ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3216/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3216/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 647/2012 din 11 iunie 2012,

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis

excepția de nelegalitate formulată de petentul N.I., în contradictoriu cu

pârâții P. Craiova, ANP - București, Ministerul Economiei și Finanțelor -

București și Ministerul Justiției și a constatat nelegalitatea dispozițiilor

art. 11 pct. 5 din OMJ 399/2007 și art. 4 alin. (3) și (4) din Decizia nr. 307

din 25 ianuarie 2007 emisă de Directorul General al ANP.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că excepția

inadmisibilității invocată de Administrația Națională a Penitenciarelor este

neîntemeiată, deoarece pot fi supuse controlului de legalitate în procedura

excepției de nelegalitate și actele administrative cu caracter normativ, în

virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul

de a produce efecte juridice, fiind neîndoielnic că, dacă legiuitorul a creat

un mijloc de apărare pe calea excepției de nelegalitate pentru actele de

autoritate individuale, cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie

oferit subiectelor de drept în legătură cu actele normative.

Nu a fost reținută

inadmisibilitatea nici prin prisma faptului că cele două acte nu mai produc

efecte după abrogarea O.G. nr. 64/2006 prin art. 48 alin. (1) din Cap.VI al

Legii nr. 33/2009 întrucât actul administrativ a produs efecte juridice în

perioada de activitate a O.G. nr. 64/2006 ce nu au fost înlăturate prin abrogare,

iar acțiunea de fond depinde de legalitatea actului respectiv.

Pe fond, s-a

constatat că dispozițiile contestate sunt nelegale pentru că vin în

contradicție și adaugă în mod nepermis la dispozițiile O.U.G. nr. 64/2006 și

Legii nr. 293/2004, acte normative cu forță superioară și în aplicarea cărora

au fost emise.

Din interpretarea

dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 64/2006 și art. 43 din Legea nr. 293/2004

instanța de fond a subliniat că textele reglementează modul de plată a muncii

suplimentare necompensate cu timp liber în următoarele 30 de zile, fără a

distinge după cum este vorba de lucru în ture sau nu, se raportează exclusiv la

orele suplimentare, ora fiind singura unitate de timp prevăzută de legiuitor

pentru calculul sporului ce trebuie acordat pentru munca suplimentară.

S-a reținut că o

astfel de modalitate de calcul nu este prevăzută nici în legislația muncii cu

care se completează Legea nr. 293/2004, atât C. muncii cât și dispozițiile

comunitare aplicabile având în vedere noțiunea de ore suplimentare a căror

compensare cu timp liber ori plată o reglementează, iar nu noțiunea de zile

lucrate suplimentar.

Aplicând acest

algoritm de calcul se ajunge practic la situația în care dispozițiile art. 43

alin. (3) din Legea nr. 293/2004 sunt deturnate de la scopul pentru care au

fost edictate în cazul funcționarilor publici care își desfășoară activitatea

în ture, funcționari care, din rațiuni lipsite de orice suport legal, sunt

privați de drepturile salariale cuvenite pentru o parte din orele suplimentar

efectuate pentru simplul motiv că acestea reprezintă o fracțiune mai mică decât

durata normală a programului zilnic de 8 ore.

Chiar dacă așa cum

susține pârâtul Ministerul Justiției și prevederile art. 44 (în prezent art.

46) din Legea nr. 293/2004 modul de organizare a timpului de lucru este

atributul conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor și a

entităților din subordinea acestora, iar organizarea programului de lucru în

ture reclamă o modalitate diferită de calcul a drepturilor salariale cuvenite

pentru munca prestată peste durata normată a timpului de lucru, s-a considerat

că aceste împrejurări nu justifică derogarea de la principiul legalității, ca

principiu de bază al statului de drept.

Legalitatea actelor

administrative supuse cenzurii instanței se examinează prin raportare la actele

normative cu forță juridică superioară, ținând seama de principiul ierarhiei și

forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din

Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 și s-a apreciat că

legalitatea nu poate fi raportată la diversele împrejurări care ar rezolva

aplicarea unui tratament diferențiat și fără o justificare obiectivă pentru

personalul din cadrul administrației penitenciarelor ce își desfășoară

activitatea în ture, față de ceilalți salariați.

