (2) ale art. 4 din Legea nr. 554/2004 „instanța de contencios administrativ

se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților

și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ

unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate

urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul

emiterii actului administrativ”.

Într-adevăr, legiuitorul

în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privința analizării

legalității la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce

la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la

actul administrativ unilateral cu caracter individual, însă, în cuprinsul alin.

(2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral”fără a se mai

face distincție între cel normativ și cel individual, fiind evident că omisiunea

legiuitorului cu privire la excepția de nelegalitate a actelor normative nu constituie

fine de neprimire a excepției pentru aceste acte.

Conform principiului de

drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar

nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala reglementare

actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate

în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului

administrativ.

Astfel, actele administrative

cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii

excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum

a fost modificat, modificarea având rolul de a include în sfera actelor și pe cele

individuale, iar nu de a le exclude pe cele normative.

În plus, principiul coerenței

legislative impune soluția admisibilității excepției de nelegalitate atât pentru

actele individuale, cât și pentru cele normative, pentru ca acest mijloc de apărare

să nu își piardă funcția pentru care a fost creat. Dacă legiuitorul a înțeles să

pună la îndemâna justițiabililor un mijloc de apărare pe cale de excepție pentru

acte individuale, pe baza argumentului de logică juridică a fortiori, un asemenea

mijloc de apărare trebuie oferit părților și în privința actelor normative a căror

adresabilitate este generală și ale căror efecte se pot produce ori constata nu

doar imediat după emiterea lor, ci și mult ulterior acestui moment.

De altfel, din reglementarea

aparentă a Legii nr. 554/2004, așa cum a fost modificată și completată prin Legea

nr. 262/2007, nu rezultă nici un argument în favoarea ideii că legiuitorul ar fi

urmărit instituirea unui regim juridic diferit în privința actului administrativ

cu caracter individual, față de actul administrativ cu caracter normativ, în ceea

ce privește includerea acestora în sfera actelor administrative ce pot face obiectul

excepției de nelegalitate.

Această concluzie apare

cu atât mai întemeiată în contextul în care actul administrativ cu caracter normativ

poate fi atacat, în principiu, oricând (art. 7 alin. (1¹), pe calea unei acțiuni

principale, condiții în care, în virtutea principiului qui potest plus, potest minus,

părții îi va fi deschisă și calea excepției, ca instrument prin care se urmărește,

în esență, înlăturarea efectelor unui act administrativ considerat nelegal.

Înalta Curte are în vedere

și practica constantă la nivelul Secției de contencios administrativ și fiscal,

în sensul că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007, s-au soluționat

pe fond excepțiile de nelegalitate invocate cu privire la actele administrative

cu caracter normativ.

Nici excepția tardivității

excepției de nelegalitate, excepție invocată prin raportare la art. 48 alin.

(1), Cap.VI al Legii nr. 330/2009, nu este fondată.

Faptul că actul administrativ

a cărui nelegalitate a fost invocată nu mai este în vigoare ca urmare a abrogării

O.G. nr. 64/2006, în baza căruia au fost emise, nu duce la tardivitatea excepției

de nelegalitate, excepție care, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

„poate fi cercetată oricând în timpul unui proces”, astfel că, fiind un mijloc de

apărare, legea nu îi fixează un termen în care să poată fi invocată, singura condiție

fiind existența unui proces.

Referitor la excepția

lipsei de interes tot prin raportare la abrogarea O.G. nr. 64/2006, se constată

că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

Interesul, ca și condiția

de exercitare a acțiunii civile, este îndeplinit în cauză.

Așa cum și instanța de

fond a reținut și cum s-a pronunțat constant instanța supremă, nu rămâne lipsită

de interes excepția de nelegalitate a unui act administrativ chiar dacă acesta a

fost abrogat în măsura în care, până la momentul ieșirii din vigoare, acesta a produs

efecte ce afectează interesul unei persoane, iar abrogarea nu are efecte asupra

drepturilor recunoscute prin actul normativ anterior abrogării.

Criticile recurenților

vizând soluția de admitere a excepției de nelegalitate invocată sunt nefondate.

Excepția de nelegalitate

a dispozițiilor art. 11 pct. 5 din Ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007 și

a dispozițiilor art. 4 alin. (3) și (4) din decizia nr. 307 din 25 ianuarie 2007

emisă de D.G.A.N.P. a fost invocată pentru că ar contraveni dispozițiilor Legii

nr. 293/2004 și O.G. nr. 64/2006.

Potrivit art. 16 din O.G.

nr. 64/2006 „pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut special din

sistemul A.N.P. peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal

sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile

art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare”.

Art. 43 din Legea nr.

293/2004 la care face trimitere art. 16 din O.G. nr. 64/2006 are în actuala reglementare

art. 45 și prevede că: „(1) Durata normală a programului de lucru este de 8 ore

pe zi și de 40 de ore pe săptămână. (2) Programul de lucru al personalului din compartimentele

a căror activitate impune prezența în serviciu mai mult de 8 ore se stabilește de

către directorii unităților, în raport cu necesitățile operative, asigurându-se

respectarea timpului de lucru legal. (3) În cazul în care, pentru anumite categorii

profesionale, durata programului normal de lucru este stabilită prin dispoziții

legale specifice, se vor aplica aceste dispoziții legale. (4) Orele prestate de

funcționarii publici din sistemul A.N.P. peste durata normală a timpului de lucru

se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii

suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de

zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare,

cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:

a) 75% din salariul de

bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;

b) 100% din salariul de

bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele

de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările

în vigoare, nu se lucrează”.

