ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.10.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4342/2013

HOTĂRÂRE
08.10.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4342/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului de

competență, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe

rolul Judecătoriei Constanța la data de 26 martie 2012, petenta SC B.S.G. SRL a

solicitat anularea procesului-verbal din 22 februarie 2012, întocmit de reprezentanții

C.N.A.D.N.R. SA-C.E.S.T.R.I.N., solicitând anularea acestuia.

În motivarea plângerii,

petentul a arătat că procesul-verbal de contravenție este nelegal și netemeinic.

Prin sentința civila nr

11559 din 22 iunie 2012, Judecătoria Constanța și-a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu reținând în esență că, potrivit dispozițiilor

art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,

competentă să soluționeze plângerea contravențională este judecătoria în a cărei

circumscripție a fost săvârșită contravenția și, întrucât din examinarea conținutului

procesului-verbal rezultă că fapta contravențională a fost săvârșită pe autostrada

A2 km 12 +450 m, G., județ Ilfov, competența teritorială aparține Judecătoriei Cornetu.

Prin sentința civilă nr

4508 din 10 iunie 2013, Judecătoria Cornetu și-a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța cu motivarea că, în temeiul art. XXIII

alin. (1) și (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, raportat la art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, această ultimă

instanță a devenit competentă să soluționeze plângerea ce face obiectul dosarului,

ca fiind instanța în circumscripția căreia se află sediul contravenientului.

Judecătoria Cornetu a

constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți

de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Învestită astfel a pronunța

regulatorul de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în favoarea

Judecătoriei Cornetu competența de soluționare a cauzei pentru considerentele ce

succed:

Fapta pentru care a fost

întocmit procesul-verbal de contravenție contestat în prezenta cauză este reglementată

și sancționată de dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 15/2002, conform cărora „fapta

de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează

cu amenda”.

Potrivit dispozițiilor

art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,

competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției

și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost

săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări

O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G.

nr. 15/2002, art. 10

1

:

„prin derogare de la dispozițiile O.G.

nr. 2/2001 (...) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a

contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază

sau își are sediul contravenientul.”

Această normă de competență

teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea

a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea și completarea unor

acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ

și fiscal”, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Aceste dispoziții derogatorii

sunt aplicabile, însă, plângerilor contravenționale introduse ulterior intrării

în vigoare a acestei modificări, respectiv începând cu data de 15 februarie 2013,

regula în materia aplicării în timp a normelor de procedură fiind cea înscrisă în

art. 24 C. proc. civ., coroborat cu art. 25 alin. (2) C. proc. civ., în această

materie aplicându-se regula, iar nu excepțiile arătate în art. XXIII alin. (1) și

alin. (4) din Legea nr. 2/2013.

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul „Dispoziții tranzitorii

și finale”: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului

administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor

prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele

devenite competente potrivit prezentei legi”, iar potrivit alin. (4) „dosarele se

trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece”.

De asemenea, alin.

(2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze

se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data intrării

în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența

curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată

în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data

intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit

prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.”

Drept urmare, din interpretarea

dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în

mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu

și în materie contravențională.

Prin urmare, art. XXIII

nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, considerent

pentru care, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie,

chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de

drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate

în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe

materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte

de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XXIII alin. (1) se referă

doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă

o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele

expuse, se reține că dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai

proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii

nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare.

Or, în speță, plângerea

contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la 26 martie

2012.

Locul săvârșirii contravenției

reținute în sarcina petentei a fost Autostrada A2 Km 12 +450 m, G., județ Ilfov,

zona situată în circumscripția Judecătoriei Cornetu, așa încât, această instanță

este competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001,

având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie

contravențională.

Față de cele reținute,

Înalta Curte, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența

judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu în a cărei rază teritorială s-a

săvârșit contravenția.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 octombrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-08
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4344/2013
Asupra conflictului de competență, constată următoarele: Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 13 august 2012, petenta SC B.T.L.E. SRL a solicitat anularea procesului-verbal din 12 iulie 201
ÎCCJ 2013-10-08
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4343/2013
Asupra conflictului de competență, constată următoarele: Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 7 iunie 2012, petenta SC E.I.E. SRL a solicitat anularea proceselor-verbale nr. X1 din 2 mai 20
ÎCCJ 2013-06-11
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3259/2013
Asupra conflictului de competență, constată următoarele: Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 19 iulie 2012, petenta V.G. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenție
ÎCCJ 2013-10-08
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4341/2013
Asupra conflictului de competență, constată următoarele: Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 6 februarie 2012, petenta SC E.M.R. SRL a solicitat anularea procesului-verbal din 3 octombrie 20
ÎCCJ 2013-09-26
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4103/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 31 mai 2012, petentul S.A. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare
Sursă