De aceea, s-a arătat

că chiar dacă nu poate fi negat rolul ordinelor, instrucțiunilor și a

celorlalte acte normative emise de conducătorii ministerelor și ai altor organe

ale administrației publice centrale este de necontestat că prin norme

metodologice ori decizii ale conducătorilor instituțiilor publice centrale date

în aplicarea dispozițiilor unei legi sau ordonanțe nu se poate adăuga la lege

prin instituirea unor dispoziții acolo unde textul nu o face, prin completări sau

modificări ale acestuia în baza unei interpretări eronate care, în fapt,

înlătură chiar și parțial aplicarea normei legale în situațiile pentru a căror

reglementare a fost emisă.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, au declarat recurs

pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și P.

Craiova.

I. Prin recursul

formulat, P. Craiova a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea

sentinței și, în subsidiar, modificarea acesteia în sensul respingerii

excepției de nelegalitate invocate.

S-a apreciat că

hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea formelor de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2), motiv de casare prevăzut

de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece cauza a fost soluționată fără a fi

citați emitenții actelor a căror excepție de nelegalitate a fost invocată,

respectiv Ministerul Justiției și Directorul general al Agenției Naționale a

Penitenciarelor și, de aceea, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.

Soluția instanței de

fond a fost criticată și pentru greșita soluționare a excepției

inadmisibilității excepției de nelegalitate pentru că vizează un act

administrativ normativ, a excepției tardivității raportat la art. 48 alin. (1)

din Cap. VI al Legii nr. 330/2009 care a abrogat O.G. nr. 64/2006 și a

excepției lipsei de interes pentru că prin abrogarea textului interesul

reclamantului nu mai este actual.

Pe fondul cauzei,

recurentul a apreciat că se impune respingerea excepției de nelegalitate ca

neîntemeiată, deoarece Ordinul nr. 399/2007 și Decizia Directorului General al

A.N.P. nr. 307/2007 care statuează, în esență, aceleași reglementări ca și art.

45 din Statut, stabilesc în același timp, însă, distincția dintre orele

suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate în cazul

programului normal.

S-a apreciat că nici

propoziția "Fracțiunile de zile rezultate ca lucrate suplimentar, se

neglijează", nu este în afara prevederilor legale în condițiile în care ea

se încadrează în limitele stabilite ca mod de calcul al orelor suplimentare

prin art. 11 de O.M.J. nr. 339/2007, astfel că nu este în măsură să schimbe, să

deturneze scopul și sensul prevederilor legale.

II. Ministerul Justiției

a criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală prin prisma motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitându-se admiterea

recursului, casarea sentinței și respingerea cererii formulate.

În motivele de recurs

s-a arătat că cele susținute de instanța de fond sunt greșite deoarece art. 11

din OMJ nr. 399/2007 stabilește un mod de calcul pentru situația specială a

lucrului în ture, pentru determinarea orelor suplimentare și trebuie avut în

vedere ce reprezintă lucrul în ture potrivit C. muncii.

Ținând cont că

situația lucrului în ture este un specială, prin ordin s-a stabilit expres

modul de calcul, fără a aduce atingere însă normei legale și nici în Ordinul

nr. 399/2007 și nici în Decizia nr. 307/2007 nu se face referire la un mod de

calcul prin raportare la zile suplimentare, așa cum susține reclamantul.

Faptul că pct. 11 din

OMJ nr. 399/2007 s-a arătat modul concret de calcul al orelor, respectiv

zilelor suplimentare, nu înseamnă că s-ar fi adăugat la lege, ci s-a dezvoltat

conținutul noțiunilor de ore/zi ca lucrate suplimentar folosite în cuprinsul

legii, organizând executarea acestora.

III. În recursul

declarat de Administrația Națională a Penitenciarelor s-a arătat că hotărârea

este nelegală, fiind afectată de nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În motivele de recurs

se arată că faptul că emitentul normelor metodologice de aplicare a O.G. nr.

64/2006 a arătat modul concret de calcul al orelor lucrate suplimentar și nu

înseamnă că a adăugat la lege, ci doar a detaliat, a dezvoltat conținutul

noțiunilor de ore/zile lucrate suplimentar utilizate în cuprinsul prevederilor

legii.