În baza acestor texte

a fost emis Ordinul Ministerului Justiției nr. 399/C/2007 privind aprobarea normelor

metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi

ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul A.N.P., aprobată prin

Legea nr. 462/2006 care la pct. 11.5 prevede că: „În cazul lucrului în ture, orele

prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se

vor plăti astfel: a) Total ore lucrate conform pontaj – total ore lucrătoare din

lună=ore lucrate suplimentar; b) Ore lucrate suplimentar/8 ore pe zi = număr de

zile lucrate suplimentar; c) Primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar

se plătesc cu un spor de 75% din salariul de bază iar diferența până la opt ore

se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile de zile rezultate

ca lucrate suplimentar se neglijează.”

A fost emisă însă și decizia

Directorului General al A.N.P. nr. 307 din 25 ianuarie 2007 privind plata orelor

suplimentare efectuate de către funcționarii publici cu statut special și personalul

civil din sistemul A.N.P. care la art. 4 alin. (3) și (4) prevede: Alin. (3) „În

cazul lucrului în ture, numărul orelor prestate peste durata normală a timpului

de lucru, conform pontajului lunar, se calculează astfel: Total ore lucrate conform

pontaj–total ore lucrătoare din lună=ore lucrate suplimentar; Ore lucrate suplimentar/8

ore pe zi=număr de zile lucrate suplimentar”. Alin. (4) „Primele două ore din fiecare

zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de bază iar diferența

până la opt ore se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile

de zile se neglijează”.

În cadrul procedurii excepției

de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act

administrativ trebuie analizată în funcție de actele normative cu forță juridică

superioară în baza cărora au fost emise, în raport cu principiul ierarhiei și forței

juridice a actelor normative, principiu consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție

și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative, republicată.

Instanța de fond a admis

excepția de nelegalitate apreciind că textele din actele administrative cu forță

juridică inferioară, adaugă la cele în baza cărora au fost emise.

Nu vor fi reținute susținerile

recurentului Ministerul Justiției, potrivit cărora prin art. 11 din Ordinul Ministerului

Justiției nr. 399/2007 s-ar stabili un mod de calcul pentru situația specială a

lucrului în ture, pentru determinarea orelor suplimentare, întrucât dacă s-ar aprecia

că organizarea programului de lucru în ture ar reclama o modalitate diferită de

calcul a drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestate peste durata normală

a timpului de lucru, atunci normele metodologice tot trebuie să respecte dispozițiile

legale incidente.

De altfel, chiar în

art. 43 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 (actual 45 alin. (3)) se prevede că „În

cazul în care pentru anumite categorii profesionale durata programului normal de

lucru este stabilită prin dispoziții legale specifice, se vor aplica aceste dispoziții

legale”.

Dacă ar fi existat dispoziții

legale specifice pentru programul de lucru în ture, atunci trebuiau precizate acele

dispoziții pentru a putea verifica dacă normele metodologice de aplicare sunt conforme

acestora, dar pentru că nu au fost indicate astfel de dispoziții legale specifice,

nu se poate aprecia decât că prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007 trebuiau

aprobate normele metodologice de punere în aplicare a art. 43 din Legea nr. 293/2004,

text care nu face nicio referire la lucrul în ture.

Dacă legiuitorul ar fi

dorit să reglementeze în mod diferit plata pentru munca prestată peste durata normală

a timpului de lucru în cazul „lucrului în ture” ar fi putut să o facă, mai ale că

O.G. nr. 64/2006 privea salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici

cu statut special din sistemul A.N.P.

În lipsa unei mențiuni

exprese în O.G. nr. 64/2006 sau în art. 43 din Legea nr. 293/2004 privind plata

pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru în ture, nici în

Normele metodologice sau într-o decizie a Directorului General al A.N.P. nu se putea

stabili o modalitate diferită decât cea prevăzută de lege.

Cum art. 43 din Legea

nr. 293/2004 nu precizează că vreo fracțiune de zile rezultate ca lucrate suplimentar

s-ar neglija, nici actele administrative de punere în aplicare a acestei legi nu

puteau conține o astfel de reglementare.

Deși toți recurenții încearcă

să demonstreze că nici teza ultimă a textelor a căror nelegalitate a fost invocată:

„Fracțiile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează” nu este în afara

prevederilor legale, totuși din verificarea textelor legale care au stat la baza

emiterii actelor administrative contestate - art. 16 din O.G. nr. 64/2006 și

art. 43 alin. (4) din Legea nr. 293/2004, rezultă că nu există o asemenea prevedere

și că prin această reglementare e ajunge la situația ca o parte din munca prestată

peste durata normală a timpului de lucru să nu poată fi plătită, deși sunt respectate

dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 293/2004 iar scopul legii este acela

de a plăti orele suplimentare.

Apreciind că soluția instanței

de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la

art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de D.G.F.P. Dolj în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, Penitenciarul

C., A.N.P. și Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 261/2012 din 2 aprilie

2012 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie

2013.