Au fost redate

dispozițiile art. 45 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 și a pct. 11.4 și 11.5

din Ordinul M.J. nr. 399/2007 și s-a subliniat că în pct. 11.4 au fost reluate

dispozițiile art. 45 alin. (4) din lege, iar la pct. 11.5 a fost stabilită

efectiv formula de calcul utilizată pentru determinarea numărului de ore

lucrate suplimentar și modalitatea de plată a acestora.

Chiar și ultima teză

a pct. 11.5 nu adaugă la lege, căci nu instituie prin ea însăși o procedură

diferită de calcul al orelor lucrate suplimentar ea fiind subsumată aplicării

prevederilor arătate mai sus și nu este în măsură să schimbe, să deturneze

scopul și sensul prevederilor legale.

S-a solicitat

admiterea recursului și pe fond, respingerea excepției de nelegalitate ca fiind

neîntemeiată.

Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurenți și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente,

Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare.

Întrucât în

recursurile declarate, pe fondul cauzei, susținerile din cele trei recursuri

sunt aproape identice, acestea vor fi analizate împreună, însă pentru că au

fost invocate și alte argumente, acestea vor fi analizate separat.

Instanța de control

judiciar constată că argumentele expuse în recursul declarat de P. Craiova

privind incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu sunt fondate.

Astfel, conform art.

304 pct. 5 C. proc. civ. se poate dispune casarea sentinței când, prin

hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., iar art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., prevede că "actele îndeplinite neobservarea formelor legale sau de

un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a

pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În

cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la

dovada contrarie".

Deși recurentul P.

Craiova susține încălcarea acestor norme întrucât instanța de fond nu a citat

Ministerul Justiției și nici pe Directorul General al A.N.P., respectiv cei

care au emis actele administrative a căror nelegalitate este invocată pe calea

excepției, în cauză nu suntem în prezența incidenței art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., iar hotărârea instanței de fond nu este nelegală întrucât printr-o

eventuală necitare a unei alte părți, nu au fost vătămate drepturile și

interesele P. Craiova, parte care a fost legal citată.

De altfel, în fața

instanței de fond a fost citat Ministerul Justiției și Administrația Națională

a Penitenciarelor, instituții publice ce sunt reprezentate de Ministerul

Justiției și Directorul General al A.N.P., astfel că nu se impune casarea

sentinței atacate.

Tot nefondate sunt și

criticile din motivele de recurs ale aceluiași recurent (P. Craiova)

referitoare la greșita soluționare a excepției inadmisibilității, tardivității

și lipsei de interes.

Astfel, în privința

excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate pentru că aceasta ar viza

un act administrativ cu caracter normativ, soluția instanței de fond este

legală și temeinică.

În conformitate cu

dispozițiile alin. (2) ale art. 4 din Legea nr. 554/2004 "instanța de

contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință

publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de

nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în

vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin

raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului

administrativ".

Într-adevăr,

legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în

privința analizării legalității la actele administrative cu caracter individual

ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării

excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter

individual, însă, în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma

"act administrativ unilateral" fără a se mai face distincție între

cel normativ și cel individual, fiind evident că omisiunea legiuitorului cu

privire la excepția de nelegalitate a actelor normative nu constituie fine de

neprimire a excepției pentru aceste acte.

Conform principiului

de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte,

iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala

reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse

controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de

art. 4 din Legea contenciosului administrativ.

Astfel, actele

administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în

cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr.

554/2004, astfel cum a fost modificat, modificarea având rolul de a include în

sfera actelor și pe cele individuale, iar nu de a le exclude pe cele normative.

În plus, principiul

coerenței legislative impune soluția admisibilității excepției de nelegalitate

atât pentru actele individuale, cât și pentru cele normative, pentru ca acest

mijloc de apărare să nu își piardă funcția pentru care a fost creat. Dacă

legiuitorul a înțeles să pună la îndemâna justițiabililor un mijloc de apărare

pe cale de excepție pentru acte individuale, pe baza argumentului de logică juridică

a fortiori, un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit părților și în

privința actelor normative a căror adresabilitate este generală și ale căror

efecte se pot produce ori constata nu doar imediat după emiterea lor, ci și

mult ulterior acestui moment.

De altfel, din

reglementarea aparentă a Legii nr. 554/2004, așa cum a fost modificată și

completată prin Legea nr. 262/2007, nu rezultă nici un argument în favoarea

ideii că legiuitorul ar fi urmărit instituirea unui regim juridic diferit în

privința actului administrativ cu caracter individual, față de actul

administrativ cu caracter normativ, în ceea ce privește includerea acestora în

sfera actelor administrative ce pot face obiectul excepției de nelegalitate.

Această concluzie

apare cu atât mai întemeiată în contextul în care actul administrativ cu

caracter normativ poate fi atacat, în principiu, oricând (art. 7 alin. (1

1

)),

pe calea unei acțiuni principale, condiții în care, în virtutea principiului

qui potest plus, potest minus, părții îi va fi deschisă și calea excepției, ca

instrument prin care se urmărește, în esență, înlăturarea efectelor unui act

administrativ considerat nelegal.

Înalta Curte are în

vedere și practica constantă la nivelul Secției de contencios administrativ și

fiscal, în sensul că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007, s-au

soluționat pe fond excepțiile de nelegalitate invocate cu privire la actele

administrative cu caracter normativ.

Nici excepția

tardivității excepției de nelegalitate, excepție invocată prin raportare la

art. 48 alin. (1), Cap.VI al Legii nr. 330/2008, nu este fondată.

Faptul că actul

administrativ a cărui nelegalitate a fost invocată nu mai este în vigoare ca

urmare a abrogării O.G. nr. 64/2006, în baza căruia au fost emise, nu duce la

tardivitatea excepției de nelegalitate, excepție care, potrivit art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 "poate fi cercetată oricând în timpul unui

proces", astfel că, fiind un mijloc de apărare, legea nu îi fixează un

termen în care să poată fi invocată, singura condiție fiind existența unui

proces.

Referitor la excepția

lipsei de interes tot prin raportare la abrogarea O.G. nr. 64/2006, se constată

că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

Interesul, ca și

condiția de exercitare a acțiunii civile, este îndeplinit în cauză.

Așa cum și instanța

de fond a reținut și cum s-a pronunțat constant instanța supremă, nu rămâne

lipsită de interes excepția de nelegalitate a unui act administrativ chiar dacă

acesta a fost abrogat în măsura în care, până la momentul ieșirii din vigoare,

acesta a produs efecte ce afectează interesul unei persoane, iar abrogarea nu

are efecte asupra drepturilor recunoscute prin actul normativ anterior

abrogării.

Criticile

recurenților vizând soluția de admitere a excepției de nelegalitate invocată

sunt nefondate.

Excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 11 pct. 5 din O.M.J. nr. 399/2007 și a

dispozițiilor art. 4 alin. (3) și (4) din Decizia nr. 307 din 25 ianuarie 2007

emisă de Direcția Generală a Administrației Naționale a Penitenciarelor a fost

invocată pentru că ar contraveni dispozițiilor Legii nr. 293/2004 și O.G. nr.

64/2006.

Potrivit art. 16 din

O.G. nr. 64/2006 "pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut

special din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a

timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în

care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din

Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare".

Art. 43 din Legea nr.

293/2004 la care face trimitere art. 16 din O.G. nr. 64/2006 are în actuala

reglementare nr. 45 și prevede că: "(1) Durata normală a programului de

lucru este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână. (2) Programul de lucru

al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezența în

serviciu mai mult de 8 ore se stabilește de către directorii unităților, în

raport cu necesitățile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru

legal. (3) În cazul în care, pentru anumite categorii profesionale, durata

programului normal de lucru este stabilită prin dispoziții legale specifice, se

vor aplica aceste dispoziții legale. (4) Orele prestate de funcționarii publici

din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de

lucru se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea

muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în

următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor

plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:

a) 75% din salariul

de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;

b) 100% din salariul

de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate

în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate

cu reglementările în vigoare, nu se lucrează".

În baza acestor texte

a fost emis OMJ nr. 399/C/2007 privind aprobarea normelor metodologice de

aplicare a O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale

funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației

penitenciarelor, aprobată prin Legea nr. 462/2006 care la pct. 11.5 prevede că:

"În cazul lucrului în ture, orele prestate peste durata normală a timpului

de lucru, conform pontajului lunar, se vor plăti astfel: a) Total ore lucrate

conform pontaj - total ore lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar; b)

Ore lucrate suplimentar/8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar; c)

Primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de

75% din salariul de bază iar diferența până la opt ore se plătește cu un spor

de 100% din salariul de bază. Fracțiunile de zile rezultate ca lucrate

suplimentar se neglijează."

A fost emisă însă și

Decizia Directorului General al ANP nr. 307 din 25 ianuarie 2007 privind plata

orelor suplimentare efectuate de către funcționarii publici cu statut special

și personalul civil din sistemul administrației penitenciarelor care la art. 4

alin. (3) și (4) prevede: Alin. (3) "În cazul lucrului în ture, numărul

orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului

lunar, se calculează astfel: Total ore lucrate conform pontaj - total ore

lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar; Ore lucrate suplimentar/8 ore pe

zi = număr de zile lucrate suplimentar". Alin. (4) "Primele două ore

din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de

bază iar diferența până la opt ore se plătește cu un spor de 100% din salariul

de bază. Fracțiunile de zile se neglijează".

În cadrul procedurii

excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004,

legalitatea unui act administrativ trebuie analizată în funcție de actele

normative cu forță juridică superioară în baza cărora au fost emise, în raport

cu principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, principiu

consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr.

24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative, republicată.

Instanța de fond a

admis excepția de nelegalitate apreciind că textele din actele administrative

cu forță juridică inferioară, adaugă la cele în baza cărora au fost emise.

Nu vor fi reținute

susținerile recurentului Ministerul Justiției, potrivit cărora prin art. 11 din

OMJ nr. 399/2007 s-ar stabili un mod de calcul pentru situația specială a

lucrului în ture, pentru determinarea orelor suplimentare, întrucât dacă s-ar

aprecia că organizarea programului de lucru în ture ar reclama o modalitate

diferită de calcul a drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestate peste

durata normală a timpului de lucru, atunci normele metodologice tot trebuie să

respecte dispozițiile legale incidente.

De altfel, chiar în

art. 43 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 (actual 45 alin. (3) se prevede că

"În cazul în care pentru anumite categorii profesionale durata programului

normal de lucru este stabilită prin dispoziții legale specifice, se vor aplica

aceste dispoziții legale".

Dacă ar fi existat

dispoziții legale specifice pentru programul de lucru în ture, atunci trebuiau

precizate acele dispoziții pentru a putea verifica dacă normele metodologice de

aplicare sunt conforme acestora, dar pentru că nu au fost indicate astfel de

dispoziții legale specifice, nu se poate aprecia decât că prin OMJ nr. 399/2007

trebuiau aprobate normele metodologice de punere în aplicare a art. 43 din

Legea nr. 293/2004, text care nu face nicio referire la lucrul în ture.

Dacă legiuitorul ar

fi dorit să reglementeze în mod diferit plata pentru munca prestată peste

durata normală a timpului de lucru în cazul "lucrului în ture" ar fi

putut să o facă, mai ales că O.G. nr. 64/2006 privea salarizarea și alte

drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul

administrației penitenciarelor.

În lipsa unei

mențiuni exprese în O.G. nr. 64/2006 sau în art. 43 din Legea nr. 293/2006

privind plata pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru în

ture, nici în Normele metodologice sau într-o decizie a Directorului General al

ANP nu se putea stabili o modalitate diferită decât cea prevăzută de lege.

Cum art. 43 din Legea

nr. 293/2004 nu precizează că vreo fracțiune de zile rezultate ca lucrate

suplimentar s-ar neglija, nici actele administrative de punere în aplicare a

acestei legi nu puteau conține o astfel de reglementare.

Deși toți recurenții

încearcă să demonstreze că nici teza ultimă a textelor a căror nelegalitate a

fost invocată: "Fracțiile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se

neglijează" nu este în afara prevederilor legale, totuși din verificarea

textelor legale care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate

- art. 16 din O.G. nr. 64/2006 și art. 43 alin. (4) din Legea nr. 293/2004,

rezultă că nu există o asemenea prevedere și că prin această reglementare se

ajunge la situația ca o parte din munca prestată peste durata normală a

timpului de lucru să nu poată fi plătită, deși sunt respectate dispozițiile

art. 45 alin. (5) din Legea nr. 293/2004 iar scopul legii este acela de a plăti

orele suplimentare.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art.

304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursurile formulate de

autoritățile pârâte, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Ministerul Justiției, de Administrația Națională a Penitenciarelor

și de P. Craiova împotriva Sentinței nr. 647/2012 din 11 iunie 2012 a Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2013.

Procesat de GGC - CL